VIOLENȚA degradeaza demnitatea familiei

Primind de la Dumnezeu binecuvantarea de a creste, a se inmulti si a stapani pamantul (Cf. Facerea 1, 27-28), familia este coroana creatiei si locul sau mediul in care omul incepe sa inteleaga taina iubirii si a binecuvantarii parintesti a lui Dumnezeu. Astazi, familia naturala, traditionala se afla in criza, in mutatie spre un viitor confuz si incert, in tara noastra si in toata Europa, astfel incat criza familiei este perceputa ca simptom al crizei civilizatiei occidentale, o criza a societatii contemporane insasi. “Criza familiei devine mai devreme sau mai tarziu si o criza a Statului” – remarca in 1998 presedinta Senatului Poloniei. Violenta este o incalcare a poruncii iubirii date de Hristos-Domnul, iar violenta in familie, o anomalie cauzata de o criza spirituala, de in¬de¬par¬tarea omului de Dumnezeu. Din nefericire, violenta in familie este una dintre formele de violenta cel mai frecvent intalnite, dar si una din cele mai ingrijoratoare, pentru ca este prea putin vizibila. Potrivit legii, se nu¬meste “violenta in familie” orice act vata¬mator, fizic sau emotional care are loc intre membrii unei familii. In cele mai multe dintre cazuri, actele de violenta sunt ascunse de catre victima, din cauza sentimentului de teama fata de agresor si de jena fata de societate. Violenta in familie are numeroase efecte negative, grave, atat pe ter¬men lung, cat si pe termen scurt, cu un impact social extins, deoarece aceasta afecteaza in mod direct victimele si, indirect, membrii de familie sau persoanele care asista la actele de violenta. Desi pana de curand se presupunea ca femeia este cel mai adesea victima violentei, in urma noilor cercetari, s-a descoperit ca, de fapt, si numarul barbatilor agresati este destul de mare. Expertii acestui domeniu de cercetare sunt de acord ca suntem in fata unui fenomen mult mai raspandit decat arata sondajele, pentru simplul fapt ca multe fapte nu sunt raportate politiei sau spitalelor. Viata crestina are ca fundament al invataturii ei iubirea fata de toti oamenii, iar violenta este o manifestare a lipsei de iubire, adica o tulburare si o diminuare a starii de comuniune si de armonie intre oameni. Mantuitorul Hristos ne spune ca sunt „fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul” (Matei 5, 5) si „fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9), iar Sfantul Apostol Pavel le spune galatenilor ca impotriva blandetii, infranarii si curatiei nu este lege. (Galateni 5,23). Dojana cu blandete frateasca poate fi semn de iubire pentru indreptare, dar nu violenta. Acestea sunt cuvinte pe care noi trebuie sa le traducem in viata, incredintati fiind ca omul bland, pasnic si facator de pace este numit „fiu al lui Dumnezeu” dupa har. Sa luam aminte la indemnul Sfantului Apostol Pavel: „Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos” (Gal. 6,2), si, prin dragoste, respect si incredere reciproca sa devenim facatori de pace. In loc sa recurgem la violenta, noi trebuie sa-L rugam pe Hristos si sa-I spunem ce lipseste cu adevarat familiei si sa intelegem ca fericirea familiei este un dar de la Dumnezeu si nu un drept care trebuie cucerit in spirit individualist-egoist. Noi trebuie sa aparam si sa cultivam sfintenia casatoriei, solidaritatea familiei, demnitatea maternitatii, a pater¬ni¬ta¬tii, a filiatiei si a fraternitatii si sa le privim ca fiind darurile lui Dumnezeu pe care tre¬buie sa le pretuim. Familia adevarata se ba¬zeaza pe dragoste, incredere si ajutorare si nu poate fi redusa la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decat toate acestea laolalta si le transcende, pentru ca are vocatia de a fi in lume icoana iubirii divine vesnice. Cununia este binecuvantata de Biserica in calitatea ei de icoana a iubirii dintre Hristos si Biserica, dintre Dumnezeu si umanitate, astfel incat familia poarta in ea taina mantuirii si a vietii vesnice. De aceea, Biserica nu poate fi de acord cu mentalitatile primitive ale celor care practica violenta si au manifestari agresive in cadrul familiei si in societate. Prin urmare, sa cerem permanent de la Dum¬ne¬zeu darul pacii, sa il cultivam in sufletul nostru si in relatia noastra cu oamenii; sa promovam legi, institutii si programe care protejeaza pe copii, pe adulti si pe batrani de violenta; sa dezvoltam constant si consecvent o educatie si o civilizatie a pacii, nu una a violentei si a profitului obsesiv sau a afirmarii agresive. In aceasta privinta, sa urmam cu prioritate lumina sfintilor rugatori, blanzi si facatori de pace, care au biruit raul cu binele si violenta cu blandetea. In fata acestui flagel al societatii contemporane trebuie sa fim alaturi toti cei responsabili, autoritati si foruri decizionale si mai ales intreaga comunitate romaneasca, invatand ca trebuie sa ne manifestam responsabil, sa respectam demnitatea umana, sa evitam atitudini si comportamente degradante si umilitoare la adresa fratilor si surorilor noastre pentru ca Dumnezeu ne-a creat pe toti egali, cu aceeasi demnitate si cu aceleasi posibilitati de dobandire a mantuirii si a vietii vesnice - DANIEL - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane