Vocea din off / Ai lor

Astazi, e rubrica mea. Un eu fara imagine si fara nume, asa cum multi si-ar fi dorit. Dar mi-a ramas inca vocea. Si se spune ca nici spiritul nu moare. La inceput aveam probleme cu pronumele personale „noi" si „voi” sau „noi” sau „ei”. Pana la urma mi s-a decis fiinta, nu intelectul. „Noi” a insemnat brusc altceva. Mai aproape. Gazeta. Iar vechii „noi” au devenit „ei”, mai straini ca niciodata. A ramas doar vocea, care s-a decis demult sa strige noi, dar si-a amintit de factura de la gaz. Ai „nostri” inseamna o mana de oameni. Mai uniti decat oricare alt pronume personal. Mai corecti decat ar putea-o DEX-ul explica vreodata. Mai sinceri, mai tacuti si mai altfel. In general sunt chiriasi in apartamente marunte, dar mai liberi decat Romania in 22 decembrie. „Ai lor” au ramas aceeasi. Sefi, de la femeia de serviciu pana la sobolanul de la subsol. Locuiesc la case cu etaj si teren aferent, masinile le sunt marcate cu cercuri olimpice, dar uitatura lor seamana cu cea a evadatilor. Libertatea inseamna ceva mai abstract decat matematica. O notiune care „da bine” si pe care n-are sens s-o mai disece. Vanatori prin excelenta, cameleonici prin imprejurari, se chinuie sa-si fixeze trofeele de sticla pe peretii plati si goi ai constiintei. Inteligenta nu exista sau o ignora. In schimb, prostitutia si imbecilitatea sunt virtuti prin autodefinitie. Birourile se umplu de incornorati, infami si bisnitari la scara mare, iar randurile somerilor se ingroasa. Aia sunt prea destepti pentru a fi tinuti si prea prosti pentru a incerca sa devina ceea ce nu sunt. Deocamdata, e iarna. Si e criza. Sunt alegeri si vin facturile la gaz. Si cele de la curent. Le vad aranjate frumos pe dulap si ma gandesc ca in iarna asta voi fi fara chip si fara nume. In rest, nu mai sunt demult de-a lor.