Viata in Hristos, cuvinte de folos (XXIX)

“Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12,49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, continuam seria incursiunilor in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. Unul dintre cei mai profunzi duhovnici ai ortodoxiei contemporane este parintele Rafail Noica, format la scoala duhovniceasca a lui Siluan Athonitul si Sofronie Saharov. Parintele Rafail, fiul filosofului roman Constantin Noica, s-a nascut in anul 1942. La varsta de 13 ani a plecat impreuna cu mama sa, englezoaica, in Anglia cu scopul primirii unei educatii mai alese. Cautarile spirituale il poarta pe la anglicani, penticostali, congregationalisti, Armata Salvarii, baptisti. Revenirea la Ortodoxie s-a intamplat in anul 1961, iar in anul 1965 parintele Rafail este tuns in monahism la manastirea Essex de catre parintele Sofronie Saharov, caruia ii devine ucenic. Se intoarce in Romania in 1993 dupa 38 de ani, stabilindu-se intr-o sihastrie din Muntii Apuseni. In conferintele pe care le sustine ocazional, Parintele Noica explica cu mult har de ce socoteste Ortodoxia “drept singurul adevar al istoriei”. Transfigurarea crucii Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozava, cea mai injositoare, destinata celor mai rai nelegiuti. Or, Dumnezeu, in mila Lui, a luat asupra Lui acest blestem si din ea a facut cinstea cea mai mare, caci crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvantare; arma de nebiruit impotriva diavolului. De ce de nebiruit? Pentru ca-i arma diavolului. Diavolul zice: Daca nu faci cum zic eu, te voi chinui si te voi omori. Chinul si moartea sunt crucea, pe care Dumnezeu le-a preschimbat in arma noastra de mantuire. De aceea ea este arma de nebiruit, pentru ca aceasta era arma cea dintai a celui rau. Dar Dumnezeu a sfintit-o si i-a dat putere asupra celui rau. Stiti cu totii, sunt sigur, cata putere are semnul crucii cand il faceti asupra gandurilor rele si asupra ispitelor. Cateodata, nu mai este nevoie sa rostesti altceva. Asa este si viata noastra. Crucea, suferinta si durerea pot fi mantuirea. Smerenia mantuitoare Ce este asceza? Este puterea de a transforma ceea ce este mortal, desigur numai cu rugaciunea si cu puterea lui Dumnezeu (ma refer in special la Tainele Bisericii, mai ales la Sfanta Impartasanie, fara de care murim de foame duhovniceste). Numai cu mijloacele Bisericii si ale Domnului incepem sa traim o viata in care smerenia devine mantuitoare. Vazand in tine suferinta, slabiciunea, pacatul tau, poti sa intelegi pe pacatos, pe aproapele tau; poti sa compatimesti pe aproapele tau nefericit, fiindca stii tu insuti ce inseamna suferinta, ce inseamna pacatul sau slabiciunea. De aceea si Biserica ne invata nu sa ne inchidem si sa ne ascundem, ci sa ne deschidem si sa ne spovedim. Acesta este unul din aspectele ascezei, adica acela prin care vedem ce este in noi ca sa intelegem apoi pe aproapele nostru. Inima bisericii Manastirea noastra a primit intotdeauna ajutor de la saraci, nu de la bogati. Bogatii, saracii, nu stiu sa compatimeasca; saracii, insa in saracia lor, dau ca si vaduva din templu. Ati vazut cum spune ca Domnul ii privea pe toti care aruncau bani in cutia templului. Evanghelistul spune ca unii aruncau multi bani, fiindca erau bogati, dar asta nu L-a impresionat cu nimic, dar vaduva, saraca, a aruncat doi bani, care nu reprezentau mai nimic. Si Domnul s-a oprit tocmai la darul ei, fiindca pe acesti doi bani se zideste Biserica lui Dumnezeu. Biserica nu sta in caramida si in piatra si in ciment, ci in inima de om. Si femeia aceea este caramida; ea este cimentul fapturii lui Dumnezeu si ea pot sa fiu si eu. Si cand zic eu, vorbesc si de tine . Iubirea de aproape “Cand vezi pe aproapele tau, cat de departe ar fi el geografic sau sufleteste, sa fii convins ca este un alt eu. Si el, fie prieten sau dusman, are nevoie de aceeasi marturie de care si eu am nevoie. Roaga-te omule bun, pentru cel ce-ti face rau, pentru cel ce pacatuieste, si multumeste pentru binele pe care il faci aproapelui tau. Gelozia sa fie departe de noi, fiindca lucrul pe care-l poftim de la cel care ne face gelos este tocmai lucrul pe care vrea sa ni-l dea Dumnezeu. Deci, un alt eu a ajuns la ceea ce eul meu nu a ajuns, dar prin el am ajuns la acelasi. E intr-un fel si castigul meu. Moartea fratelui este moartea mea. Viata fratelui este viata mea. Sfantul Siluan zice: Fericit cel ce iubeste pe fratele sau, ca fratele nostru este viata noastra”. Taina ascultarii Nu chemarea lui Dumnezeu dezbina lumea. Daca eu imi pazesc menirea, daca aud chemarea lui Dumnezeu, orisicare ar fi ea, o sa fie bine pentru mine si pentru toti, ori vadit, ori nevadit. Nevaditul este mai ales rugaciunea, care este o energie ce umple lumea. Cand m-am intors in Ortodoxie, energiile ei m-au invatat multe lucruri, pe care le-am intelectualizat dupa aceea. Chemarea de la Dumnezeu se poate asculta fara sa te mai gandesti la consecinte. Daca stii ca-i de la Dumnezeu, este destul. Si aici incepe taina duhovniciei si a ascultarii. Ascultarea, nefiind o disciplina, ci o deschidere de inima, pana la urma devine deschidere de inima catre Dumnezeu, cand Dumnezeu face din tine ceea ce stie El. Si El stie cum sa potriveasca madularele acestui trup care este omenirea, atata timp cat suntem omenire – zic aici, in istorie – ca pana la urma devenim om; nu mai este omenire, devenim un singur om, precum si Dumnezeu in trei Persoane este un Dumnezeu. Dar atata timp cat suntem despartiti, in sensul ca unul poate alege calea asta si altul pe cealalta si unul poate lucra mai bine aici iar altul acolo, Dumnezeu ne imparte asa cum stie ca fiecare se va implini mai mult si ca planul de mantuire al Sau se va implini intru totul. Toti sunt in Adam Chemarea lui Dumnezeu se primeste prin rugaciune. In clipa cand simti aceasta chemare, trebuie continuata rugaciunea pana cand devine clara, pana cand o confirma intr-un fel. Si putem sa urmam aceasta cale pe care ne-o dezvaluie Dumnezeu, fara sa ne gandim prea mult. Calugaria este rugaciune; rugaciunea incepe intai cu mine, orisicare ai fi tu acel mine. Vezi neajunsurile tale si te rogi Domnului. Dar in acest mine se roaga toata lumea, caci acum poate vorbesc pentru tine (si tu esti un eu) si in durerile mele si in nelinistea mea si in cautarile si framantarile mele te exprimi si tu, mai ales daca am constiinta ca nu sunt un individ, adica un produs al diviziunii omenirii, pe care, daca-l mai divizezi, moare. Nu sunt un individ, sunt o persoana, adica in durerile si cautarile mele traiesc pe fiecare om, traiesc esential fiecare fiu si fiica a lui Adam. Si trebuie ca rugaciunea sa mearga mai departe, mai inflacarata pentru aproapele, care esti tu, un necunoscut pentru mine (asa cum intelegem noi exteriorul), desi nu esti necunoscut, pentru ca in cautarile mele, in nazuintele si nadejdile mele, in pacatele mele, dar si in dorinta catre mantuire te cunosc pe tine, tu este acela, caci esential suntem aceeasi fire” . Cuvantul de ascultare Exemplul nostru cel mai mare a fost Maica Domnului, careia, cand ingerul a venit si i-a spus ca in fecioria ei va deveni Maica Dumnezeului Celui intrupat (cine poate sa creada un lucru ca asta?), reactia ei, dupa ce s-a convins ca este de la Dumnezeu, a fost: Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau. Acesta trebuie sa fie si cuvantul de ascultare al omului. Nu disciplina ci un da, un Amin de dragoste si de duiosie, de incredere in Dumnezeu Care, dupa cuvantul Sfantului Ioan Botezatorul, si din aceste pietre poate scoate pe fiii lui Avram. Adica: Doamne, iata o piatra care sunt eu; fa din mine ce stii Tu. Ioan BUTIURCA