• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 18 Noiembrie , 2014

Violenţă extremă la Şcoala Generală Nicolae Iorga!

În urmă cu câteva zile a avut loc în caz incredibil într-una din şcolile generale respectabile din Baia Mare, respectiv Şcoala Generală „Nicolae Iorga”. O fetiţă de 14 ani a fost bătută de un coleg de clasă, iar după câteva ore a fost internată la Spitalul Judeţean şi operată de urgenţă.

 
 

Ştirea că la o şcoală din Baia Mare a avut loc un incident grav între elevi a trecut oarecum neobservată, majoritatea fiind atentă la disputa electorală între cei doi prezidenţiabili. Pe de altă parte, se poate spune că în Baia Mare, în ultima perioadă de timp, au fost puţine cazuri de indisciplină majoră în şcoli. Tocmai de aceea ne-am dus pe firul acestui caz, oarecum intrigaţi de faptul că armonia şcolară băimăreană a fost tulburată. Ce am aflat...

 

La începutul săptămânii, într-una din pauze, fetiţa a intrat într-o dispută verbală cu colegul ei dintr-un motiv pueril. Băiatul susţinea că fata i-a dat penarul jos de pe bancă. Şi, pentru a fi mai convingător, colegul i-a aplicat o corecţie fizică, constând în pumni şi picioare în stomac, în toată zona abdomenului. Asta este o versiune a poveştii ce circulă între colegii fetei. Sunt şi voci care afirmă că fata ar fi fost bătută de mai mulţi colegi! După începerea orelor, fata s-a simţit rău şi a fost trimisă acasă de către profesor. A fost însoţită de o colegă. Acasă a fost preluată de mama fetei şi a avut parte de atenţia părinţilor. După ceva vreme, deoarece fetiţa acuza dureri, a fost dusă la Spitalul Judeţean. I s-au făcut investigaţiile de urgenţă şi concluzia medicilor a fost fermă: operaţie.

 

Operaţia a fost mai complicată decât se estimase iniţial. În urma loviturilor, splina a fost făcută praf, dar ce este mai grav, a avut de suferit şi pancreasul. Medicii băimăreni au fost nevoiţi să extirpe şi o parte din pancreas. Am încercat să obţinem mai multe informaţii, dar cei de la Spital nu doresc să dea nici-o declaraţie deoarece Poliţia face anchetă şi a interzis orice declaraţie. Am aflat, neoficial, că operaţia de pancreas a dus la o situaţie complicată. Fata a avut o criză tipică lipsei de insulină în organism.

După reglarea situaţiei, medicii băimăreni au hotărât să o trimită la Bucureşti cu un elicopter SMURD, la o clinică de pediatrie pentru investigaţii suplimentare şi pentru posibile alte intervenţii chirurgicale. Din păcate, se pare că fata va rămâne insulo-dependentă pe tot restul vieţii.

 

Aceste informaţii ne-au produs fiori şi am încercat să aflăm de la conducerea Inspectoratului Şcolar ce s-a întâmplat şi ce măsuri se vor lua. Nici aici nu am avut succes! Am fost refuzaţi din acelaşi motiv: Poliţia lui Mărincaş a interzis oferirea de informaţii pe motiv de anchetă. Că se face anchetă este foarte bine, dar de ce suntem scoşi din această schemă de către poliţişti (informaţii în timp real, deschise, corecte, prompte), nu am mai înţeles. Suntem de acord cu o astfel de atitudine atunci când se aduce atingere interesului naţional, dar în astfel de cazuri…

Se pare că Parchetul Baia Mare a început o cercetare penală pe numele băiatului. Pe de altă parte, inspectorul general adjunct şcolar, Vasile Ban, a dat o declaraţie presei locale în care afirma că, în funcţie de rezultatul anchetei, se vor lua măsuri, care pot fi scăderea notei la purtare şi mutarea la o altă şcoală. De exmatriculare nu se poate vorbi, deoarece în ciclul gimnazial nu se pot exmatricula elevi.

Aceste spuse ale inspectorului general adjunct ne-a tulburat la fel de tare precum cazul în sine. O fetiţă este nenorocită pe viaţă, iar autorul poate scăpa cu o notă scăzută la purtare şi o posibilă schimbare a Şcolii. De necrezut!

Şi totuşi, se pare că aşa este. Nu se pot face exmatriculări, deoarece Legea Educaţiei Naţionale aşa prevede. Faţă de cele spuse de cadrele didactice pe care le-am întrebat, noi am aflat că ar fi posibil ca elevul să ispăşească o pedeapsă, dacă va fi găsit vinovat, într-o şcoală de reeducare. Dacă mai există astfel de stabilimente!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.