Voievodul s-a intors acasa, la Cuhea

Dupa sase secole si jumatate de la „descalecatul” in Moldova, patru decenii de „drumetii” care i-au rupt zeci de opinci Mosului si multi ani de munca, creatie si geniu pentru sculptorul Ioan Marchis, Bogdan, voievodul Maramuresului si Primul Domn al Moldovei, s-a intors la Cuhea, calare, inconjurat de ostenii sai... Asa, cum sta in mijlocul satului Cuhea, calare, cu mana dreapta ridicata in sus, aratand drumul de dincolo de Carpati, inconjurat de osteni darji, cu pumnii stransi, Voievodul din bronz iti da certitudinea ca s-a facut un act de dreptate. Pentru istorie, pentru cuheni sau bogdanesti, pentru romani... Dupa sase secole si jumatate de la „descalecatul” in Moldova, Bogdan Intemeietorul s-a intors duminica trecuta acasa, la Bogdan Voda (Cuhea). Bogdanestii din toate tinuturile si chiar de peste hotare s-au strans de cum au batut clopotele bisericii pe strazile din Cuhea, imbracati in straie populare, sa-si primeasca voievodul. Au venit chiar si „nepotii” voievodului din Moldova si cavalerii si domnitele din „Ordinul Musatinilor”, numeroase personali-tati, secretarul general al Ministerului Culturii si Cultelor, Virgil Nitulescu, si, bineinteles, sculpto-rul Ioan Marchis, autorul monumentalei lucrari, si Vasile Deac Mosu’, autorul moral al grupului statuar Bogdan Voda. In vuietul clopotelor, calaretii gatiti in straie taranesti au pornit spre horarul satului, sa intampine oas-petii. Apoi, voievodul si ostenii sai au primit binecuvantarea episcopului vicar al Maramuresului si Sat-marului, Iustin Sigheteanul, care a oficiat slujba de sfintire a monumentului, la finalul careia voievodul a fost dezvelit in toata monumentalitatea sa. Intre diplome de excelenta sau titluri care-l ridica la rang de academician, strangeri de mana si autografe, Mosu’ Deac privea din cand in cand cu ochii in lacrimi la statuia care a „topit” in cele 22 de tone de bronz secole de istorie si crezul sau de-o viata. Aproape 4 decenii si-a rupt „opincile” pe la ministri, sefi de stat, prefecti, presedinti de consilii ju-detene etc, dar a continuat sa crea-da ca voievodul se va intoarce. In-tr-o vreme, n-a mai crezut insa ca il va putea primi. Bolnav fiind, a izbucnit in lacrimi si le-a povestit mai marilor vremii ca nu va apuca sa traiasca marea sarbatoare a inaugurarii statuii si ca, poate, pre-tul pe care trebuie sa-l plateasca pentru implinirea visului este... moartea. Dar n-a fost asa. Mosu a ajuns sa-si dezveleasca statuia si sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca a ajuns „aceasta sfanta zi”: „De multe ori, in anii scursi, am calcat treptele consiliului culturii. Daca i-as pune pe toti ministrii sa-mi plateasca opincile, ar fi cat voievodul. Ase ca io ii iert de opincile pe care mi le-o rupt si le multumesc. Dumneavoastra, cuhenilor, vreau sa-mi cer iertare, ca poate v-ati ingrozit, ati imbatranit de atata vorba a Mosului, spunandu-va ca ridicam voievodul. Iata ca nu v-am amagit. Voi pleca impacat, ca va las cu voievodul. Statuia nu-i numa’ a noastra, mai romani din Bogdan Voda, e a Maramuresului si a tarii. Asta-i mandria noastra romaneasca! Noi aici am pus o stanca pentru tara. E mandria noastra si a celor care or veni. Datorita voievodului e astazi Moldova ceea ce e, pana unde e. Dar poate da Dumnezeu si trecem si Prutul. Poate ma tane Dumnezeu sa-l trec descult, ca mi-oi uda opincile.” Mosu si-a luat clopul si s-a plecat in fata voievodului. Privea departe, intrebandu-se, parca, daca voievodul se vede de la Budapesta... Nici munca sculptorului Ioan Marchis nu a fost usoara. Timp de patru ani s-a straduit sa implineasca visul Mosului si sa modeleze unul dintre cele mai impunatoare ansambluri monumentale din Romania. Vorbind cu Ioan Marchis de- spre etapele prin care trece un astfel de proiect, am inteles ca drumul de la schite la machete si, de-acolo, spre modelajul la scara 1/1 nu este doar o munca de constructor dibaci: „Exista, in primul rand, o eta-pa de biblioteca, in care incerci sa te informezi cat mai mult asupra subiectului. Dupa aceea, trebuie sa te indepartezi de carti, pentru ca, altfel, n-ai avea curajul sa te apuci de-o statuie monumentala. In timpul lucrului, insa, te intorci la biblioteca, cauti in operele altor ar-tisti tratari ale unor situatii care se ivesc pe parcurs. Un artist fara un studiu temeinic asupra subiectului abordat este unul cu aripile taiate”, povesteste Ioan Marchis. Revenind la munca de creatie, am ramas surprinsi de numeroasele modificari pe care le-au suferit schitele si machetele, pana s-a ales varianta pentru turnare: „Incep corecturile, caci de la schite la machete apar problemele de spatiu. Ele devin vizi-bile cu cat avansezi mai mult cu marirea machetelor, de aceea am modificat unele personaje.” Pe scurt, am inteles ca au existat faze intermediare si machete de 1/10 si 1/5, fiecare modelate in lut si-n gips, apoi s-a facut marirea schitelor la proportia 1/1. Pentru fiecare personaj, un schelet de fier, apoi o urma a expresiei lui in gips, peste care a curs bronzul incandescent, aducand la lumina ideea sculptorului. In demersul sau, autorul lucrarii, Ioan Marchis, spune ca l-au ajutat mult vorbele lui Brancusi: „Lucrurile mari nu sunt greu de facut, este greu de-a te pune in starea de-a le face”, cat si bisericile de lemn din Maramures, adevarate lectii de arta monumentala. Iar monumentalitatea nu vine numai din marimea lucrului, ci si din proprietatile lui, din ceea ce reuseste imaginea sa recreeze si sa teasa mai departe: „Operele monumentale creeaza imagini in subconstient care nu mai pot fi ignorate. Imaginile acestea obliga si se vindeca in memoria colectiva. Pentru cei din Cuhea, imaginea lui Bogdan Voda este cea care e fixata in statuie”, precizeaza Ioan Marchis. Oricum, asa cum sta in mijlocul Cuhei, calare, cu mana dreapta ridicata in sus, aratand drumul de dincolo de Carpati si intinderea Tarii Romanesti, inconjurat de osteni darji, cu pumnii stransi, Voievodul din bronz iti da certitudinea ca s-a facut un act de dreptate. Pentru istorie, pentru cuheni sau bogdanesti, pentru romani... Un om foarte important „In urma cu 25 de ani, ma aflam in Maramures cu Radu Popa si, intr-o zi de duminica, m-a adus la Bogdan Voda, zicandu-mi: «va trebui sa cunosti un om foarte important». Era vorba de Vasile Deac Mosu. Nu-mi imaginam ca voi avea privilegiul sa ma aflu alaturi de el in aceasta ipostaza onoranta, un sfert de secol mai tarziu, la inaugurarea unui monument care intregeste monumentalitatea acestei zone. Dumneavoastra va cunoasteti traditiile. Dumneavoastra stiti foarte bine sa va pastrati traditiile, sa va pastrati obiceiurile, lucru pentru care cred ca ar trebui sa va felicit pe fiecare dintre dumneavoastra in parte” - Virgil Nitulescu, Secretar general al Ministerului Culturii si Cultelor. Ioana LUCACEL Emanuel LUCA ioana@gazetademaramures.ro emanuel@gazetademaramures.ro