Visul hegemoniei republicane americane, in criza

‘‘It’s the Party, stupid!’’ ar putea fi sloganul artizanului victoriilor electorale ale lui George W.Bush, Karl Rove. Asa-numitul “boy genius” al dreptei conservatoare - care dupa cat se pare a reintrat in joc alaturi de John McCain - a inteles cateva lucruri simple: pentru a castiga alegerile este nevoie de idei, de bani, de militanti, sa joci murdar si de cineva care sa stie sa citeasca statisticile electorale, iar apoi de ultimul alegator care, daca se pricepe, transforma marile crize in oportunitati politice, scrie ziarul italian Liberazione, preluat de Rompres. Data de 11 septembrie 2001 a fost capitalul politic al dreptei din SUA, asa cum Marea Depresie a fost pentru democrati. Rove a invatat din experienta lui Ronald Reagan, beneficiind de intuitiile politice ale generatiei de conservatori care s-a format in anii ‘70 la umbra lui Richard Nixon - dar si impotriva, in cazul politicii externe. Ciclul electoral al conservatorilor s-a deschis odata cu victoria in alegerile prezidentiale din ‘68, in timp ce Partidul Democrat incepea sa se schimbe. Vechea coalitie a New Deal a lui Roosevelt /sindicate la nord si notabilitati rasiste la sud/ era pe cale sa se destrame, ‘‘Great Society’’ a lui Lyndon Johnson era in pana, iar dezastrul din Vietnam, evident. Despre Nixon multi conservatori vorbesc de rau si nu din cauza afacerii Watergate: era feroce in cuvinte impotriva liberalilor, a avut vina de a perpetua politicile etatiste si asistentiale mostenite de la democrati. In realitate, Nixon, un politician pe cat de abil, pe atat de obsedat si ‘‘paranoic’’, avea un obiectiv: de a construi o coalitie conservatoare care sa ia locul celei democrate si sa deschida un ciclu republican, asa cum nu se mai intamplase de la Marea Depresie. Pentru aceasta era nevoie de idei - le-au furnizat think tank-uri fondate in anii ‘70, pentru a construi hegemonia culturala - si de o baza electorala noua. Think tank-urile puteau garanta pentru „cadrele” republicane ca vor elabora gandirea conservatoare, pregatind terenul pentru urmatoarea batalie politica. Baza electorala trebuia sa fie construita in jurul unei coalitii de grupuri sociale noi care ar fi trebuit sa se identifice cu Partidul Republican. Mai mult, trebuia sa devina axa constitutiva a partidului: religiosi - evanghelicii care pentru prima data faceau subiectul unei incadrari politice la o scara atat de mare - si cei anti-taxe, clasa medie care in anii ‘70 simtea cazand pe proprii umeri criza economica. Marele val de victorii electorale conservatoare de dupa Watergate a inceput tocmai de la un referendum antitaxe - Proposition 13 - care a fost organizat in California, in 1978. Aproape tot establishment-ul politic al statului s-a aliniat impotriva referendumului, care a obtinut insa 65 la suta din consensuri. A fost inceputul unui val populist de dreapta, in fruntea caruia s-a plasat Ronald Reagan. Partidul Republican reprezenta o clasa de intreprinzatori „asaltatoare si canibala” care se intarea mai ales in sudul si vestul SUA. In acelasi timp, devenise partidul Bibliei, al evanghelicilor si al incarnarii noii misiuni civilizatoare a SUA, „Binele absolut” impotriva „Raului absolut” reprezentat de URSS. La Washington, era un centru ideologic capabil sa controleze masina federala prin intermediul presedintelui si sa disciplineze mesajul partidului si alesilor sai. La periferie, existau grupuri de interese aliate aproape definitiv cu noii conservatori de tip Reagan sau Newt Gingrich, marele adversar al lui Bill Clinton, in anii ‘90. Intr-o tara ca SUA, in care se voteaza putin si se obtine victoria la diferenta chiar minima, este important sa se mobilizeze un nucleu dur al partidului care sa-i traga dupa sine pe ceilalti, si pe aceasta idee Rove a construit succesul republicanilor si a contribuit ulterior la polarizarea ideologica a electoratului. O structura care ar fi putut face fata si ciocnirii lui Obama si Clinton, dar care nu pare sa fie in masura sa reactioneze la problemele americane de astazi. De neimaginat cu numai trei ani in urma, cand o noua era conservatoare parea sa reiasa din statisticile electorale si demografice. Astazi, acestea par sa ii favorizeze pe democrati, chiar daca o noua paradigma culturala si politica este departe de a se afirma.