Vrei să vorbim despre asta? / Iluzia perfecţiunii

De-a lungul timpului am auzit de prea multe ori persoane care se descriau pe sine ca fiind perfecţioniste. Nu ştiu când această trăsătură de personalitate a căpătat această interpretare pozitivă. Din punct de vedere psihologic, a fi perfecţionist înseamnă a-ţi trăi viaţa într-o continuă frustrare şi veşnic punându-ţi la îndoială abilităţile şi capacităţile.

Acest perfecţionism nu numai că distruge întregul sistem al stimei de sine, dar şi poate duce la depresie, insatisfacţie în ariile principale ale vieţii şi se poate ajunge chiar la gânduri suicidare.

Persoanele dezvoltă trăsături de personalitate pentru a se ajuta să îşi atingă scopurile fixate în trecut, ca rezultat al experienţelor trăite. De exemplu, dacă un copil creşte simţindu-se şi ştiind despre sine că este inferior celorlalţi, atunci toate trăsăturile personalităţii sale se vor modela şi se vor orienta pentru a atinge superioritatea.

Perfecţionismul încolţeşte ca rezultat al sentimentelor de inferioritate, adică a te simţi mai puţin valoros decât alţii. Când un copil se simte inferior, începe să dezvolte înclinaţii spre perfecţionism pentru a menţine un nivel de superioritate faţă de cei din jur şi faţă de lumea înconjurătoare.

Un alt scop al perfecţionismului este de a ascunde defectele individului faţă de alţii. Dacă acesta efectuează toate sarcinile de lucru la un nivel înalt, perfect, nimeni nu va mai fi interesat să îl analizeze în amănunt şi să fie pus în pericolul de a i se descoperi neajunsurile, deci slăbiciunile care l-ar inferioriza.

Perfecţioniştii trăiesc o mare dramă, deoarece cu fiecare sarcină pe care o au de efectuat, ei se simt tot mai nesiguri. Acest lucru se întâmplă tocmai datorită credinţei lor că dacă nu fac totul perfect, nu sunt persoane valoroase şi nu sunt buni de nimic.

Nu trăim într-o lume perfectă. Una dintre consecinţe este şirul continuu şi nesfârşit de dezamăgiri prin care trec persoanele perfecţioniste, dezamăgiri care le deformează starea şi percepţia despre sine şi viaţă.

Există, totuşi, o strategie împotriva acestui tiran, numit perfecţionism: prin psihoterapie se clădeşte şi se dezvoltă stima şi siguranţa de sine; individul acceptă şi îşi înfruntă sentimentele de inferioritate şi începe restructurarea credinţelor sale despre viaţă şi despre iluzia perfecţiunii.