Viata in Hristos (LIV)

Paharul mantuirii “Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.” Cugetarea Parintelui Arsenie Boca (1910-1989) este emblematica pentru crezul de-o viata al unuia dintre cei mai mari traitori contemporani ai ortodoxiei. In nenumaratele indrumari duhovnicesti pe care le-a semanat in calea celor care cauta mantuirea, Parintele Arsenie a pus accentul pe constientizarea insemnatatii faptului ca omul este purtator al chipului lui Dumnezeu. 69. Oamenii se iubesc unii pe altii, fie in chip vrednic de lauda, fie in chip vrednic de ocara, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos cat si pe cel ce inca nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers; sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste; sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si cele de sub stomac. Dragostea cea dintai este vrednica de lauda, a doua este mijlocie, celelalte sunt patimase. 70. E lucru de mirare, ca pentru pricini pamantesti, se gasesc mii si milioane de oameni care merg cantand la moarte, dar pentru Imparatia Cerurilor abia se mai gasesc putini, din cand in cand, care sa fie linistiti si bucurosi de moarte... Pentru aceasta trebuie ochii spalati mai bine, ca sa vada mai departe decat stadia vietii acesteia vremelnice, precum erau odata sfintii marturisitori ai lui Dumnezeu, fericiti sa treaca prin portile focului si ascutisul sabiei la Imparatul sufletelor, Mantuitorul nostru. 71. Dumnezeu este izvorul, sustinatorul si rostul sau destinul vietii noastre. Daca mergem asa, potrivit acestora, avem viata asigurata de Dumnezeu, iar daca nu urmam asa, ci incalcim viata noastra in toate faradelegile si spurcaciunile, care indracesc si sufletul si trupul si o ducem asa vreme indelungata, atunci Dumnezeu - dupa greseala noastra - se desface de viata noastra. 72. Cand oamenii se baga cu totul in voile dracilor, viata le e in primejdie si primejduiesc si pe altii. Iar de se leaga ca robii cu inima de lumea aceasta si de voile trupului, cele impotriva firii, mintea li se stramba, incat nu mai deosebesc adevarul de ratacire; atunci Dumnezeu se indeparteaza din mintea, din inima si din vointa lor si ajung ca nu vor sa mai stie de Dumnezeu si asa vine osanda la moarte, si asa vine prapadul in fiecare rand de oameni. Intai e moartea sufleteasca a ateismului, a necredintei, pe urma se arata si moartea din afara a trupului, dupa vrednicie si spre intelepciunea multora. 73. Cu ingaduirea lui Dumnezeu, Satana ii cerne pe oameni, si-i culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, numai sa-i prinda, ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propovedanie a Bisericii. Caci patima aceasta face pe om sa cada, lovit de sagetile laudei, si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita din socoteala smereniei. 74. Vicleanul baga de seama ce face Dumnezeu si face si el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite si el; trimite Dumnezeu vedenii, se arata si el; propovaduieste Dumnezeu iubirea de oameni fara deosebire si margini, propovaduieste si el. Cu un cuvant: contraface tot ceea ce face Dumnezeu si da pe rapa de oameni cu multimea inselaciunilor. S-a facut de-o indrazneala nemaipomenita, incat si lumina dumnezeiasca o contraface, nu in intelesul ca s-ar putea apropia sa strambe adevarata lumina, caci l-ar face scrum si nu poate sta intr-insa, ci naluceste si el o lumina, cu care naluceste pe cine poate si pe cine vede ca umbla cu indrazneala dupa daruri dumnezeiesti, inainte de dobandirea smereniei statornice. 75. Cei ce vrem sa ne mantuim, avem a merge si noi toti aceeasi cale, toata. Din buze multi Il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca prin moartea de pe cruce - desavarsita lepadare de sine - multi se dau inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. Ramasi in urma de frica sunt destui in toate veacurile si vremile, dar mai ales in vremile noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si primejduiasca viata aceasta. Noi insa sa zicem: unde e fericirea aceea, sa cadem si noi in primejdia in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici. 76. Oricine s-a hotarat sa iasa din calea pacatelor, sau din galceava faradelegilor, se va trezi ca i se vor ridica impotriva trei vrajmasi, unul dupa altul: lumea, trupul si diavolul. Prin lume se intelege categoria pacatului, se intelege turma oamenilor necredinciosi, cei ce din toata voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mantuitorul. E gura satului, gura vecinului si, de multe ori, gura si faptele celor dintr-o casa cu tine. Acestia, sau lumea, iti iarta orice ticalosie ai face, dar nu te iarta nicidecum sa le-o iei cu un pas inainte si sa te faci mai bun. Oamenii acestia ai lumii au o ciudata rusine de a fi buni. Bunatatea ii arde, si se trudesc sa te scoata de vina cu tot felul de ponoase. “Lumea” e veacul viclean, planul oamenilor si slava desarta. 77. Cine vrea sa biruie aceasta prima piedica in calea mantuirii, are la indemana acestea trei: rabdarea, iertarea si rugaciunea. Cu aratarea rabdarii suntem datori in primul rand pentru ca, mai inainte de a veni la calea lui Dumnezeu, sau la ostenelile mantuirii, faceam si noi ale lumii, umbland in faradelegi si chinuind pe altii, si astfel ne-am bagat datori la aceleasi. Deci, acum trebuie sa platim ale noastre cele de atunci, ca pentru rabdare sa dobandim mantuirea de la Dumnezeu. Asa trebuie sa platim acum cu durere, ceea ce am facut odinioara cu placere. Multe din cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra, sau spre stingerea pacatelor noastre trecute, sau spre indreptarea neatentiei prezente, sau spre ocolirea pacatelor viitoare. Cel ce socoteste asadar ca pentru una din acestea i-a venit incercarea, nu se razvrateste cand este lovit - mai ales daca-i constient de pacatul sau - nici nu invinovateste pe acela prin care i-a venit incercarea, nu se razvrateste cand e lovit. Fie prin acela, fie prin altul, el a vrut sa bea paharul judecatilor dumnezeiesti. Nebunul insa roaga pe Dumnezeu sa-l miluiasca; dar venind mila n-o primeste, fiindca n-a venit cum a vrut el, ci precum Doctorul sufletelor a socotit ca e de folos. si de aceea se face nesimtitor si se tulbura si uneori se razboieste aprins cu oamenii, alteori huleste pe Dumnezeu. El se arata nemultumit si nu vede decat bata. 78. Cine vrea sa biruie lumea e dator sa ia arma rar folosita a iertarii, oricate necazuri ar patimi de la oamenii lumii acesteia. Cine vrea sa biruie lumea se roaga Tatalui sau in ascuns sau in gand, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricat de intunecata purtare ar avea si oricate rele ti-ar face. Caci rabdarea raului, iertarea fratilor si rugaciunea in ascuns au mare putere inaintea lui Dumnezeu, intorcand spre bine cele pornite de la lume cu rautate. Staruind in acestea te-ai facut pricina de mantuire si pentru fratele tau din lume. Rugaciunea nu judeca ci se smereste, aducandu-ne aminte gresalele noastre, nu ale lumii. Rugaciunea adevarata cere iertarea lumii, nu osandirea ei. 79. Noi nu stim tainele lui Dumnezeu; pe cine mantuieste din lume si pe cine osandeste. Daca pe cel ce se salbaticeste asupra ta, din pricina intunecimii sale, il stie Dumnezeu ca se va mantui, mantuirea lui o va face-o si cu ajutorul tau, prin aceea ca-ti da darul rabdarii, al iertarii din inima si al rugaciunii. Daca insa fratele acela mai are de chinuit in robie straina, sau chiar isi va pierde sufletul, la purtarea ta cea dreapta dupa Dumnezeu, rautatea lui va creste si se va salbatici cu totul impotriva oamenilor si impotriva lui Dumnezeu. Ioan BUTIURCA