Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Vrei să vorbim despre asta? / Judecăţi şi prejudecăţi
Principala cauză a unei stime de sine scăzute şi a lipsei de încredere în propria noastră persoană este faptul că depindem foarte mult de părerea pe care o au cei din jur despre noi. Depindem de alţii pentru a ne simţi valoroşi, capabili şi încrezători. Neajunsurile apar atunci când oamenii ne judecă într-un mod greşit, iar ca şi consecinţă, noi începem să ne simţim lipsiţi de importanţă, inutili sau incapabili. Cu toţii ştim că nu trebuie să acordăm atenţie lucrurilor pe care ceilalţi le spun despre noi, dar practica de zi cu zi dovedeşte că acest lucru este de cele mai multe ori greu de aplicat. Chiar dacă încercăm să fim indiferenţi faţă de părerea celorlalţi, totuşi ne deranjează.Mintea umană are formidabila capacitate de a umple golurile de informaţie. Atunci când nu cunoaştem toate datele problemei, avem tendinţa de a presupune, de a ghici care sunt intenţiile altor persoane, iar de aici riscul de a judeca incorect este extrem de mare. Un alt aspect de care ar trebui să ţinem cont este faptul că trecutul şi experienţele noastre influenţează modul în care judecăm alte persoane. De exemplu, dacă o femeie a fost trădată de către partenerul ei, ea va presupune că orice bărbat care are un comportament suspicios sau ciudat va face la fel.Inconştient, avem şi obiceiul de a face legături între imaginea fizică şi personalitatea unei persoane. Este posibil să fi cunoscut în trecut o persoană violentă sau agresivă, iar acum vedem un individ care îi seamănă. Automat tragem concluzia că ambele persoane au aceleaşi trăsături agresive de personalitate. Credinţele personale afectează raţiunea. Dacă o persoană crede că toţi oamenii bogaţi sunt hoţi, în momentul în care vecinul său îşi cumpăra o maşină de lux, va crede că acesta este un hoţ la rândul său. Stereotipurile faţă o persoană sau un grup de persoane generează frecvent presupuneri sau judecăţi incorecte.Înţelegând care este mecanismul prin care se formează părerile despre noi, poate ne-ar putea ajuta să ne distanţăm de aprobarea celorlalţi, iar cu antrenament asertiv am putea ajunge să fim singurii noştri judecători.În concluzie, noi înşine suntem singurii care au acces în interiorul propriei noastre fiinţe. Doar noi şi numai noi avem cunoştinţă de intenţiile noastre, de propriile credinţe, gânduri, sentimente, emoţii, principii de viaţă sau valori.