Visul american trăit de un profesor maramureșean

America a devenit, de la începutul secolului trecut, „pământul făgăduinței”, locul în care totul este posibil. Numai că, vorba unui vechi proverb, norocul îi ajută doar pe cei curajoși. Dorel Bancoș, profesor de științe sociale din Vișeu de Sus, Maramureș, a avut norocul să câștige „Loteria vizelor”, dar a avut și curajul de a pro­fita de șansa pe care viața i-a scos-o în cale. Povestea lui de viață este o dovadă că visele, ame­ricane sau românești, pot deveni realitate, cu condiția să crezi în ele și să-ți asumi riscul de a încerca.

În urmă cu 25 de ani, Dorel Bancoș era profesor de știin­țe sociale la Liceul „Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus. Soția lui era profesoară la același liceu și aveau împreu­nă un băiețel care pe atunci avea trei ani. Duceau o viață confortabilă, făcând ceea ce le plăcea. Știau, însă, că pot mai mult decât atât, iar soarta le-a scos în față o provocare pe care au acceptat-o cu mult curaj: șansa de a emigra în Statele Unite.

„A fost pur și simplu șansa să merg în America. Înainte, nu m-am gândit niciodată la asta și nu
mi-am dorit să plec din țară. Soția a câștigat, însă,  «Loteria vizelor». A văzut într-un ziar că există un program care-ți oferă oportunitatea, prin tragere la sorți, de a emi­gra legal în SUA dacă trimiți un plic cu o cerere și date perso­nale. României îi erau alocate atunci în jur de 3200 de vize. Aveam deja un băiețel de trei ani și faptul că eram tineri, spiritul de aventură și dorința de a încerca ceva nou, plus condițiile din România din acea perioadă care nu erau deloc gro­zave, toate acestea împreună ne-au făcut să luăm decizia de a pleca în Statele Unite”.

Pe lângă curaj, pentru a-și împlini visul, familia Bancoș a avut nevoie și de multă răbdare și determinare: „În ianuarie 1996, am emigrat în Statele Unite. Impactul a fost colosal. Am plecat dintr-o lume oarecum cenușie, anostă. Erau doar câțiva ani de la Revoluție, lucrurile erau foarte confuze, și ne-am trezit dintr-odată într-o ambianță cu totul diferită. Totul era viu, vibrant, colorat, oamenii parcă funcționau altfel, exista un ritm acolo care nu se putea compara cu nimic din ceea ce lăsasem în urmă, în România. Ne-am stabilit în orașul Reading, din Pennsylvania, și am găsit imediat locuri de muncă. Soția mea vorbea bine engleza și a găsit loc de muncă la o fabrică ce făcea cărucioare pentru copii, din acelea ce se pun în mașini. Cum eu nu vorbeam engleza, mi-am găsit loc de muncă doar la curățenie. Lucram pe schimburi diferite și, în felul aces­ta, am putut avea grijă de copil. Dacă lucram repede și terminam ce aveam de făcut, îmi rămâneau cel puțin trei ore pe zi, timp în care stăteam și învățam engleza. Am deprins limba engleză fiind autodidact, învățând după carte. Mi-a plăcut și am învățat-o cu pasiune. Nu m-am simțit niciodată umilit, pentru că ajunsesem din postura de profesor în Romania să lucrez la curățenie în Statele Unite. Am înțeles foarte repede că trebuie să iau viața așa cum vine, având, așa cum spun americanii, «the right approach and the right attitude», adică abordarea și atitudinea co­rectă față de problemele, situațiile în care te pune viața. N-am avut niciodată probleme cu stima de sine”.
Pe lângă acomodarea la viața nouă din Statele Unite, cu tot ce impunea acest lucru, Dorel Bancoș și-a continuat și studiile doctorale în România: „Când am plecat, eram înscris la doctorat și mai aveam de terminat cercetarea și să-mi scriu teza de doctorat. Îmi susținusem deja toate examenele și referatele. Am folosit oportunitățile din America pentru a-mi îmbogăți cercetarea, putând împrumuta orice carte doream. Făcusem deja cercetare serioasă în România, înainte de a pleca. Doctoratul e pe istorie, m-am specializat pe perioada Ion Antonescu. În 1997, mi-am lăsat serviciul pentru nouă săptămâni și m-am întors în România să-mi termin cercetarea la arhivele din București. Mi-am scris apoi lucrarea și am susținut doctoratul în 1999. Teza de doctorat mi-a fost publicată sub titlul «Social și național în politica guvernului Ion Antonescu», la Editura «Eminescu», în anul 2000. Între timp, în 2001 m-am angajat la un centru privat de reeducare pentru minori, un fel de școală de corecție. Tot acolo lucrez și acum. Mi-au fost recunoscute studiile din Romania, inclusiv diploma de doctorat, primind un plus la salariu pentru studii superioare și postuniversitare. În 2000, mi-am dat definitivatul în învățământ în Pennsyl­vania, obținând licența de profesor de științe sociale pentru liceu. Fiind educat în străinătate, am fost nevoit să susțin, în plus față de absolvenții din SUA, exa­mene specifice de limba engleză, pentru că a trebuit să demonstrez că o stăpânesc foarte bine și că sunt capabil să predau în engleză. Însă, nu am ajuns să lucrez nicio­dată în învățământ. Din 2001, am continuat să muncesc, până astăzi, la aceeași instituție, fiind apreciat și promovat în diverse poziții, pornind de la a lucra direct cu clienții, până la a face parte din administrație. Îmi place ceea ce fac și sunt integrat foarte bine în colectivul unde sunt. În ceea ce o pri­vește pe soția mea, i-au fost și ei recunoscute studiile din România. S-a reprofilat și ea, angajându-se ca asistent social la Protecția fa­miliei și copilului. A făcut apoi un masterat în Asistență Socială, studiile fiind plătite de către agen­ția unde muncea, și a lucrat ca psihoterapeut. În prezent, este di­rectorul filialei unei mari agenții care oferă servicii de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copii și adulții care au nevoie de acest fel de tratament”.

Acum familia Bancoș are 25 de ani de când a luat decizia care le-a schimbat viața. Privind în urmă, cu siguranță pot fi mândri că au știut să folosească la maximum șansa pe care le-a scos-o în față viața. To­tuși, cea mai frumoasă expe­riență din America rămâne, pentru Dorel Bancoș, un eveniment de familie: nașterea fiicei sale.

S-au adaptat perfect în societatea americană și spun că mentalitatea de acolo li se potrivește ca o mă­nușă; în același timp, însă, și-au păstrat credința și identitatea româ­nească. Practic, au luat din ambele culturi ce e mai bun: „În America este o altă lume față de ce știm în România, este o mare dife­rență de mentalitate. Spre exemplu, regulile și procedurile chiar sunt respectate. Iar apoi americanii încearcă să-și protejeze unii altora sănătatea mintală prin ceea ce se numește «political correctness», expresie care în Romania este uneori prost înțeleasă ori denaturat inter­pretată. Cum stresul a devenit boala se­colului XXI, dacă oamenii nu gă­sesc o soluție prin care să se protejeze reciproc, tensiunile din viața de zi cu zi îi fac să interac­ționeze agresiv. Da, eu am plecat de aici, dintr-o cultură tradițională, iar credința în Dumnezeu a jucat și joacă un rol foarte important în viața mea. Mi-am păstrat religia și mi-am întărit credința, pentru că viața și provocările avute într-o țară străină m-au ajutat să o înțeleg mai bine. Ne-am păstrăm identitatea și cultura. În zona unde locuim, suntem un grup de români foarte apropiați, cei mai mulți venind tot prin loteria vizelor și, probabil, mult mai apropiați decât dacă am locui în România. Ne-am ajutat unii pe alții. Cu timpul, s-a format o comunitate românească ortodoxă destul de solidă și am reușit să ne facem o biserică. Copiii noștri vorbesc limba româ­nă, le place să viziteze România, păstrăm tradițiile românești de Crăciun, de Paști. De Crăciun mergem a colinda, atât adulții, cât și adolescenții sau «grupul tine­rilor» cum îl numim, de la casă la casă, iar cei mai mici se duc cu «Irodul» și colindă la biserică”.

Deși familia Bancoș își iubește țara și îi este dor de România, le e greu să răspundă dacă se vor întoarce definitiv aici vreodată: „În acest moment, este greu de spus dacă ne vom întoarce la bătrânețe în România. Deocamdată, cum copiii mei sunt în Statele Unite, nu mă văd locuind permanent în Ro­mânia; am deja și doi nepoți acolo și, probabil, voi mai avea și alții. Ne-am făcut însă o casă de vacanță în Asuaju de Jos, unde venim cu plăcere aproape în fiecare an. Ne bucurăm de România și ne place să venim în România”.
Privind în urmă, Dorel Bancoș spune că decizia pe care el și soția lui au luat-o în 1996 a fost una „grozavă”. Asta și pentru că a în­semnat primul lor pas spre trăirea „visului american”. Numai că, atrage el atenția, pentru a-ți îndeplini visele nu e suficient să ai noroc, ci mai ales trebuie să ai curajul de a-ți fructifica șansa, perse­verența de a-ți continua drumul și ambiția de a reuși: „America este într-adevăr țara oportunităților, însă nu pentru toată lumea. Ame­ricanii îți oferă șansa de a deveni sau de a face ceea ce ești capabil să faci. Nu te împiedică cu absolut nimic să te afirmi, atât cât poți. Dar sunt câteva condiții: în primul rând, trebuie să ai capacitatea de a o face, apoi să fii harnic, să fii corect și să ai dorința de a reuși. În Statele Unite, sunt mult mai multe oportunități decât sunt în România ori chiar în Europa. Nu este o societate asistențială. Statul american nu ne-a oferit nimic în afara dreptului de a locui și de a munci acolo, însă nici nu ne-a împiedicat cu absolut nimic să facem ceea ce putem și ne dorim. Nu am rămas niciun moment fără serviciu, iar având un job, în general, ai și asigurare medicală, și opțiunea de a contribui la o pensie privată. Faptul că statul îți oferă oportunitatea de a face ceea ce poți și îți dorești, că nu ai piedicile ridicate de birocrația din România, de exemplu, este colosal de important. Nu este facil, însă cu muncă și seriozitate nu este nici foarte dificil să devii parte a ceea ce se numește «middle class», clasa de mijloc, și să te bucuri de avantajele unei vieți confortabile”.