Viața și activitatea Sfântului Alexie Kabaliuk (Carpatinul)

            Pr. Sacaloș Mihai 

Nașterea și copilăria 

Istoria creștinismului de pe teritoriul Transcarpatiei (Zakarapattya) este una bogată și datează chiar din primele secole – săpăturile arheologice evidențiază prezența creștinilor  chiar de la sfârșitul secolului I – începutul secolului al II- lea.                                          Cei care au adus un aport important pentru înflorirea creștinismului în această parte a Ucrainei – au fost frații Chiril și Metodie, împreună cu ucenicii săi, în a doua parte a secolului al IX–lea – ceea ce a rezultat la înființarea unei eparhii ortodoxe la Muncaci (Mukacevo). Și așa până la mijlocul secolului al XVII-lea, creștinii din Transcarpatia s-au bucurat de tradițiile și învățăturile Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Momentul declinului se întâmpla în biserica Castelului din Ujgorod, când 63 de preoți aleg să primească unirea cu Roma. Mult mai târziu, Imperiul Austro- Ungar se prăbușește tocmai din această cauză, în anul 1918, folosind o politică greșită desfășurată pe mai multe direcții dintre care amintim: deznaționalizarea popoarelor cuprinse între hotarele sale (printre care și ucrainenii), impunerea limbii maghiare și a religiei catolice.  Și așa din anul 1734 – când a trecut la cele veșnice la mănăstirea din Uglea, ultimul episcop ortodox Dosoftei de Transcarpatia, autoritățile nu și-au mai dat acordul pentru alegerea altui episcop ortodox în zonă.          Mișcarea pentru restabilirea Ortodoxiei pe teritoriul Transcarpatiei își are începutul și este strâns legată de numele ascetului, sfântului și cuviosului – ALEXIE KABALIUK (CARPATINUL).                                                                 Олександр Іванович Кабалюк se naște la 1 septembrie 1877, în localitatea Iasinea – astăzi districtul Rakhiv, regiunea Transcarpatia, din părinții Ivan Kabalyuk și Anna Culcetska (Івана Кабалюка та Ганни Кульчицької), în total familia având 9 copii – numele primindu-l în cinstea și amintirea cneazului Oleksandr Nevski. De mic copil, este obișnuit cu munca și rugăciunea, părinții câștigându-și existența prin lucrarea pământului. În amintirile sale, părintele amintea: „tatăl meu era agricultor. Mama era credincioasă, postea”; „Încă din copilărie am început să mă gândesc deseori la chestiunile religioase și dintre cărțile cumpărate de mine o bună parte aveau conținut duhovnicesc”.   Urmează cursurile școlii din localitate, în paralel studiind și la școala parohial-bisericească greco-catolică, biserica pe care din alte motive decât cele samovolnice – o frecventau părinții. Este nevoit să renunțe la visul de a merge la gimnaziu, din acest motiv alege să fie autodidact.

Maturitatea

 Între anii 1897- 1901, îndeplinește stagiul militar în orașul Kosice (al doilea oraș ca mărime din Slovacia) și Mișkolc. La întoarcerea sa acasă, duce o luptă interioară între nevoia căsătoriei și refuzul ei; pe durata a trei ani - fapt care îl pune pe gânduri pe tânărul hutul Alexandru. De tânăr, este nevoit să preia frâiele gospodăriei – după moartea tatălui său, însă lucrul care îl atrage mereu rămâne rugăciunea. Cu acest gând, în anul 1903, vizitează mănăstirile din Bixad, Suceava sau Mariapocs (Ungaria); un impact semnificativ avându-l întâlnirea cu egumenul Arcadie de la Mănăstirea Bixad, care îl slujește pe Alexie să se dedice slujirii lui Dumnezeu.                                                                 Ajunge în Muntele Athos la Mănăstirea Sfântului Pantelimon, unde mărturisește și primește credința cea ortodoxă. În 5 mai 1910, este tuns în monahism, iar în luna august a aceluiași an este hirotonit ieromonah. Primind aceste daruri ale Bisericii lui Hristos, se întoarce în locurile natale, unde începe să propovăduiască ortodoxia în rândul uniaților. Se adresează patriarhului Constantinopolului, Ioachim al III-lea – să fie numit misionar; I se recomandă să se adreseze patriarhului de Karlovic, în subordinea cărora se află comunitatea ortodoxă din acele părți. În cele din urmă, după întâlnirea cu patriarhul sârb Luchian Bogdanovici, este numit ajutor al preotului ortodox din Mișkolc, pentru satele Velykyj Luchki și Iza. Trebuie amintit faptul că, potrivit recensământului din anul 1910, în Transcarpatia, se numărau doar 582  persoane creștin- ortodoxe.   

Rezultatul misiunii sale a fost acela de întoarcere la Ortodoxie a peste 35.000 de uniați din localitățile: Iza, Velyki Luchky, Iasinea, Hust, Lypcha, Belky, Ilnytzja, Chumalovo, Tereblia s.a.  Cu siguranță munca nu a fost una ușoară, ieromonahul Alexie fiind de multe ori arestat, însă având susținerea poporului – în principal din satul Iza sau Velykiy Luchki, este eliberat de fiecare dată, după câteva zile de detenție. Însă, după perchezițiile făcute de poliție, din casa ieromonahului din Iasinea și confiscarea multor bunuri ca: potirul, veșmintele preoțești, cărți bisericești – și casa a fost pusă sub sechestru – ieromonahul hotărăște să se salveze de la arestare, plecând la Cernăuți; „M-am decis să plec la mănăstirea Yablocinski, unde le-am relatat celor de acolo cu de-amănuntul despre prigoanele care au început împotriva ortodocșilor. La scurt timp despre lucrul acesta au aflat ziarele din Europa – tipărite în rusă, franceză, engleză … - au început să apară articole care dezaprobau teroarea maghiară.”

Procesul de la Sighetu-Marmației (1913-1914)

În anul 1912, după o adunare a clerului greco-catolic, la Sighetu-Marmației, clerul se adresează guvernului cu rugămintea de a suprima mișcarea ortodoxă. Au fost intentate mai multe procese cu diferite acuzații: falsificarea documentelor, propaganda politică antistatală, propaganda rusă, folosirea cărților de teologie interzise (editate la Kiev) ș.a.

Ieromonahul Alexie este nevoit să fugă în America, unde continuă munca sa misionară, aducând la credință pe mulți. În țara natală, situația se înrăutățește. Atunci când mișcarea ortodoxă nu a putut fi oprită prin intermediul amenzilor și a impozitelor, Ministerul afacerilor interne l-a trimis la Sighet pe consilierul Gorner, care a fost însărcinat cu suprimarea mișcării ortodoxe. În multe localități se fac razii, în urma cărora au fost arestate în jur de 180 de persoane.  Pe motiv de lipsă de probe, instanța a lăsat în arest 94 de oameni. Ședința de judecată a fost planificată în Debrecen, însă data începerii ședinței se schimba mereu, din cauza lipsei învinuitului principal, Alexie Kabaliuk și a insuficienței dovezilor din partea reclamanților. La Budapesta se organizează o conferință care a fost convocată în legătură cu acest proces, la care, printre alții, au luat parte, șeful guvernului, ministrul cultelor sau episcop greco-catolic al Muncaciului, Antonie Papp.                    

Acesta este și momentul întoarcerii ieromonahului Alexie Kabaliuk,  momentul când administrația Imperiului Austro-Ungar, în frunte cu Biserica Catolică, intentează procesul de aici de la Sighetu Marmației, Maramureș. Astfel pe 29 decembrie 1913, a început procesul. Pe banca acuzaților au ajuns 94 de persoane, bărbați și femei cu vârste cuprinse între 17 și 64 de ani. Deținuții, după gravitatea infracțiunilor săvârșite, au fost împărțiți în 15 categorii.

Potrivit procurorului, vinovații principali: Alexie Kabaliuk, Iurie Vorobciuc, Iacov Borkaniuk și alții au efectuat propaganda politică la iarmaroace și la pelerinaje din Mariapocs, Bixad sau Hust, și stârneau ura împotriva statului maghiar și a clerului greco-catolic. În actul de acuzare, care cuprindea  52 de pagini, este detaliată istoria mișcării ortodoxe în Ungaria de Est, principalul vinovat pentru răspândirea ortodoxiei mai ales în Velykyj Luchky (de lângă Muncaci) sau Iza (de langa Hust) ar fi Alexie Kabaliuk.

Cu toate că apărarea și opinia publică  depun eforturi mari, în cele din urmă, în 3 martie 1914 autoritățile maghiare dau o sentință rușinoasă: 32 de oameni sunt condamnați pentru termene diferite de detenție și plata unor amenzi mari; în fruntea condamnaților fiind ieromonahul Alexie Kabaliuk – condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare și 100 de coroane amenda.

Ieromonahul își execută pedeapsa în diferite închisori: la Sighetu-Marmației, Debrecen, apoi la Sopron.

După executarea pedepsei se întoarce în locurile natale, aceste locuri intră în componența Cehoslovaciei datorită tratatului de la Saint-Germain din anul 1919 -  fapt care aduce cu sine libertatea religioasă a cultelor.  În același an, ieromonahul Alexie împreună cu alți doi călugări doresc înființarea unei mănăstiri în satul Iza – mănăstire unde ieromonahul este numit egumen.  În anul 1925, este ridicat la rangul de arhimandrit, iar mai târziu primește și schima cea mare.

Moare în anul 1947 fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii Iza.

Din anul 2001, ieromonahul este trecut în rândul sfinților.

Într-una din ultimele sale cuvântări din timpul procesului, Sfântul Alexie Carpatinul a declarat solemn: „Unde se caută adevărul – decât numai în locul cel sfânt din Biserică. Aici stau credincioșii și cu mine, ca preot. În această biserică eu mărturisesc, că sunt nevinovat și nimic nu am făcut împotriva patriei. Tot ceea ce am făcut a fost în numele religiei, și prin urmare Hristos va avea ultimul cuvânt în această chestiune. Oricare ar fi verdictul, îl vom accepta; dacă trebuie să suferim, vom suferi pentru o cauză sfântă. Am parcurs trei părți ale globului, am fost în America, însă când am aflat despre acuzare, m-am grăbit imediat acasă, atras de dragostea mea pentru patrie. Dacă turma suferă, locul păstorului este printre cei ce suferă.”

BIBLIOGRAFIE

1.      „Pătimitorul de la Sighet; Viața, minunile și acatistul Sfântului ALexie Carpatinul, noul apostol al Maramureșului istoric”,  IURIE DANILEȚ, Editura Areopag, București, 2023.

2.      https://blagovist.church.ua/

3.      https://pokrov-hamburg.de/

4.      http://www.ukrajinci.sk/

5.      https://nfi.hu/filmarchivum/

6.      https://www.revistaromaniamare.ro/