Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Vizită de prim rang la cele două fabrici UAC Europe din Maramureș
Sâmbătă, 17 aprilie, cele două fabrici ale UAC Europe, companie care aparține grupului Montana Tech Components, au primit vizita unei delegații oficiale de prim rang din care au făcut parte Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, Adrian Oros, Ministrul Agriculturii, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, parlamentari, primarii din Dumbrăvița și Tăuții-Măgherăuș, Felician Ciceu și Dumitru Marinescu, precum și alte oficialități de la nivel județean.
Delegația oficială a vizitat mai întâi noua investiție UAC Europe, din zona Aeroportului Internațional Maramureș, care este deja operaționalizată parțial și care va fi inaugurată în curând.
Daniel Vărzaru, Development and Government Relations Director UAC Europe, le-a prezentat oaspeților noua investiție, impresionantă atât prin anvergură, cât și prin tehnologia ultramodernă folosită. În cifre, noua investiție se ridică la circa 520 de milioane de lei, dintre care, 175 de milioane de lei reprezintă ajutor de stat.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, s-a declarat impresionat de noua fabrică UAC Europe, care, în opinia sa, reprezintă un model de dezvoltare economică la nivel național: „Am venit special să văd investiția UACE din Tăuții-Măgherăuș. Pe lângă investiția făcută inițial în Dumbrăvița de către UACE, prin noua fabrică, practic în Maramureș se construiește un pol industrial în domeniul aeronauticii. Am rămas impresionat. Chiar este o investiție care merită să fie văzută, cu tehnologie de vârf în domeniul industriei aeronautice, care arată practic direcția în care trebuie să meargă România, ]n dezvoltarea economică bazată pe astfel de investiții inteligente, făcute în domenii de vârf, care să aibă capacitatea să plaseze România pe harta diferitelor industrii și să creeze cu adevărat o șansă la o viață mai bună pentru locuitorii din județul Maramureș”.
Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a declarat: „La compania UACE din Tăuții-Măgherăuș am vizitat fabrica din cadrul celei mai recente investiții, care se apropie de final și este în mare parte operațională. Primul proiect al UACE din Maramureș, fabrica din Dumbrăvița, este deja una dintre cele mai dezvoltate companii din Maramureș, care contribuie activ la economia județului și la susținerea forței de muncă din zonă. Îi mulțumesc domnului președinte, Ludovic Orban, pentru toată susținerea pe care a acordat-o proiectelor de dezvoltare ale Maramureșului și sunt sigur că, prin perseverență și multă muncă, vom reuși să realizăm toate proiectele necesare pentru creșterea calității vieții în Maramureș”.
Apoi, delegația a vizitat fabrica UACE din Dumbrăvița, care, de 13 ani, deservește peste 200 de clienți din industria aeronautică, printre care Boeing şi Airbus, primind numeroase recunoașteri și premii pe plan internațional, care atestă profesionalismul serviciilor sale.
„Autoritățile centrale, județene și locale au înțeles importanța acestor investiții strategice care generează bunăstare și pun Maramureșul pe harta industriei aeronautice mondiale. Ne bucurăm că, împreună, am construit un parteneriat solid, bazat pe respect reciproc, în beneficiul cetățenilor. Îi mulțumesc domnului președinte Orban, domnului Ionel Bogdan și tuturor factorilor de decizie de la nivel județean și central, pentru tot sprijinul acordat”.
Daniel Vărzaru, Development and Government Relations Director UAC Europe
„Am venit special să văd investiția UACE din Tăuții-Măgherăuș. Pe lângă investiția făcută inițial în Dumbrăvița de către UACE, prin noua fabrică, practic în Maramureș se construiește un pol industrial în domeniul aeronauticii. Am rămas impresionat”.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților