Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Vrei să vorbim despre asta? / Indiferent
Lipsa de interes poate fi uşor înţeleasă şi recunoscută, dar nu este sinonimă cu indiferenţa. Fără a judeca, asistăm neputincioşi la modul în care unele persoane permit vieţii lor să se dărâme fără a mişca un deget. Ele sunt indiferente faţă de multitudinea de soluţii care, aplicate, le-ar ajuta să evite nişte eşecuri sau pierderi ulterioare.
Indiferenţa este starea în care se află un individ când pur şi simplu încetează să îi mai pese de urmărirea scopurilor sale. Dacă un student, de exemplu, decide să nu înveţe pentru un examen şi nici măcar nu se simte vinovat faţă de această hotărâre şi faţă de consecinţe, atunci el este indiferent.
Există mai multe cauze ale transformării noastre în indiferenţă. Cele mai probabile sunt problemele pe care le avem într-o anumită arie a vieţii noastre. Paradoxal, devenim indiferenţi faţă de problemele din cea mai importantă parte a existenţei. Exemplu concret: dacă ne lovim de eşecuri în cariera noastră (care reprezintă aspectul primordial al nostru) probabil vom deveni indiferenţi faţă de alte aspecte importante pentru noi - poate comportamentul nostru alimentar. Totuşi, ne vom preocupa mai puţin de greutatea noastră, chiar dacă este un aspect important pentru noi.
Alţi factori favorizanţi ai indiferenţei sunt dubiul şi îndoială că acţiunile noastre ne ajută să ne atingem un scop important. Să presupunem faptul că decidem să ne alegem un partener de viaţă şi să închegăm o familie. Dacă începem să avem dubii despre partenerul de viaţă, dacă este alegerea potrivită, dacă îl iubim destul, dacă oferim şi primim cât avem nevoie, există riscul să devenim indiferenţi de tot. În acest caz, scopul rămâne acelaşi – familia, dar ne îndoim că am făcut alegerea bună.
Cea mai comună cauză a indiferenţei este pierderea speranţei. Cei mai mulţi oameni devin indiferenţi în clipa în care şi-au pierdut speranţa în şansele de a-şi atinge scopurile. Individul care şi-a dorit să renunţe la fumat şi a încercat deja de mai multe ori, fără succes, ar putea să devină indiferent faţă de fumat. Nu pentru că nu îi mai pasă, ci pur şi simplu pentru că şi-a pierdut speranţa că va reuşi vreodată.
Stima de sine joacă şi aici un rol decisiv. O stimă de sine scăzută poate genera teama de a face paşi înspre atingerea scopurilor noastre şi înspre descoperirea adevăratei noastre valori. Rezultă: indiferenţă.
Flexibilitatea în abordare şi în gândire este cea mai bună soluţie pentru combaterea indiferenţei. Dacă o metodă nu funcţionează şi ne pierdem încrederea în ea, atunci vom încerca alta. Şi alta! Completând reţeta, menţionez că ajută şi concentrarea asupra dezvoltării stimei de sine, încrederea în propriile abilităţi şi capacităţi.