Viata in Hristos, cuvinte de folos (XXIV)

“Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12, 49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, continuam seria incursiunilor in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. Unul dintre cei mai profunzi duhovnici ai ortodoxiei contemporane este parintele Rafail Noica, format la scoala duhovniceasca a lui Siluan Athonitul si Sofronie Saharov. Parintele Rafail, fiul filosofului roman Constantin Noica, s-a nascut in anul 1942. La varsta de 13 ani a plecat impreuna cu mama sa, englezoaica, in Anglia cu scopul primirii unei educatii mai alese. Cautarile spirituale il poarta pe la anglicani, penticostali, congregationalisti, Armata Salvarii, baptisti. Revenirea la Ortodoxie s-a intamplat in anul 1961, iar in anul 1965 parintele Rafail este tuns in monahism la manastirea Essex de catre parintele Sofronie Saharov, caruia ii devine ucenic. Se intoarce in Romania in 1993, dupa 38 de ani, stabilindu-se intr-o sihastrie din Muntii Apuseni. In conferintele pe care le sustine ocazional, Parintele Noica explica cu mult har de ce socoteste Ortodoxia “drept singurul adevar al istoriei”. Tot ce este durere in viata asta nu este decat o nastere, incepand chiar de la primul blestem pe care l-a suferit omul dupa cadere. Dumnezeu i-a spus Evei ca in dureri va naste copii. Si am observat - si acum imi este din ce in ce mai clar - nu numai ca in durere se nasc copiii, dar ca fiecare durere este o nastere de copil si acel copil esti tu, care suporti durerea, care treci prin criza. De altfel, un profesor de teologie din Paris explica faptul ca notiunea criza vine de la grecescul krisis care inseamna judecata. In criza, Dumnezeu judeca viata mea. Deci criza este o judecata pe care Dumnezeu o manifesta fata de mine sau fata de o natiune (profesorul acela vorbea de crizele si pribegiile prin care a trecut Israel in Vechiul Testament, de robiile la alte neamuri, etc.) prin care Dumnezeu ma invita sa judec si eu viata mea”. Unica intelepciune “Filosofia inseamna in greceste iubirea intelepciunii, ori, pentru noi, intelepciunea este Intelepciunea lui Dumnezeu, este Insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, Hristos. Si pentru noi alta intelepciune nu exista. Si, daca aceasta intelepciune este nebunie, si este nebunie pentru lumea asta, atunci sa fim si noi nebuni, fiindca intelepciunea lumii acesteia a nenorocit pe om. Originea nu este mai importanta decat faptul ca existi. Originea iti este cuibul, ca al pasarilor. Pasarea se naste intr-un cuib, pana ii cresc aripile si isi ia zborul, creste in acel cuib dar dupa aceea, de multe ori, nu se mai intoarce in acel cuib niciodata. Omul, in orice caz, isi face aripi duhovnicesti catre fiinta lui, catre vesnicia lui si zboara acolo, in vesnicie. Ceea ce ni se cere a implini in Biserica, nu este greu; este cu neputinta. Dar ceea ce este cu neputinta omului, Dumnezeu Insusi implineste pentru om. Si aici intervin Tainele Bisericii si puterea lor care hraneste aceasta nastere si crestere intru vesnicie, in fiecare suflet. Tot omul e minciuna Omul, prin fire, este ortodox: chinez, libian, negru din Africa, piele rosie orice ar fi el, prin firea lui este ortodox. Ortodoxia este singura realitate a omului. Este in firea omului. Aceasta fire, omul si-a pierdut-o prin caderea in pacat si psalmistul il plange pe om ca tot omul fiind mincinos, dar cred ca trebuie inteles oarecum ca traducerea in slavona: tot omul este minciuna. Omul, daca nu si-a gasit sa vorbim intr-un limbaj modern - identitatea lui, ramane in minciuna. Omul este minciuna pana cand, in Hristos, devine adevar ca si Hristos Care S-a numit Adevar. Or, ca omul sa-si regaseasca, sa zicem, identitatea, sa-si revina in fire, cum se spune in limba romana, a trebuit ca Dumnezeu insusi sa se intrupeze, sa devina om, sa traiasca mizeriile noastre, sa traiasca toate defectele astea ale caderii, pana si moartea, pana si iadul. A facut si un lucru pe care primul Adam nu l-a stiut. Ca revenind prin Inviere la viata, a putut si sa se inalte la ceruri si sa sada de-a Dreapta Tatalui, completand calea fiintei omului, daca vreti calea devenirii intru fiinta a omului, pana la sederea de-a dreapta Tatalui. Numai in Hristos omul isi poate reveni in firea lui cea adevarata ca identitate, numai astfel isi regaseste firea lui cea adevarata, asa cum a fost conceputa de Dumnezeu mai inainte de veci, cand s-a gandit sa faca pe om in chipul si asemanarea cea dumnezeiasca” Fragmente din Intreg Nu mai stiu cine - i-am auzit numele de mai multe ori, dar l-am uitat de fiecare data, un om care mai traieste poate, preot ortodox, parca arhimandrit - a spus ca noi, ortodocsii daca stim unde este ortodoxia nu stim insa unde nu este. Adica, daca noi putem gasi, sa zicem filosofia cea neratacita, nu putem judeca vazand pe omul din fata noastra, daca este sau nu ortodox in esenta. Asta numai Dumnezeu o stie. Am gasit in toate religiile, in natura si filosofia lor, tendinte catre Ortodoxie. Bineinteles ca se poate afirma de catre unii ca toti au adevarul. Da, toti au adevarul dar fragmente de adevar. Insa unul este adevarul deplin si toate celelalte sunt doar incercari ale omului, minunate cate o data in adancimea lor. Minunate in ce fel? Ma minunez cat de departe poate merge omul in intuitia lui fara Hristos, dar ma minunez si de faptul ca nu ajunge niciodata la primirea adevarului fara Hristos. Vindecatorul neputintelor In absolut, sunt numai doua lucruri transante, care se exclud: adevarul si ratacirea. Putem spune ca Avram bogatului care voia sa il roage sa-l lase pe Lazar sa se duca sa-l ajute. Intre cele doua stari este o prapastie pe care nu o poate trece nimeni. Dar in realitate, omul este om, amestecatura nemaipomenita de ceea ce poate fi mai sfant si de ce nu poate fi mai dracovenesc. Nu trebuie sa transam noi. Transeaza judecata lui Hristos cea din urma. Intre crestini, trebuie sa vedem pe fiecare ca pe un potential mantuit. Implinirea poruncilor lui Hristos este un lucru aproape cu neputinta omului singur. Cand vin tineri la mine si-mi spun: Este asa de greu sa ma rog, sa ma schimb, le raspund: Nu-i greu deloc; este cu neputinta! Dar, ca sa intelegi sufletul, de ce-ti este asa de greu, trebuie sa sti ca ceea ce incerci este cu neputinta pentru tine insuti si de aceea te intrebi: cum o sa ajung vreodata la asta? Solutia este rugaciunea, iar cand Domnul a zis ca cele cu neputinta omului sunt cu putinta lui Dumnezeu a spus-o ca pe o fagaduinta; cred ca putem sa luam cu incredere o astfel de fagaduinta si sa cautam ca Domnul sa faca in sufletele noastre ceea ce este cu neputinta omului. Ioan BUTIURCA