Vrei sa vorbim despre asta? / La limita dintre a vrea si a putea

Asistam la un fenomen care nu se intampla in urma cu 20 de ani: cei mai multi tineri, cu varsta intre 22 si 30 de ani, locuiesc cu parintii. Voi invinovati conditiile socio-politice instabile si climatul improbabil de pe piata muncii. Mai demult, locurile de munca nu erau problematice si se putea castiga decent pentru a intemeia o familie, inca de la 23 de ani. Astazi, nevoia cladirii unei cariere amana din ce in ce mai tarziu aspecte ca dragostea, casatoria, familia, nasterea, adica intreg procesul natural al speciei umane. Amanarea sau procrastinarea este, de fapt, actiunea de inlocuire a activitatilor urgente cu altele mai putin importante si deloc urgente. In psihoterapia pozitiva exista un exercitiu de management al timpului, care organizeaza viata noastra de la lucruri urgente si importante, pana la lucruri neurgente si neimportante. Majoritatea persoanelor noteaza la urgent si important lucruri legate de bani, loc de munca, proiecte sau unele dificultati din viata lor. Foarte putini sunt cei care considera urgent si important sa iubeasca, sa isi intemeieze o familie sau sa fie fericiti. Cu alte cuvinte, ne amanam pe noi, precum si fericirea noastra, in virtutea lucrurilor fara esenta. Se poate observa cu usurinta cum tinerii nostri devin mai nervosi, mai frustrati, mai depresivi, lipsiti de speranta. Intrebati, tinerii raspund ca le este mai bine din punct de vedere financiar, iar parintii sunt fericiti ca mai pot sa amane simptomele „sindromului cuibului parasit”. La plecarea copilului din casa, parintele va incepe sa se simta inutil si abandonat, iar casa devine pustie. Stiind acestea, va incerca sa amane tristetea, poate si prin influentarea deciziei tanarului de a ramane in casa parinteasca. Exista un grad mare de anxietate in fata deciziilor importante ce privesc viitorul personal. De multe ori se da vina pe lipsa resurselor, care nu este altceva decat un comportament defensiv care scuza amanarea trairii vietii. psih. Liana S. KADLEC liana.kadlec@gmail.com