Viata in Hristos (LIII)- Chipurile desertaciunii

“Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.” Cugetarea Parintelui Arsenie Boca (1910-1989) este emblematica pentru crezul de-o viata al unuia dintre cei mai mari traitori contemporani ai ortodoxiei. In nenumaratele indrumari duhovnicesti pe care le-a semanat in calea celor care cauta mantuirea, Parintele Arsenie a pus accentul pe constientizarea insemnatatii faptului ca omul este purtator al chipului lui Dumnezeu. 61. Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie fericiti in lume si tihniti in trup, aceia n-au razboi cu diavolul: pe acestia ii are fara razboi. Caci cata vreme umbla dupa tihneala si fericire desarta n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa, care-i tine bine inclestati in lumea aceasta sensibila care-i duce prin nebagare de seama la pierzare sigura. De aceea a zis oarecine ca cea mai primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata. Razboiul incepe abia cu cei ce vor sa-si refaca fericirea raiului pierdut, stradanie pentru care invata sa se desprinda pe rand din toata tihneala si slava desarta a vietii acesteia. 62. Si incepe asa: toate patimile sau lucrarile impotriva firii se ivesc mai intai in minte, in partea cea mai subtire a fapturii noastre nevazute. Aci vine un chip sau un gand al lumii acesteia si sta ca o momeala. Iar mintea, daca e neinvatata sau neprevazuta despre lucrarea straina, ca un miel nestiutor, vede lupul si se duce la el, crezand ca e oaie. Iar daca lupul mai e si viclean se imbraca in piele de oaie si bietul miel, neavand mirosul oii incercat, tot de-a zburda se duce in coltii lupului flamand. Deci, daca mintea va iubi momeala straina si sfatul viclean, va inclina cumpana liberei alegeri spre momeala si sfatul strain. Asa se deschide spartura in cetate si se napustesc puhoaiele de vrajmasi, care asteptau ascunsi afara. Si repede urmeaza jalnica pustiire in cetatea sufletului: implinirea cu lucrul si repetarea faptei aceleia pana ajunge deprindere sau obicei. Inradacinarea sufleteasca si trupeasca a omului, pana la neputinta de a se mai impotrivi, sau pana a nu vrea sa se mai impotriveasca. Asa se intampla ca lucrarea (firii) impotriva firii i se face omului a doua fire - firea faradelegii sau legea pacatului. 63. Totusi omul, slabindu-i puterile, isi da seama ca robeste vrajmasului, caci de unde odata pruncii vavilonesti erau micuti si-i lua in gluma, acum s-au facut barbati si-i simte cum ii fura puterile, iar lui, din multa pacatuire, i s-a stins puterea vointei de a se impotrivi. Cand avea puterile intregi, n-asculta de povata, iar acum cand nu le mai are, le-ar intoarce lui Dumnezeu, dar nu le mai are de unde. Toata vigoarea tineretii o da cui nu trebuie, iar batranetea harbuita umbla s-o dea lui Dumnezeu. Cateodata primeste Dumnezeu si cioburile, insa numai daca au mai ramas puteri si pentru cea mai de pe urma lupta, mai grea ca cea dintai, care e pe viata si pe moarte. Caci vrajmasul, care pustieste prin patimi, cand afla ca mintea, impinsa de strigarea constiintei, vrea sa faca rascoala impotriva robiei sale, vine cu asprime mare, dovedind sufletului ca n-are chip de scapare. Iar ca pedeapsa, precum ca sufletul a indraznit una ca aceasta, diavolul umbla sa-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznadejdii. 64. Trebuie sa spunem ca fiecare din patimile de capetenie poate duce zidirea lui Dumnezeu pana la caderea cea mai de pe urma, fie ea omorarea de sine, fie nebunia, fie chiar indracirea. De pilda: lacomia de avere, lacomia de putere si fumul mandriei pe cati nu i-a luat de minte si s-au omorat! Boalele de pe urma curviei, pe cati nu i-a adus ca sa-si puna capat zilelor? Care a sfarsit bine dintre betivi, care n-au vrut nicidecum sa se lase de patima lor? Dar si lenea poate face nebuni, cand se vede in primejdii. De unde atata pustiire? De la o clipa fara de Dumnezeu a mintii, clipa in care vrajmasul i-a furisat undita iadului pe gat invaluita mestesugit intr-o momeala a unui lucru sensibil al lumii de aici. 65. Potrivnicul ispiteste cu momeala placerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde ca are pornirea mai mare: pe cel aplecat spre trup cu desfranarea, pe cel inclinat spre ganduri, cu intelepciunea veacului acestuia, care pe multi i-a ratacit de Dumnezeu si pe putini i-a intors, pe cei dornici de Cuvantul lui Dumnezeu ii ispiteste cu Biblia, incat in zilele noastre se vad multi calatori la iad cu Scriptura in mana. Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii caci sub orice placere e incolacit un sarpe. 66. Pana la judecata din urma, mantuirea se poate dobandi oriunde; si pe campuri de bataie; si se poate dobandi si in iad; si se poate pierde oriunde, si in manastire, si in ceata Sfintilor Apostoli, si s-a pierdut si-n Rai. Talharul, rastignit pentru faptele sale, a sarit de pe cruce in Rai si Lucifer ca fulgerul a cazut din Ceruri. Orbul din nastere capata vederea si a vazut pe Dumnezeu si a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau, zicand ca-i pacatos si are drac. Cereau semn si umblau sa omoare pe Lazar cel inviat a patra zi din morti. Orbirea rautatii, stand de-a pururea impotriva Adevarului, nu are leac, dar are pedeapsa. De aceea infruntand mania, a zis ca vamesii si pacatoasele vor lua-o inaintea “dreptilor” in Imparatia Cerurilor, si ca se face bucurie in Ceruri, pentru un pacatos ce se intoarce. Aceasta intoarcere urmareste Dumnezeu sa ne-o castige, insa nu poate daca nu ne invoim si noi. De aceea ne poarta pe tot felul de cai, si ne cheama cu tot felul de surle si, daca trebuie, ne graieste si cu tunul. 67. Ceea ce urmareste Dumnezeu in tot chipul este mantuirea sau intoarcerea noastra duhovniceasca spre El si Acasa, chiar daca mai ramanem si in viata aceasta. Oamenii insa, legati in nestiinta, scurti la minte si slabi in credinta, urmaresc viata pamanteasca si toata mahnirea lor e pentru trupuri (Intelepciunea lui Isus Sirah 41, 14). Cat tine forma aceasta de viata, oamenii vor fi amestecati: cei din Noul Testament, fiii Harului, cu cei din Vechiul Testament, pe care numai frica legii ii mai tine in randuiala, si oamenii fara nici un testament, oamenii faradelegii si ai neoranduielii fara leac, care sunt fiii celui rau. 68. Fie de-a cunoaste toata Biblia pe de rost, precum si toate pildele inteleptilor, la ce-ti foloseste de n-ai dragostea lui Dumnezeu si Harul Lui. Toate sunt desertaciuni, afara de a iubi pe Dumnezeu si de a sluji numai Lui. Intelepciunea de mai sus este, sa nazuiesti la Imparatia Cerurilor, dispretuind lumea. Desertaciunea este, asadar, a umbla dupa bogatiile cele pieritoare si a nadajdui in ele; desertaciune este a nadajdui la slava si a te ridica la locuri de frunte; desertaciune este a merge dupa dorintele trupului - si-a pofti acele lucruri care, intr-o zi, pedeapsa grea iti vor aduce; desertaciune este a dori o viata lunga - si a nu te gandi ca sa traiesti cum se cuvine; desertaciune este a cugeta numai la viata de acum, fara sa cugeti la ceea ce va veni dupa ea; desertaciune este a te lipi la ceea ce atat de repede trece, - si a nu te grabi catre bucuria, cea care sfarsit nu are. Fie de-as avea toata stiinta lumii, daca n-am dragoste, la ce-mi foloseste aceasta in fata lui Dumnezeu care ma va judeca dupa fapte. Ioan BUTIURCA