Violoncelul lui Visniec

Matei Visniec este cel mai jucat si cel mai premiat dramaturg roman al momentului. A inceput sa scrie piese de teatru inca din 1977, dar nici una dintre acestea n-a fost jucata pe vreo scena romaneasca pana in 1990. In prezent, 43 dintre piesele sale sunt jucate in 26 de tari, pe trei continente. Dintre cele mai cunoscute piese ale sale, jucate si in Romania, amintim: Istoria comunismului povestita pentru bolnavi mintali, Mansarda la Paris cu vedere spre moarte, Cronica unui rasarit de soare avortat, Spalatorii de creiere, Masinaria Cehov si Hotel Europa, complet. “Cand am inceput sa scriu teatru, in Romania absurdul era de fapt realitate. Toata aceasta schiszofrenie care marca societatea romaneasca era de o asemenea absurditate, incat, descriind in mod realist ceea ce se intampla, obtineai deja o literatura absurda”, afirma Matei Visniec. Ultima piesa jucata pe scena Teatrului Municipal Baia Mare, Dar cu violoncelul ce facem?, trateaza tocmai acest grotesc absurd al unui regim totalitar. Asul din maneca Piesa pusa in scena de Romeo Barbosu are doar trei personaje: barbatul cu bastonul (Valeriu Doran), barbatul cu ziarul (Claudiu Pintican) si doamna cu voalul (Dana Ilie Barbosu). Cele trei personaje, aflate intr-o simbolica sala de asteptare, sunt dominate de prezenta nevazuta a unui violoncelist, muzica interpretata de acesta dand tonul replicilor aparent superficiale, dar pline de intelesuri ale celor trei. Personajele lui Visniec penduleaza intre acceptarea mediocrei conditii reale si tentatia razvratirii impotriva sistemului, intre o nebunie a prezentului si o logica a revoltei, intre tandrete si porniri violente care duc in final la uciderea violoncelistului. Asteptarea lor e una insinuanta, prin gesturi si replici care tradeaza o palida farama de speranta ramasa unei lumi in care totul se desfasoara fie la comanda, fie pe bani, o lume care revendica o libertate absoluta (“aici nu e interzis nimic”), dar in care doar violoncelistul are, de fapt, putere absoluta (“de-aia ne omoara cu violoncelul”). Un critic spunea de curand ca Visniec reprezinta “asul din maneca” al teatrului romanesc, dramaturgia lui fiind creata in cea mai mare parte de un simptom cultural specific: acela al recuperarii. Acumularea tensiunilor, tipic absurda, persecutia continua a indivizilor care-si accepta situatia cu un fel de vinovatie (vezi muzicuta la care stia sa cante personajul interpretat de Valeriu Doran si presupusul acordeon la care canta tatal personajului jucat de Claudiu Pintican, “dar numai noaptea, in camera lui”) descriu un mecanism absurd care conduce destinul personajelor, un destin care se desfasoara intr-un spatiu clar delimitat: un pian. Pentru ca in opera, chiar cu accente tragice, care este viata, violoncelistul trebuie acompaniat… Din toamna, spectacolul “Dar cu violoncelul ce facem?” va fi reluat si cred ca se va bucura de un real succes, in conditiile in care piesa jucata remarcabil de Dana Ilie Barbosu, Claudiu Pintican si Valeriu Doran, actorii care pun in scena durerile si spaimele proprii unei umanitati anormale, pare a fi cea mai valoroasa a stagiunii teatrale care se apropie de sfarsit. Pana atunci, vom sti poate ce sa facem cu violoncelul… Ioan BOTIS