Viata in Hristos (LX)- Adevarata menire a omului

“Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.” Cugetarea Parintelui Arsenie Boca (1910-1989) este emblematica pentru crezul de-o viata al unuia dintre cei mai mari traitori contemporani ai ortodoxiei. In nenumaratele indrumari duhovnicesti pe care le-a semanat in calea celor care cauta mantuirea, Parintele Arsenie a pus accentul pe constientizarea insemnatatii faptului ca omul este purtator al chipului lui Dumnezeu. 132. Rugaciunea noastra sa fie facuta in numele lui Iisus Hristos. El este singurul mediator in stare sa linisteasca revolta Tatalui, sa sfinteasca pe om, sa-l scape de pacat, cauza conflictului dintre Creator si opera Sa. Neascultarea este poarta prin care a intrat pacatul in lume si odata cu el, moartea. Iisus este modelul ascultarii, al supunerii in fata vointei lui Dumnezeu. El a venit pentru a da ascultare Tatalui, pentru a se oferi ca jertfa nevinovata in numele omenirii. In numele Lui, a Lui Iisus, cerul se inclina, infernul tremura, iar pamantul Il preamareste pentru imensa Lui binefacere adusa. 133. Tot ce vom cere Tatalui in numele Lui, vom obtine, aceasta ne-o asigura chiar El. Rugaciunea noastra n-are nici o valoare daca nu este facuta in numele meritelor Lui. El ne-a imprumutat noua meritele Lui pentru a ne face demni de a cere ceva lui Dumnezeu. El a construit puntea de legatura ce fusese rupta, odata cu neascultarea primului om. Biserica, logodnica lui Iisus, intotdeauna se roaga in numele Lui. 134. Rugaciunea trebuie sa fie insotita de sacrificii si mortificari.Toata viata Domnului Iisus n-a fost decat un sir intreg de sacrificii si suferinte. Profetii L-au prezis ca pe o victima inocenta, ranita si distrusa de rautatea omenirii: “Ca o oaie spre junghiere si ca un miel fara de glas”, asa a fost Iisus. Ascultator pana la moarte, asa a distrus pacatul. Trebuie deci sa-L urmam dupa exemplul vietii Sale muritoare, sa lepadam tot ce ne apartine, sa distrugem in noi instinctul conservarii materiei si al egoismului. Omul durerilor ne-a demonstrat de ce egoism este capabil orice om, daca vrea. Ori, pentru a fi agreabili si ascultati de Dumnezeu Tatal, trebuie sa fim niste copii credinciosi ai acestui divin exemplu original. Acest “Fiu al Omului” este adevarata noastra menire; aceasta perfectiune a fost scopul vietii si creatiei noastre. Noi insa am deviat, am gresit calea, ne-am infundat in noroaie si in santuri si am cazut in prapastie. Putem insa reveni, putem sa ne intoarcem pe calea cea buna, cea sigura, singura si adevarata cale care duce la nemurire si fericire. Acesta este Iisus. “Caci Eu sunt calea, adevarul si viata. (…) Cel ce nu intra prin Mine, caci Eu sunt poarta, este un hot”. 135. Trebuie sa suferim ca si El, insulte si nedreptati, ocarile si rautatea oamenilor conduse de satan, sa nu ne speriem de suferinta fizica, caci “cel ce-si pazeste viata o va pierde”, ci sa fim gata, pentru Iisus, sa ne sacrificam aceasta viata a materiei pentru a castiga pe cea a spiritului, dupa cum ne asigura El: “Cel ce-si va pierde viata pentru Mine, acela o va castiga”. Cum dorim noi sa ne rugam lui Dumnezeu in numele lui Iisus cel martirizat, noi care ne supunem tuturor pasiunilor corpului nostru? Mortificarea ucide pacatul si duce cu usurinta rugaciunea noastra la Tatal. 136. Toti sfintii au fost oameni ai sacrificiului. Suferinta apropie pe om de Dumnezeu. “Cei ce apartin lui Iisus si-au crucificat carnea lor cu poftele si viciile ei”, spune Sfantul Pavel. Acesti eroi ai credintei suspendau legile naturii, mutau muntii din loc si inviau mortii. Ei au ajuns la perfectiunea lui Iisus prin post si rugaciune. Urandu-se pe ei insisi si corpul lor, acesti eroi au ucis pacatul din ei prin mortificari si impuneri fortate si au atins prin rugaciunile lor inima lui Dumnezeu. 137. Noi cei de astazi sa ne mortificam acceptand cu marinimie incercarile zilnice, sa reprimam caracterul nostru impulsiv, sa infranam pasiunile si poftele trupului nostru si ambitiile spiritului nostru. Sa veghem asupra fiecarui simt in parte. Sa fagaduim lui Dumnezeu ca ne vom abtine de la o satisfactie la care tinem foarte mult, pentru ca rugaciunea noastra sa fie primita. Omul care se mortifica isi purifica sufletul, isi supune corpul spiritului sau, isi umileste inima, revine la castitate si nevinovatie, cu alte cuvinte indeparteaza obstacolele ce se opun eficacitatii rugaciunii sale. 138. Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse. Multe necazuri se intampla spre binele nostru, iar noi nu ne dam seama. “Tot raul spre bine”. Cei ce duc o viata retrasa, departe de agitatiile si ambitiile ei, numai acestia inteleg rostul si mersul evenimentelor. Oamenii, in necazurile lor si in suferinte, incep intai spre a incerca fel de fel de metode de rezolvare, pur omenesti si numai dupa ce au dat gres in orice, abia atunci incearca si rugaciunea catre Dumnezeu. Ce mare greseala. Prin rugaciune si numai prin rugaciune trebuie sa incepem, ca Dumnezeu este Cel ce da curs evenimentelor si “nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara stirea Lui”. Numai prin rugaciune vom fi inspirati ce anume mijloace omenesti sa folosim pentru rezolvarea cererii noastre si care nu sunt decat accesorii si mijloace secundare. 139. Mila lui Dumnezeu este totul. Cine se roaga Lui cu incredere si din primul moment obtine totul. Important este: ceea ce cerem sa nu devina o piedica in calea sfinteniei si perfectionarii noastre. De aceea, de multe ori, Dumnezeu nu ne acorda ceea ce cerem, fara ca noi sa intelegem aceasta. Exista ceva la mijloc, o ambitie, o dorinta de a trai in pace si liniste, ceea ce nu-i este dat unui crestin adevarat care trebuie sa lupte necontenit cu el insusi si cu altii. Cate si cate taine ascunse stau la baza neindeplinirii cererilor noastre facute lui Dumnezeu. Daca le-am cauta cu inima sincera si lepadati de noi insine, le-am gasi cu siguranta. 140. Prin rugaciune dezarmam iadul, dar sa ne rugam cum trebuie, sa ne pastram inocenta, sa fugim de divertismentele lumii si de tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu. Sa-I vorbim Lui cu simplitate, ca un copil catre Tatal Sau, incredintandu-I temerile si amaraciunile vietii noastre. Chiar cand parem parasiti de El, sa ne incredem totusi impotriva oricarei aparente, in grija ce ne-o poarta. 141. Rugaciunile facute pentru pocainta celor rai sunt covarsitor de greu de indeplinit. Un suflet dusmanos fata de Dumnezeu are prejudecati de neinvins impotriva tainelor si misterelor credintei crestine si el se cramponeaza cu furie de ideile si pasiunile sale. Omul credincios este incapabil sa rastoarne astfel de bariere din inima in care domneste diavolul si inca de zeci de ani. Niciodata prin mijloace omenesti nu se vor putea inabusi pasiunile unei inimi corupte ce nu cauta decat satisfacerea poftelor sale. Numai Domnul poate face o minune si aceasta numai in urma rugaciunii perseverente, umile si plina de incredere. Si in urma sacrificiilor facute in special pentru mantuirea sufletului celui pacatos. Jertfa este necesara, numai aceasta alunga revolta si dreapta furie a lui Dumnezeu fata de cel impietrit si prigonitor. 142. In rezumat, tot omul, fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav sau sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata inima, dornic in mod sincer de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea miracole in viata lui si ochii i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creatiei Lui si a intregii omeniri. 143. Ultimul cuvant in lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui. Ioan BUTIURCA