Viata in Hristos (XLIX) Valoarea omului

“Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.” Cugetarea Parintelui Arsenie Boca (1910-1989) este emblematica pentru crezul de-o viata al unuia dintre cei mai mari traitori contemporani ai ortodoxiei. In nenumaratele indrumari duhovnicesti pe care le-a semanat in calea celor care cauta mantuirea, Parintele Arsenie a pus accentul pe constientizarea insemnatatii faptului ca omul este purtator al chipului lui Dumnezeu. 30. Cata vreme mergem in voia valurilor, in voia firii povarnite spre pacat, n-avem nici-o lupta, nu ne trezim din cursele vrajmasului (II Timotei II, 26); stam de buna credinta ca mergem bine, ne ispravim zilele in fericire si coboram cu pace la iad! (Iov XXI, 13). Dar odata ce aflam ce inzestrare avem si ne trezim spre ce trebuie sa fim, puterile iadului vor sari sa ne ceara socoteala pentru nesupunere. Dar nu vor sadi cu toata energia rautatii, ca nu le lasa Dumnezeu, ci cu viclesuguri si curse si cu minciuni si cu infricosatoare si cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de alta parte, se vor folosi de unelte de-ale lor (Ioan VIII, 44) oameni amagiti de ei, care le-ar face toate cate-i invata dracii, - daca ar fi dupa ei. De aceea zice inteleptul: Fiule, cand vrei sa te apropii sa slujesti Domnului, gateste sufletul tau spre ispite (Intelepciunea lui Iisus Sirah II, 1). 31. Prima intalnire intre minte si diavol e la linia momelii pe care o flutura el in vazul mintii. Daca mintea nu baga momeala in seama, vrajmasul staruie cu ea, o arata mai sclipitoare, ca sa o faca iubita mintii. Aceasta e a doua inaintare a razboiului, sau asupreala. Daca la asupreala a reusit sa fure mintea cu momeala si sa o faca sa vorbeasca impreuna, avem inaintare la unire. Mintea insa se trezeste ca a fost furata de gandul strain si ca se afla in altceva decat in ceea ce-i era dat dupa fire, iar cand isi da seama de ea insasi si de cele in care se afla, avem lupta cea de gand la o clipa hotaratoare. Se va invoi mintea sa mearga dupa momeala mai departe, sau se va intoarce de la dansa? Aici e lupta, si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata intreaga a unuia sau a multime de insi atarna de lupta nevazuta a catorva clipe. Daca intarziem sa ne luptam se poate intampla ca fara de veste sa fim invaluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra carora inca arunca vrajmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie sa fie data grabnic si dupa lege. 32. Vicleanul are doua feluri de momeli, dupa iubirea omului, care inclina, fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este si o “ispita a mantuirii” in care au cazut multi inselati, zicand ca-s mantuiti, cand de fapt ei n-au savarsit nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la “Dumnezeu”, precum este si ispita muceniciei. |n toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste, care spun ca nu mai au nimic de facut, decat sa creada si sa se socoteasca a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate. Au si ei o osteneala: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci, nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca. 33. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige. Daca nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vina. Stiinta nu angajeaza viata, de aceea nici n-o poate pricepe si nici n-o poate crea. Sfintenia insa tocmai viata o angajeaza. Iar sfantul desavarsit, care si-a angajat viata si a aratat ca o poate si crea, inviind mortii si facand ochi unde nu erau (Luca VII, 22), e singur Iisus. De ce oare nu-l recunoaste medicina? Ba nici macar nu-L pomeneste. Poate fiindca Iisus e de-o marime uluitoare, care ar pricinui spaima mangaierii omenesti. 34. Toate faptele omului, toate miscarile lui, se inseamna undeva, intr-o nevazuta carte, si se inseamna si in samanta sa, si cu aceasta isi atrage urmasii sub povara ispravilor sale. Legile vietii sunt legile Creatorului, pacatuiesti impotriva lor, nu scapi fara mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, ca Dumnezeu n-ar avea cuvant in biologie si ca venirea lui Iisus la nunta ar fi numai un simplu fapt divers, fara o semnificatie neinchipuit mai larga pentru aducerea si conducerea personala a fiecarui om ce vine in lume. 35. Un trecut pacatos n-a prea trecut: insoteste ca un cazier judiciar. Ispasirea e obligatorie; asa se asigura si se mentine iertarea tot prin concursul memoriei, rabdand palmele trecutului peste obrazul mintii. Calcarea unei legi omenesti da infractiunea legii si se pedepseste precum se stie. Calcarea legilor divine ale vietii se numeste pacat si se pedepseste precum s-a spus si precum se vede - cine vede. 36. Faptul ca din partea Sa, Dumnezeu a facut totul pentru om, pana si jertfa Sa pe cruce, dovedeste ca omul are un pret imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine: centrul si sinteza creatiunii Sale: lumea vazuta imbinata cu lumea nevazuta. Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine; adica sa traim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute, caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cand omul traieste in adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe cand, daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rand cu oricare dintre obiecte, nu mai poarta un nume, ci poarta un numar. Deci, ce poate sa insemneze coborarea omului la simpla valoare economica, decat o degradare a lui in randul vitelor, care se vor salbatici intreolalta si-si vor impinge conducatorii pana la marginile nebuniei. Asta inseamna treaba unuia, care ar incovoia crinii in gunoi, pretuind mai mult gunoiul decat mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la numar, au sa dea seama toti inzestratii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu raspunderi, cu mariri, cu puteri si cu tot felul de haruri. Regele David, inzestrat deodata cu darul stapanirii si cu darul prorociei, a capatat o strasnica pedeapsa numai fiindca a indraznit sa numere poporul (II Regi XXIV). Darul prorociei i s-a luat o vreme, iar din popor i-au murit 70 de mii de oameni – si doar el gresise, nu poporul (II Regi XXIV,17). 37. Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvant mai tare decat jertfa. Jertfa e maxima apropiere a vointei si iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. Ea e hotarul de atingere intre vointa divina si libertatea omului. Iar in ucenicii Sai trimisi in fiecare veac de oameni, tot El, trait din toata sinceritatea fiintei, e singura cale care mai poate aduce pacea intre oameni, toate celelalte rezolvari alaturea de trairea crestinismului grabesc apocalipsul. Ioan BUTIURCA