Vinovaţii fără vină din dosarul insolvenţei Remin

Dincolo de problema redeschiderii mineritului, Remin este şi ţinta unor interese...imobiliare. Compania are zeci de clădiri, drumuri, reţele de apă, pe care primăriile maramureşene ar dori să le primească. Insolvenţa Remin a făcut însă şi victime colaterale.

La început au fost „mine de aur”. Apoi, au devenit „pietre de moară”. „Aurul” imobiliar al Remin s-a transformat în ruine.

Compania deţine un imens patrimoniu reprezentat prin clădiri, drumuri, reţele de alimentare cu apă, cabane etc. Deşi, de-a lungul vremii, mai toate primăriile şi-au manifestat interesul de a prelua, în cuantumul datoriilor, fostele clădiri ale exploatărilor miniere, povestea a rămas în coadă de peşte. Iar clădirile, cândva bijuterii arhitectonice, au devenit mormane de moloz în care autorităţile locale nu pot investi pentru că nu le deţin în proprietate, iar Remin nu poate investi pentru că este în insolvenţă. Un cerc vicios în care pierd zeci de familii care trăiesc în condiţii mizere, fără apă şi cu riscul să fie striviţi de dărâmături.

Clădirile companiei miniere sunt disputate între creditori, primării şi Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Procesul de vânzare/predare este cu atât mai complicat, cu cât situaţia juridică a multor terenuri este incertă, iar obiectivele nu sunt evaluate sau nu figurează în acte cu destinaţia reală. Mai mult, deşi e disputată între numeroşi „pretendenţi”, o parte a patrimoniului este ameninţată cu… demolarea. Tot ce nu se vinde sau predă până la elaborarea Proiectelor Tehnice (PT) pentru închiderea perimetrelor miniere va ajunge un morman de moloz. Iar în planuri au fost trecute inclusiv obiective ca ..reţele de apă. Aşa că, zeci de familii din Ilba, de exemplu, riscă să rămână fără apă.

Mai mult, clădirile figurează în scripte cu valori ridicol de mici, stabilite în urmă cu câţiva ani buni.

Apoi, o problemă este şi intabularea. De exemplu, la Ocna Şugatg cabanele aparţineau Remin-ului, iar terenul, primăriei. Apoi, în acte, unele cabane figurează ca centre de tratament. În multe cazuri, s-a ajuns în instanţă. Iar între timp, clădirile devin ruine.

Cel mai bun exemplu de mărire şi decădere e fostul sediu Remin, pe care şi-au anunţat intenţia să-l cumpere mai multe instituţii publice. Debranşat de la utilităţi şi abandonat, sediul companiei moare, dar nu se predă. La fel ca mineritul maramureşean. În oraşul vecin, Baia Sprie, aceeaşi situaţie. Şi aici primăria a vrut să preia clădirea Popicăriei, Şcoala Minieră, sediul EM Baia Sprie în contul datoriei exorbitante de 3,3 milioane de RON. Dar până să o poată prelua probabil nu va mai rămâne nimic din aceste imobile.

În Ilba, tot centrul civic aparţine practic de Remin. Mai multe, printre activele societăţii se numără şi o fostă centrală termică, în legătură cu care autorităţile locale au tras numeroase semnale de alarmă că reprezintă un pericol. Mai mult, şi reţeaua de alimentare cu apă a blocurilor aparţine de Remin. Şi nici aici nu se pot face investiţii. Iar, prin planurile de închidere a activităţii ar putea fi chiar demolată… Ciudat e că tot centrul civic, inclusiv terenul de sub biserică, aparţine Remin. Ori în aceste condiţii primăria nu poate mişca un deget deşi satul arată ca după bombardament.