Vorbirea cu Dumnezeu

“Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.” Cugetarea Parintelui Arsenie Boca (1910-1989) este emblematica pentru crezul de-o viata al unuia dintre cei mai mari traitori contemporani ai ortodoxiei. In nenumaratele indrumari duhovnicesti pe care le-a semanat in calea celor care cauta mantuirea, Parintele Arsenie a pus accentul pe constientizarea insemnatatii faptului ca omul este purtator al chipului lui Dumnezeu. 89. In calea mantuirii sau a intoarcerii noastre Acasa se mai ridica o stavila: vrajmasul insusi, puterea raului in persoana, sau ingerul rau. Mandria lui nu poate rabda bataie; acesta-i chinul pacatului sau, ca totusi trebuie s-o capete. Deci, daca a fost batut cand se lupta cu noi din afara, prin gura lumii, daca a trebuit sa fuga rusinat dupa zeci de ani de lupte dinauntru, din trup si din suflet, atunci sufletul si mintea, facandu-se curate, il prind in prezenta nevazuta. Atunci, nemaiavand ce face, vine in persoana sa se razboiasca cu noi. De acum incepe razboiul mintii omului cu mintea cea vicleana, sau razboiul nevazut. Spre razboiul acesta insa sa nu indrazneasca nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a rusina puterea vrajmasa si a mai intari neputinta oamenilor spre razboi, caci nu e un razboi de gluma. 90. Trebuie sa acceptam cu mintea si cu inima netulburata pe oricine care, neputandu-ne desface de dragostea lui Iisus Hristos, nu-i ramane altceva de facut decat de a ne omori pur si simplu. Caci in aceste doua tabere (crestinism si ateism) nu poate fi pace, numai daca trece una peste alta. Prima tabara este totdeauna pasnica si senina si cu inima atat de larga, incat iarta totul si vrea ca toata lumea sa se mantuiasca. Cea de-a doua insa, este plina de rautate si desavarsesc in bine pe cei din prima, trecandu-i prin cuptorul suferintelor. Noua ne-ar fi paguba suprema de-a trada crestinismul de frica lor sau de frica durerilor. 91. Valurile inspaimantatoare ale negatiei lui Dumnezeu cauta sa tulbure pacea din inima celor ce cred in El, in Biserica Lui cea adevarata si-n Evanghelia Lui. Nu usoare sunt aceste probe, si numai acei care sunt intariti si care au crezut pe Iisus Hristos in inima lor pana in varsta maturitatii, prin iubirea Lui de oameni, pot sa reziste acestui razboi antihrist pana la sfarsit. Iar toate sfortarile lui sunt ca sa ne faca sa cadem din iubire, prin nerespectarea datoriei de-a rabda nedesavarsirea semenului tau, si de a te lasa ca sa fi condus intru toate de mana nevazuta a Providentei divine. 92. Lupta ce o dau cei ce asculta de vraja diavolului cum ca nu este Dumnezeu si toate celelalte care formeaza dogmele crestinismului, loveste pe fiii lui Dumnezeu, cernandu-i prin sitele suferintelor de tot felul, prin care a trecut Domnul, implinindu-se cuvintele Lui: “Daca pe voi lumea va uraste, ganditi-va ca M-a urat mai intai pe Mine, si daca pe Mine M-au prigonit si pe voi va vor prigoni”. In toate aceste suferinte, puterile intunericului urmaresc doua lucruri: sa ne faca sa uram pe acei ce ne trec prin cuptorul suferintei si sa ne faca sa ne razbunam sub diferite forme, apasandu-ne cu legi sau oameni. In cuptorul ispitelor, deci, se clarifica omul ca ce este si unde-i este inima si nadejdea lui. 93. Dumnezeu iti ingaduie ca tu sa-ti revizui pozitia ta interna prin boli si necaz, dar cand se termina ghemul calendarelor (anilor) te duci cum te-ai format pe vecii vecilor. Pe patul mortii ceri un ceas de pocainta, dar care nu sti daca ti se va mai da. In acest timp, sufletului i se deschid ochii, el vede unde merge: la bine sau la rau. Cea mai perversa viclenie a satanei este sa te faca sa crezi ca el nu exista. Purtati grija de mintuirea voastra ca nu se termina totul cu mormantul. 94. Smerenia se cladeste pe ruinele mandriei. E mai mare omul in genunchi decat in picioare. Nu e mare lucru sa fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este sa te vezi pe tine sub toata zidirea. Un animal cand sufera cauta singuratatea, numai omul cauta sa faca parada din suferinta. Asa de atenti trebuie sa fim cu sufletul nostru ca si cand am locui in casa cu un sarpe. Ca asa este. Daca nu folosim mintea deplin (cu rugaciuni si meditatii spirituale din Sfanta Scriptura), cadem in deznadejde. 95. Foloseste-te de lacrimi pentru a dobandi implinirea oricarei cereri, caci foarte mult se bucura Stapanul cand te rogi cu lacrimi. Rugaciunea este pregatirea necesara pentru a primi darurile spirituale. Numai dorinta dupa Dumnezeu si rugaciunea ii deschid lui Dumnezeu un loc in inima noastra. Rugaciunea este cheia cu care deschidem poarta cerului si Imparatia lui Dumnezeu. 96. A ne ruga inseamna a ne inalta spiritul si inima catre Dumnezeu pentru a-i aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-i implora ajutorul. A ne inalta spiritul catre Dumnezeu inseamna a ne smulge din vartejul treburilor omenesti a tuturor atractiilor pamantului, fie pur materiale, fie intelectuale, dupa gradul de cultura al fiecaruia. Orice bucurie a trupului si a spiritului trebuie inlaturata pentru a putea convorbi cu Dumnezeu si a ne darui Lui in intregime. 97. Noi suntem creati cu un scop bine determinat de Creatorul nostru si El ne-a pus la dispozitie toate mijloacele ca sa-l atingem. Pentru mantuirea noastra El ne-a daruit totul, chiar pe unicul sau Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viata si descoperitor al vointei Sale. A fugi si a ne eschiva de la cunoasterea vointei lui Dumnezeu, in ceea ce priveste sensul si scopul nostru in viata si a ne fauri unul personal dupa aprecierea noastra, inseamna a ne condamna singuri la moarte vesnica. Cine il are pe Iisus de model in toate actiunile vietii lui, acela si-a gasit sensul vietii si pacea sufletului lui. 98. Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam? O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci cand buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, ca vocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate, mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu. O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict. O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale. Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui Dumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui. 99. De multe ori, atunci cand nu mai simtim o place-re in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala. Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu. Astfel, chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare tulbura mintea si inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza. Ioan BUTIURCA