Viata vrajitorului sexual

Casanova a ramas in istorie ca o figura legendara care facea femeile sa tremure in extaz numai la auzul numelui sau. Indraznet, desavarsit in arta amorului, Casanova a ramas tipul amantului prin excelenta, dar si un maestru al evadarilor si al inselaciunilor. Vanator de femei si vanat de admiratoare, cu Inchizitia pe urmele sale, Casanova a fost insa si un reprezentant de seama al rationalismului elegant si al zambetului sceptic. Giacomo Casanova de Seingalt s-a nascut la Venetia, la 2 aprilie 1725. Tatal sau era actor, iar mama o actrita a carei frumusete ajunsese celebra in toata Europa. A fost un copil bolnavicios, urmarit mai mereu de hemoragii nazale. In schimb, a demonstrat de la o varsta frageda o inteligenta sclipitoare. Ca multi aventurieri ai secolului, a fost menit din copilarie unei cariere ecleziastice. A studiat teologia si dreptul, dar a avut si alte preocupari intelectuale care au pus temelia unei temeinice culturi umaniste. Intre o aventura erotica si o partida de carti, in care infrunta cu dexteritate trisori de profesie, Casanova se intorcea frecvent spre preocuparile erudite - scrierile filozofice si istorice, traduceri din greaca si latina. Vocatia ecleziastica s-a risipit din adolescenta, fiind mascata de aventurile de orice fel. A studiat la Universitatea din Padova si a intrat la Seminarul St.Cyprian pentru a deveni preot, dar a fost exmatriculat pentru comportamentul sau scandalos si aventurile amoroase. Cu toate acestea, a reusit sa-si ia doctoratul in drept in anul 1742. Dupa doi ani, Casanova a devenit secretarul personal al cardinalului Acquaviva din Roma, pana cand un nou scandal l-a obligat sa paraseasca orasul si, in final, sa se intoarca la Venetia. Un aventurier de anvergura Casanova a lucrat ca violonist, cleric, secretar si soldat in mai multe tari. Adesea cinic, Casanova a avut orgoliul aventurierului de anvengura. Hazardul l-a ajutat, l-a facut sa intalneasca, sa castige afectiunea si protectia unui patrician, senatorul Bragadino. Aceasta protectie, devenita aproape grija paterna, l-a sprijinit timp de cateva decenii. Jocurile, aventurile amoroase ale lui Casanova au alternat o vreme cu misiuni semi-diplomatice si cu incercari comerciale. A fost un scriitor prolific, publicand piese de teatru, romane, poezii si pamflete, desi cea mai celebra opera a lui ramane „Istoria vietii mele”. In 1749, Casanova a cunoscut-o pe Henriette, marea iubire a vietii lui, o iubire care ii va provoca si cea mai mare deziluzie. „Cei care cred ca o femeie nu este suficienta pentru a face un barbat fericit in toate cele 24 de ore ale zilei nu au cunoscut-o pe Henriette”, avea sa spuna mai tarziu Casanova. Om al secolului sau, Casanova si-a proclamat originea umila, desi o vreme si-a atribuit titlul de cavaler de Seingalt. La baza acestui gest a gasit si un argument justificativ: alfabetul apartine tuturor si oricine e liber sa-l combine cum vrea pentru a-si alege numele. O vreme, Casanova a cochetat cu genealogiile, dar n-a descoperit nimic altceva decat ca era doar descendentul unui menaj de actori si, in peregrinarile lui prin orasele europene avea sa-si reintalneasca mama, care juca intr-o trupa italiana, stabilita in Germania. Vanat ani de zile de Inchizitie, Casanova a fost arestat in 1755 pentru vrajitorie si toate manuscrisele i-au fost confiscate. A fost condamnat la cinci ani de inchisoare, intr-un donjon, dar a reusit sa evadeze spectaculos si sa ajunga la Paris, unde a fost primit ca o celebritate. In capitala Frantei, Casanova si-a petrecut o buna parte a vietii. Aici a facut negot cu stofe, a primit concesia unei loterii si a o misiune diplomatica secreta. In scurt timp a reusit sa castige cu loteria o avere imensa, dupa care si-a continuat aventurile prin toata Europa. Sfarsit de bibliotecar O vreme a trait la Londra, dupa care a incercat sa se stabileasca la curtea lui Frederic cel Mare, care i-a si propus la un moment dat sa devina profesor intr-un colegiu rezervat tinerilor nobili germani. Casanova a refuzat postul promis, dupa ce a vazut ca monarhul nu se sfieste sa-i mustruluiasca pe profesori cu bastonul. In Polonia a fost primit la curte, dar a fost obligat sa fuga, dupa ce l-a ranit intr-un duel pe unul dintre favoritii regelui. In Rusia a fost foarte bine primit de tarina Ecaterina a II-a. Casanova se apropia de 50 de ani si a inceput sa oboseasca. In 1774, a obtinut dreptul de a se reintoarce la Venetia, dupa un exil de aproape 20 de ani. Reintors acasa si-a consacrat o mare parte a timpului scriind „Istoria tulburarilor din Polonia” si „Anecdote venetiene de dragoste si razboi din veacul al XIV-lea”. A mai scris libretul unei cantate, a condus o trupa de teatru si a scos o revista teatrala: „Mesagerul Thaliei”. Zece ani mai tarziu, prin 1784-1785, Casanova a ajuns din nou la Paris, dar aventurierul sexagenar s-a confruntat de aceasta data cu o viata plina de lipsuri. Ca urmare, a acceptat propunerea de a deveni bibliotecar al castelului Dux, din Bavaria. Acolo si-a petrecut ultimii 13 ani din viata. Se zice ca vivacitatea sa a ramas nepotolita de varsta si ca ultimii ani si i-a petrecut razboindu-se cu intendentii si bucatarii obraznici ai castelului. Cu siguranta, a ramas credincios pana in ultima clipa a vietii sale propriei devize: „aimer pour savoir, savoir pour vivre” (sa iubesti ca sa cunosti, sa cunosti ca sa traiesti). Dupa moartea sa, survenita la 4 iunie 1798, a devenit si mai celebru, transformandu-se intr-un adevarat simbol al romantismului nepieritor si al obsesiei pentru iubire. Daca fictivul Don Juan a reprezentat spita nobila de cuceritor, Casanova a facut parte din cea burgheza si a avut altfel de apucaturi. Oricum, Casanova n-a ucis pe nimeni si nimeni nu l-a omorat, iar cand s-a plictisit de aventuri si-a scris cele zece volume de „Memorii” care, pe langa picanterii, contin si o fresca a moravurilor epocii si societatii europene decadente in ajunul Revolutiei Franceze. Irezistibil de inteligent, dar si extrem de credibil, Casanova a fost constient ca sexul nu e un lucru serios, ci o joaca pentru adulti. Ca urmare, s-a jucat toata viata... In fapt, Casanova n-a fost chiar un „pradator sexual”. In cei 73 de ani viata a facut dragoste „doar” cu 132 de femei. Legendele spun ca s-ar fi culcat cu aristocrate, actrite, dansatoare, servitoare, sclave, cinci surori plus mama lor, un travestit, o cocosata, o nimfomana, cateva calugarite si o data chiar cu fiica sa vitrega. Scandalos! Amantul perfect - amestec de mizerie si grandoare „Personaj extrem de controversat, deseori supranumit si amantul perfect, escroc atat sentimental, cat si in plan material, adulat de femei, criticat de barbati, exponentul unei epoci in plin declin, amestec de mizerie si grandoare, figura perfecta ce se contopeste perfect cu trairile si decaderile secolului sau: Casanova (...) Dincolo de exhibitionismul sentimental si erotic, exista si o parte pozitiva a unui caracter si temperament asociat deseori cu negativismul (…) Generos si uman, e in stare de multe escrocherii mici si mari, pe care i le cer imprejurarile, dar nu si josnicie. Impulsiv si incapabil sa-si calculeze consecintele unui gest, isi apara demnitatea cu gesturi de duelist incercat. Poate ca ar trebui sa ne reconsideram parerea generalisima ce o avem asupra acestui personaj. Sa vedem si scriitorul, si poetul, si istoricul, si actorul din el. Sa vedem dincolo de generalitati si idei preconcepute…” - Cristina Flimon. Simbolul seducatorului infailibil “Legendarul aventurier ale carui indrazneli amoroase aveau sa inspire nenumarati indragostiti, de-a lungul secolelor, prins in vartejul deghizarilor, duelurilor, deceptiilor si dorintelor patimase, Casanova a fost mai mult decat cel mai celebru amant al tuturor timpurilor. Renumit pentru inteligenta sa ascutita si spiritul sclipitor, el a fost doctor in drept, soldat, magician, scriitor, filozof si sportiv talentat. Toate acestea nu au facut decat sa ii consolideze reputatia de barbat irezistibil in ochii femeilor, imun la ideea de a ramane alaturi de o singura femeie. Avea o natura mai mult senzuala decat sexuala si uriasa abilitate de a empatiza cu femeile. Casanova a devenit unul dintre cele mai rezistente mituri ale lumii moderne. Un personaj care a existat cu adevarat, avand o poveste absolut incredibila - spion, soldat, diplomat, scriitor si aventurier, care a devenit un model pentru ideea de a-si trai viata la maximum. Subiect a numeroase romane, piese de teatru si filme. Memoriile lui nu sunt doar o relatare placuta a peripetiilor sale romantice, ci si un fascinant instantaneu al Epocii Iluminismului, o marturie a unui om care impinge granitele experientelor umane pana la cele mai incitante extreme.” - Catalin Sturza. Un nedreptatit al istoriei Giacomo Casanova de Seingalt cel real este, poate, unul dintre nedreptatitii istoriei. Redus multa vreme la statutul de cuceritor care “explora” fiecare femeie care ii iesea in cale, Casanova avea o educatie aleasa, era expert in literatura si in filozofie, putea conversa cu usurinta in limba latina si avea cunostinte remarcabile de matematica si stiintele naturii. Cea mai importanta carte a sa, autobiografia intitulata “Istoria vietii mele”, a aparut in limba franceza, intr-o editie fidela manuscrisului original, abia in 1960-1961. Putini stiu ca e autorul unui roman fantezist, “Icosameronul”, care, daca n-ar fi fost scris cu aproape un secol inaintea primei povestiri a lui Jules Verne, ar fi trecut drept stiintifico-fantastic. La fel de putin cunoscute sunt tratatele lui matematice sau piesele de teatru. Literatura erotica a lui Casanova e, pana la un punct, asemanatoare cu cea a contemporanului sau, Marchizul de Sade, ale carui romane (“Justine”, “Salo” si “Cele 120 de zile ale Sodomei”) au fost si ele recuperate abia dupa cel de-al doilea razboi mondial. Scrierile lui sunt punctul de plecare, modelul si catalizatorul curentelor literare si al scolilor de gandire inovatoare ale secolelor XIX si XX. De la simbolismul si estetica uratului la cubism, suprarealism si existentialism. Setea de a straluci prin ratiune Casanova a contribuit la bogatia de date reale, uneori senzationale asupra tumultuoasei vieti a secolului al XVIII-lea. „Includerea lui printre memorialisti este astfel justificata pe deplin, chiar daca multi critici nu-l considera un clasic, un scriitor sobru, reprezentativ. Si totusi, nascut in Venetia exuberanta si seducatoare prin excelenta, in acest secol, a fost si el dominat de o viguroasa sete de a straluci prin ratiune, prin eruditie, prin maniere si extravaganta. Memoriile sale - Histoire de ma vie (Povestea vietii mele), scrisa la batranete in franceza - sunt in realitate un cumul de aventuri de tot felul (in peste 4.000 de pagini) - demonstratie directa sau indirecta de posedarea unor cunostinte cu adevarat enciclopedice. Cultura exceptionala, insusita printr-o inteligenta si o curiozitate innascute, o facultate de exprimare remarcabila si o adaptabilitate spontana in orice ambianta, l-au facut agreabil pretutindeni (...) Epicureic innascut si discipol direct al lui Petroniu, a preferat voluptatea fizica oricarei satisfactii. Plenitudinea vietii era o consecinta a acesteia. Conventiile sociale, legile moralitatii nu-l impresioneaza: principiul horatian carpe diem ii este un real modus vivendi.” - George Lazarescu. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro