Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Victor Ponta, mândru de Maramureş
Mare sărbătoare pentru social-democraţii maramureşeni la mijlocul campaniei electorale pentru europarlamentare. Liderul PSD, Victor Ponta, premierul României, vicepremierul Liviu Dragnea şi liderul PC, Daniel Constantin au venit în partea de nord a ţării (Satu Mare, Maramureş) pentru a se întâlni cu alegătorii, cu liderii social-democraţi ai filialelor din nord, pentru a vizita şi inaugura investiţii sau a asista la lansarea unor proiecte de succes.
În Maramureş, delegaţia din Bucureşti, care a mai cuprins candidaţii la europarlamentare: Daciana Sârbu, Corina Creţu, Ioan Mircea Paşcu, a fost întâmpinată de staff-ul PSD Maramureş la intrarea în Seini. Oaspeţii bucureşteni au întârziat deoarece au fost obligaţi să se oprească pe traseu de oamenii nordului care au vrut să îi vadă, să îi audă.În Seini, primarul Gabriela Tulbure s-a bucurat de aprecierile premierului pentru faptul că a reuşit să realizeze o Strategie de dezvoltare a localităţii şi să se bată pentru a obţine finanţarea pentru primul bloc ANL din Seini. „O felicit pe doamna primar şi trebuie să recunosc că am mai mare încredere în femeile-primar, sunt câteva în ţară, printre care şi în Seini, că fac lucrurile să se mişte mai repede şi mai bine”, a spus Victor Ponta.
A urmat o vizită şi inaugurarea oficială a unei investiţii olandeze în Cicârlău. Tipografia Printmasters a oferit 500 de locuri de muncă, iar investiţia va creşte. Primarul Vasile Zete a spus că se doreşte realizarea unui parc industrial şi ar trebui ca această iniţiativă să fie susţinută prin facilităţi normale şi corecte.
După Cicârlău a urmat o vizită la ASSOC pentru a asista la prezentarea unui proiect pe fonduri europene adresat femeilor care urmează să se formeze, specializeze în domenii necesare în comunicarea cu persoane cu deficient de auz. A fost un moment emoţionant, atât pentru oaspeţi, cât şi pentru cei care lucrează la întreprinderea socială manageriată de ASSOC, respectiv Florian Sălăjeanu. „Apreciez faptul că am putut să văd un proiect de mare succes, un proiect al ASSOC pentru sprijinul persoanelor care au nevoie de sprijinul nostru şi de proiecte de acest gen. Dincolo de banii europeni, de care mă bucur că îi folosim pentru asemenea proiecte, cu siguranţă şi statul român ar trebui şi poate să facă mai mult. Plec din acest loc cu gândul că, într-adevăr, cu sprijinul autorităţilor judeţene şi locale, în toată ţara, se pot realiza asemenea proiecte. Facem dreptate, pur şi simplu. Dăm o şansă fiecărui cetăţean din această ţară! Eu cred că suntem cu toţii, într-adevăr, egali. Trebuie doar să oferim oportunităţi egale şi de a avea cât mai mulţi dintre cei cu dizabilităţi integraţi, incluşi în activitate socială, în muncă.
În mod sigur, în ce mă priveşte, voi face şi voi fi mult mai implicat în ceea ce ţine de activitatea şi sprijinul guvernamental”, a spus Victor Ponta.
Înainte de a merge la mitingul de susţinere din Centrul Vechi, premierul şi ceilalţi oficiali au vizitat Catedrala ortodoxă de pe Unirii. Însoţiţi de PS Justin Sigheteanul, oaspeţii au urcat până la cota maximă a construcţiei. Ponta a fost impresionat de lucrare. El şi soţia lui au primit din partea PS Justin Sigheteanul o icoană deosebită.
În Centrul Vechi, mii de oameni l-au salutat pe liderul social-democrat. După discursurile susţinute de oaspeţi şi autorităţile locale, a urmat un concert, sprijinit de primarul Cătălin Cherecheş, cel care a spus că îi susţine pe cei care susţin comunitatea băimăreană.
La întrebarea de ce maramureşenii ar trebui să fie mândri că sunt români, premierul a zâmbit şi a spus că cei din nord sunt un fel de „frunce” a mândriei româneşti
„Cred că sunt cei mai mândri dintre români, maramureşenii! Nu? Pentru că suntem o ţară europeană care însă are propria identitate de foarte mult timp. Am dat Europei şi lumii oameni de mare valoare şi acum, în continuare, în Europa, în lume, peste tot pe unde au mers români, au fost respectaţi. Cred că cel mai puţin ne-am respectat noi, aici! Avem această boală, de secole, de a ne lupta mai mult între noi şi de a vorbi noi, rău, despre noi. Cred că Parlamentul European şi structurile europene sunt locul în care toţi cei care ne reprezintă, fără excepţie, au datoria să spună adevărul despre România, să vorbească de bine, să se bată pentru egalitate, să spună că România poate şi a oferit deja mult Europei, nu doar primeşte.
Atunci când ne-am asumat drepturile şi obligaţiile de a fi europeni, le-am îndeplinit de fiecare dată cu mare mândrie. În rest, există fiecare situaţie în parte de care putem fi mândri, vorbind despre sportivi, medici, cercetători, un artist…Astăzi sunt mândru de acest proiect de la ASSOC, făcut de români pentru români”, a spus Ponta.