Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Vrei să vorbim despre asta? / Închisoarea îngerilor
Creşterea şi dezvoltarea copiilor are ca scop transformarea lor în adulţi responsabili, hotărâţi şi sănătoşi. Copiii progresează de la condiţia de dependenţă faţă de părinţi din primii ani de viaţă la un grad din ce în ce mai mare de libertate şi autonomie, începând cu adolescenţa. Părinţii pot fi deseori hiperprotectivi cu copiii lor, încercând să le limiteze acest zbor.
Există foarte multe pericole şi capcane care îi pândesc pe copii noştri, precum accesul la droguri, alcool, violenţa din şcoli, sarcinile timpurii, pedofilii. Astfel, părinţii chiar au motive reale de a adopta o atitudine supraprotectivă. Există, totuşi, consecinţe negative a unui stil parental hiperprotectiv.
Un copil crescut şi educat într-un spirit restrictiv va înţelege faptul că el nu este pregătit pentru viaţă şi nu va fi niciodată. Sentimentul de a fi incapabil de a birui provocările vieţii generează lipsa de încredere în sine la aceşti copii. Ei se pot simţi nedemni de încrederea părinţilor, predispuşi spre greşeli şi incapabili să rezolve problemele singuri sau să dobândească succesul în viaţă fără ajutorul constant al părinţilor.
De multe ori, părinţii cred că modalitatea prin care reuşesc să ofere copiilor lor siguranţă şi protecţie este printr-o abordare supraprotectivă. Din această prezumţie se desprinde o falsă iluzie de control asupra copiilor şi a vieţii lor. În unele cazuri, aceştia se răzvrătesc în adolescenţă, iar iluzia de control a părinţilor se risipeşte.
Cu trecerea timpului, aceşti copii hiperprotejaţi ajung în timpul adolescenţei să se separe de părinţi, urmându-şi studiile în alte oraşe. Această libertate bruscă le poate amorsa nevoia de a se implica în acţiuni şi comportamente mult mai riscante decât ceilalţi adolescenţi care nu au părinţi hiperprotectivi. Această înclinaţie înspre comportamente riscante apare deoarece aceşti copii nu au dezvoltat un simţ al responsabilităţii. Nici nu a fost nevoie până atunci, deoarece părinţii îşi asumau responsabilitatea în locul lor.
Un stil parental hiperprotectiv poate cauza o stimă de sine scăzută la copil. Acestuia nu i se permite să se lupte cu provocările din viaţa sa fără intervenţia din partea părinţilor. Stima de sine se clădeşte pe victoriile acumulate de fiecare individ în parte, fără ajutor din exterior. Gustul succesului poate fi ştirbit de un stil parental supraprotectiv.
Tot ce au de făcut părinţii pentru a se asigura că vor creşte un adult frumos este să îi permită copilului să exploreze singur viaţa şi provocările ei, dar fiind mereu atenţi şi suportivi când este nevoie de ajutorul lor.