Viata in Hristos (LI)

“Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.” Cugetarea Parintelui Arsenie Boca (1910-1989) este emblematica pentru crezul de-o viata al unuia dintre cei mai mari traitori contemporani ai ortodoxiei. In nenumaratele indrumari duhovnicesti pe care le-a semanat in calea celor care cauta mantuirea, Parintele Arsenie a pus accentul pe constientizarea insemnatatii faptului ca omul este purtator al chipului lui Dumnezeu. 43. Omul, in intregimea lui, are a doua insemnatate dupa Dumnezeu. Un singur suflet e mai de pret decat toata materia acestei lumi. Omul nu e o faptura inchisa in lumea de aci. El nu se multumeste numai sa creada in existenta unei lumi nevazute cum face omul protestant, sau sa deduca cu mintea existenta ei din lumea sensibila, cum fac teologii catolici, ci urmareste sa se afle intr-o legatura cu ea. Insemnatatea omului se arata nu numai prin faptul ca a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, ci si in aceea ca pentru fiecare si in jurul fiecarui ins se da o neintrerupta lupta nevazuta. In jurul fiecarui om e concentrata intreaga existenta creata si necreata, vazuta si nevazuta. 44. Nesocotit este acela care-si pune nadejdea in oameni sau in alta faptura, oricare ar fi ea. Nu te sprijini pe tine insuti ci pune-ti toata nadejdea in Dumnezeu. Nu te crede de fel in stiinta ta si nici in indemanarea cuiva, ci mai degraba in harul lui Dumnezeu care ajuta pe cei smeriti si umileste pe cei mandri. Nu te slavi cu avutiile tale, daca le ai, nici cu prietenii tai fiindca sunt puternici, ci in Dumnezeu care daruieste totul si care peste toate, inca si peste Sine Insusi, doreste sa ti se daruiasca. Nu te inalta deloc din pricina puterii sau a frumusetii trupului tau, pe care o usoara neputinta il doboara si il vestejeste. Nu te socoti mai bun ca altii ca nu cumva sa fii socotit mai rau inaintea lui Dumnezeu care stie ce este in fiecare din noi. Nu te mandri cu bunele tale fapte, caci judecatile lui Dumnezeu altele sunt decat ale oamenilor si ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu. 45. Atata vreme cat traim pe pamant, nu putem fi scutiti de necazuri si de incercari. De aceea este scris in cartea lui Iov: Ispita este viata omului pe pamant. Nu se afla om atat de desavarsit si de sfant care sa nu aiba, uneori, ispite - de care nu putem fi cu totul scutiti. Toti sfintii au trecut prin multime de ispite si de suferinte si pe fagasul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osanditi si au cazut. Omul cat traieste, nu-i niciodata intru totul ferit de ispite, caci avem samanta lor in noi din pricina poftei trupesti in care am fost zamisliti. Una vine dupa alta si totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindca am prapadit binele si fericirea, cele de la inceput. Unii cauta sa fuga pentru a nu fi ispititi si cad in ispite inca si mai primejdioase. Nu-i de ajuns sa fugi ca sa birui, ci rabdarea si adevarata smerenie ne fac mai tari decat toti dusmanii nostri. Cel care, fara sa smulga radacina raului, se fereste numai de primejdii (prilejurile din afara), sporeste putin. Dimpotriva, ispitele se intorc asupra-i inca mai grabnice si mai cu putere. 46. Vei birui mai sigur, putin cate putin, printr-o indelungata rabdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decat printr-o asprime prea mare fata de tine insuti. Mergi adesea dupa sfaturi cand esti ispitit si nu judeca deloc aspru pe cel ce se afla in ispita, ci mangaie-l asa precum tu insuti ai vrea sa fi mangaiat. Incepatura oricarei ispite este nestatornicia duhului si putina incredere in Dumnezeu. Caci dupa cum o corabie fara carma e purtata ici si colo de valuri, asemenea omul slab si schimbacios, care-si paraseste hotararile pe care le luase, este talazuit de tot felul de ispite. Se cade sa veghem, mai osebit cand se arata ispita, caci cu mult mai bine birui-vom pe vrajmas de nu-l vom lasa sa patrunda in suflet, dandu-l deoparte chiar in clipa cand e gata sa intre. Mai intai se iveste in minte un gand simplu, apoi o sa vina o inchipuire, pe urma placerea, pornirea destrabalata si in sfarsit, consimtirea. Asa ca, putin cate putin, dusmanul cuprinde tot sufletul, cand n-a gasit impotrivire chiar de la inceput. 47. Sunt intre cei trimisi de Dumnezeu si oameni care au darul sa vada dincolo de zare, sa auda graiuri si cuvinte mai presus de fire. Dar acestia, la vreme de mare insemnatate pentru ei, cand li se deschide ochiul vederii si urechile auzirii celor de dincolo, sa nu intarzie a cauta povatuirea unui duhovnic, care le va feri mintea si inima de bucurie straina si care-i va ocroti cu dulama smereniei. Caci daca nu fac asa, cu tot darul de sus, pot cadea prada inselaciunii. Iata cum: Darurile lui Dumnezeu se ascund in noi, noi nu le stim, dar Satana le vede si ca un talhar viclean pandeste vremea darului de sus sa se deschida in viata noastra si de nu-l va afla acoperit de smerenie si de dreapta socoteala, varsa el, ca un jgheab, pustiirile lui pe fagasul lui Dumnezeu. 48. Zace in noi o tainica rautate, careia-i place sa descopere nedesavarsirile fratilor nostri si iata de ce, gata stam sa-i judecam, uitand ca judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este. In loc de a cerceta cu atata pornire ispititoare cugetul altuia, sa ne coboram in al nostru. Gasi-vom destule temeiuri sa fim ingaduitori fata de aproapele nostru si sa tremuram pentru noi insine. Nu ai decat sarcina ta insati si nu vei raspunde decat de tine. “Nu judeca, ca sa nu fii judecat”. Pentru nimic in lume si de dragul nimanui, nu se cade sa faci nici cel mai mic rau, cu toate acestea, ca sa aduci un ajutor celui care are nevoie de el, poti uneori sa amani o buna lucrare sau sa o inlocuiesti cu alta mai buna, caci atunci n-ai nimicit binele ci l-ai schimbat in unul mai mare. 49. Daca esti iubitor de invatatura, fa-te iubitor si de osteneala. Caci simpla osteneala ingamfa pe om. Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune. Cel ce vrea sa faca ceva si nu poate, e socotit de cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, ca si cand ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o intelegem atat cu privire la cele bune, cat si la cele rele. Pacat spre moarte este pacatul nepocait. Chiar de s-ar ruga un sfant pentru un asemenea pacat, al altuia, nu e auzit. Cel ce face binele si cauta rasplata, nu slujeste lui Dumnezeu, ci voii sale. Cel ce-a pacatuit, nu va putea scapa de rasplata decat printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala. 50. Am putea sa ne bucuram de o mare pace, daca am vrea sa nu ne indeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac altii si nici cu ceea ce nu ne priveste. Cea mai mare si singura impotrivire este ca odata robiti de patimile si poftele noastre nu facem nici o sfortare sa intram in fagasul desavarsit al sfintilor. “Va las pacea Mea, va dau voua pacea Mea, nu cum v-o da lumea”. Ce placuta dulceata, ce dragoste atragatoare in aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! Sunt doua feluri de paci: pacea lui Iisus si pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, intristarile, nelinistile, scarba, remuscarile. Iisus graieste: Biruieste-te pe tine insuti. Infraneaza-ti poftele tale, impotriveste-te dorintelor, frange-ti patimile si atunci duhul tau va fi ascultator poruncilor Lui, ramane-va intru pacea cea nespusa, iar toate trudele vietii, suferintele, nedreptatile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care intrece orice intelegere. Ioan BUTIURCA