• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 14 August 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 28 Mai , 2012

Votaţi Vasile Ciolpan pentru Vişeu de Sus!

Stimaţi cetăţeni,
 

Orice primar ales doreşte să facă foarte multe lucruri bune pentru localitate și cetăţeni, dar este posibil doar atunci când dispune de mijloacele necesare , de o bună colaborare între primar și Consiliul local, fonduri necesare pentru punerea în aplicare a proiectelor propuse, sprijin din partea autorităților centrale și judeţene și un dialog direct cu cetăţenii.

 În condiţiile în care în ultimul mandat mai multe guverne s-au succedat, iar România intrând în criza economică mondială, realizările la nivelul oraşului nu au fost pe măsura aşteptărilor, iar unele angajamente nu le-am putut duce la îndeplinire din aceste motive.

 Pe fondul crizei economice generalizată, rata de colectare a impozitului de la cetăţeni nu a depăşit 62%, singura cale pentru obţinerea resurselor financiare a rămas accesarea de fonduri europene.

Ce nu ştie însă lumea este că accesarea lor este foarte greoaie, plină de capcane și chiar dacă ai făcut proiecte eligibile, obţinerea finanţării se face la mare concurență cu alte localități din cele 6 judeţe arondate Agenţiei de Dezvoltare Nord-vest din care face parte și primăria oraşului Vișeu de Sus. Astfel, Axa 1 POR si Axa 2 POR pe care le-am accesat au avut în final un grad de încărcare cuprinsă între 183-210%, adică au fost depuse proiecte eligibile a căror realizare totală necesită sume de 1,83-2,1 ori mai mari decât cele alocate prin programele respective. La evaluarea lor, ca de obicei, intervine și factorul politic, de loc favorabil. În aceste condiţii, ca să ne calificăm, a trebuit să facem proiecte foarte bune, lucru reuşit de noi.

După cum aţi observat, lupta pentru ocuparea postului de primar în oraşul nostru pentru perioada 2012-2016 este acerba, deoarece primarul ales va avea posibilitatea de a utiliza suma de aproape 12 milioane de euro, suma deja obţinută pentru lucrări care vor schimba radical faţa oraşului, fapt cunoscut de consilierii locali și de contracandidaţi. Viitorul primar, cu un efort minim, va intra în istoria localităţii ca cel mai bun gospodar, omul momentului etc., fără măcar să recunoască eforturile depuse de către vechiul primar, lansând la adresa lui diferite sloganuri netemeinice.

Datorită faptului că unii contracandidaţi sunt susţinuţi de agenţi economici puternici , consider că ideea susţinerii unui primar din partea oamenilor de afaceri este foarte periculoasă, deoarece un grup de cetăţeni vor deţine în oraşul Vișeu de Sus atât puterea economică, cât și cea politică, ceea ce ar însemna instalarea unei dictaturi a unui grup față de majoritatea cetăţenilor, exemplificând concret monopolul deţinut pe Valea Vaserului de o firmă din oraş. 

În calitate de primar am constatat că prin natura funcţiei te întâlnești zilnic cu oameni ale căror probleme personale primează și consider că am fost disponibil pentru fiecare și aplecat spre rezolvarea problemelor punctuale ale cetăţenilor, în limita legilor în vigoare și a posibilităţilor de moment ale primăriei.

Sunt conştient că nu am putut mulţumi pe toată lumea, dar important este că numărul nemulţumiţilor a fost   mic și sper ca ei să înţeleagă că am acţionat în spiritul legii.  

           

Sper ca raţiunea să învingă și împreună cu dvs. să ne bucuram de îndeplinirea obiectivelor propuse a se realiza în următorul mandat, pentru a aduce oraşul nostru la nivelul pretenţiilor vremurilor în care trăim.

                  

Aşa să-mi ajute Dumnezeu !

 PRIMAR VASILE CIOLPAN

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.