• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 17 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 August , 2012

Vrei să vorbim despre asta? / De ce ne îndrăgostim?

 Iubirea este una dintre temele mele preferate. Romanticii consideră şi cred cu tărie că dragostea este imprevizibilă, spontană, o forţă supranaturală, care nu este guvernată de reguli. Cum ar fi dacă v-aş spune chiar opusul?

Când se naşte, un copil nu are gânduri, credinţe, memorie. Încet-încet, se dezvoltă în mediul său, experimentează evenimente şi trăiri interioare. În interacţiunea sa cu viaţa, copilul conştientizează nişte lipsuri sau nişte nevoi care nu i-au fost satisfăcute. De exemplu, copilul care a fost „detronat” de fratele său nou-născut va deveni un mic tiran însetat de atenţia părinţilor şi va face tot ce îi stă în putere pentru a o primi – de cele mai multe ori este indisciplinat. Şi iată cum se setează bazele unei personalităţi care urmăreşte să iasă cât mai mult în evidenţă.

Cu cât creştem şi trecem prin viaţă, acumulăm tot mai multe nevoi şi dorinţe negratificate. Pe baza acestor nevoi şi lipsuri, începem să ne conturăm (uneori fără să ne dăm seama) imaginea sau tiparul unui potenţial partener de viaţă. În momentul în care întâlnim o persoană care aparent întruneşte calităţile care ne hrănesc nevoile, ne îndrăgostim. Revenind la exemplul precedent, dacă singura nevoie nesatisfăcută a copilului era atenţia din partea părinţilor, atunci cel mai probabil el se va îndrăgosti de cea mai frumoasă şi cea mai populară persoană - acest aspect îi va asigura atenţia celorlalţi indivizi, iar nevoia de atenţie apărută în copilărie va fi gratificată.Acesta este un exemplu extrem de simplificat în scop didactic. În realitate, cu toţii avem nenumărate nevoi neîmplinite, nu doar una singură. Dar ideea de bază este că iubim persoanele care aparent au potenţialul de a ne satisface aceste nevoi, lipsuri, dorinţe. În ceea ce priveşte dragostea la prima vedere, explicaţia e relativ simplă şi anume: avem deja tiparul şi imaginea potenţialului partener care ne-ar acoperi nevoile. Se poate întâmpla ca acele caracteristici pe care noi le căutăm să fie vizibile chiar de la prima întâlnire/vedere.

În concluzie, dragostea este de fapt o emoţie pe care mintea noastră o utilizează pentru a ne apropia mai mult de lucrurile care ne fac fericiţi şi împliniţi.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.