Vrei să vorbim despre asta? Inferioritatea între două sexe

Încă din copilărie ne învăţăm rolurile de gen care ne formează atitudinea şi ne modelează trăsăturile de personalitate. Ce aflăm de la bun început este faptul că masculinitatea reprezintă superioritate, valoare, mai buni decât restul, iar feminitatea este ceva slab, mai puţin important sau chiar inferior.

Toate culturile, societăţile, religiile tind să valorizeze şi să recompenseze un comportament masculin până la nivelul la care individul care nu îl adoptă riscă să trăiască sentimente de inferioritate. Când aceste sentimente apar, individul va încerca să compenseze printr-un comportament masculin exagerat, va arăta că este superior celorlalţi şi va evita să desfăşoare activităţi feminine.

În funcţie de nivelul sentimentelor de inferioritate, femeile reacţionează diferit. În cazuri extreme, unele femei evită să desfăşoare sarcini care le amintesc de identitatea lor feminină. Acestea devin agresive, competitive, bărbătoase sau chiar evită relaţiile de cuplu pentru a nu fi dominate de un bărbat.

Pe de altă parte, bărbaţii se simt inferiori în momentul în care nu se percep pe sine destul de masculini. Caracteristici ca sensibilitatea, lipsa masei musculare, o constituţie corporală mai firavă, ironiile celor din jur, pot genera sentimente de inferioritate. Pentru a compensa, bărbaţii devin foarte agresivi, dominatori, foarte critici cu ceilalţi. Cu alte cuvinte, cei care se simt inferiori îi devalorizează constant pe cei din jur prin comentarii sarcastice, ironice, acide, cu scopul de a se simţi superiori lor.

Pe scurt, o femeie care se simte inferioară va încerca să se îndepărteze cât mai mult cu putinţă de imaginea unei femei slabe, iar în cazuri grave va încerca să se îndepărteze şi de genul feminin. Bărbaţii vor insista, pe de altă parte, să devină cât se poate de masculini.

Totuşi, nu toţi indivizii dezvoltă sentimente de inferioritate, chiar dacă stereotipurile de bărbat puternic şi femeie slabă persistă în cultura noastră. Sunt predispuşi cei care au fost învăţaţi să creadă despre ei înşişi că sunt defectuoşi sau că nu sunt destul de buni.

Un exemplu sensibil: un copil cu dizabilitate nu va trăi niciodată sentimente de inferioritate dacă nimeni nu l-a făcut să se simtă devalorizat. În cealaltă extremă, un copil sănătos, care primeşte mai puţină atenţie şi îngrijire decât fratele său mai mic, ar putea ajunge să creadă că el nu este la fel de important – complexul de inferioritate se instalează.