Viata in Hristos, cuvinte de folos (XIV)

l “ Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12,49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, continuam seria incursiunilor in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. Unul dintre cei mai inzestrati ucenici ai Parintelui Seraphim Rose, ieromonahul Damaschin, aduce in fata noastra, prin marturia experientei sale personale, o problema deosebit de actuala si pentru tinerii din Romania: raportul intre mistica crestina, asa cum e ea inteleasa in Ortodoxie, si experientele mistice ale adeptilor religiilor orientale patrunse masiv in Occident. Parintele Damaschin expune cu multa patrundere si competenta duhovniceasca problemele celor ce au ajuns la Ortodoxie trecand prin religiile orientale, facand totodata distinctiile extrem de necesare intre tipurile de experiente mistice orientale si cele din crestinismul rasaritean. Marturia directa a unui parinte duhovnicesc ce a descoperit comorile ortodoxiei la celalalt capat al lumii se poate dovedi foarte folositoare si multor tineri romani ce inca ratacesc departe de comoara ingropata chiar in ograda casei lor. De obicei, convertitii la Ortodoxie din religiile orientale evita capcanele in care cad noii veniti din catolicism sau protestantism. Ei nu au cum sa intalneasca obstacolul de a incerca sa fie mereu drepti sau de a trebui sa protesteze, si nici nu sunt preocupati de autoritate, de politica sau jurisdictii. La fel ca parintele Serafim Rose - care a venit la Ortodoxie de la buddhism si taoism - ei sunt capabili sa mearga direct catre inima Ortodoxiei, cea din lumea cealalta. Dimensiunea ascetica si mistica le este imediat familiara. Ei au deja o intelegere a celor spuse de catre Sfintii Parinti in ce priveste trecerea dincolo de domeniul simturilor, inlaturarea dorintei pentru cele create, cultivarea puritatii mintii, nelegarea mintii de ganduri si imagini etc. Nu le este greu sa priceapa ce inseamna a fi mantuit de falsa identitate a “omului vechi” prin pocainta si credinta in Iisus Hristos, dandu-si seama ca aceasta este esenta Ortodoxiei, ce nu are de-a face cu corectitudinea, organizarea ori conceptele rationale, ci doar cu unirea directa cu Dumnezeu. In mai mare masura decat altii, acesti convertiti stiu ce inseamna sa nu fii din lumea aceasta, si astfel vietile lor sunt adeseori inzestrate cu un fel de nelumesc ce tine cu adevarat de Ortodoxia cea mai autentica, dar lipseste din majoritatea Bisericilor Ortodoxe din Occident. Insa si convertitii de la religiile orientale dau piept cu propriile primejdii, dintre care vom evidentia cateva aici. Spiritualitatea mai presus de Hristos Pe durata implicarii lor in religiile orientale, unii dintre acesti convertiti au avut unele experiente spirituale care, din lipsa unui indreptar ortodox cu ajutorul caruia sa le poata intelege, i-au dus catre amagire spirituala. Daca n-au ajuns sa-si dea seama de greseala lor prin pocainta, pot aduce cu ei in ortodoxie o intelegere deformata a vietii spirituale, putand folosi rugaciunea lui Iisus ca pe un fel de mantra care sa le produca o stare hipnotica sau infierbantarea sangelui, stare in care ei cred ca merg spre bine, dar de fapt merg spre mai rau. Aceste stari psihosenzoriale autoinduse, in loc sa-i ajute sa-si vada propriile pacate si sa se pocaiasca, ii impiedica sa dea fata cu ei insisi si propria vinovatie. Dupa cateva luni sau cativa ani de cand sunt ortodocsi, ajung sa creada ca au deja parte de experiente asemanatoare cu cele ale Sfantului Simeon Noul Teolog, insa acelea nu sunt decat devieri de la adevarata cale spirituala. Crestini fara Hristos O alta capcana, inca si mai subtila, este tendinta de a pune exclusiv accentul pe “spiritualitate”, cuvant extrem de popular astazi, ajungand sa nu mai insemne de fapt nimic precis. Un convertit poate fi total scufundat in “spiritualitate”, fara ca macar sa-L cunoasca in mod real pe Iisus Hristos! El poate cunoaste invataturile mistice si ezoterice ale Sfantului Maxim Marturisitorul, ale Sfantului Dionisie Areopagitul; poate scormoni adancurile sclipitoarei carti a lui Vladimir Lossky - “Teologia mistica a Bisericii de Rasarit. Totusi, ramane o intrebare: oare chiar Il cunoaste pe Hristos? In acest sens, si el ar putea invata de la protestanti, care pe buna dreptate pun atat de mult accentul pe faptul de a-L avea pe Hristos ca Mantuitor personal si de a fi nascuti din nou prin credinta personala in El. Sincretismul religios Sincretismul religios este conceptia potrivit careia toate religiile poseda acelasi adevar in strafundul lor ezoteric si sunt in mod egal valide ca mijloc de mantuire. Aceasta idee e deosebit de atractiva pentru inteligentele deosebite, caci prin aceasta omul poate avea impresia ca reconciliaza adevarurile tuturor religiilor si, in acelasi timp, se situeaza putin deasupra tuturor traditiilor. Dintre toate religiile lumii, numai crestinismul (care, desigur, e mai mult decat o religie), nu-si afla locul in schema sincretista, si aceasta in virtutea dogmei sale supreme despre Sfanta Treime, ce este de neconceput nu numai pentru intelectul discursiv, ci si pentru lumina intelectului pur cultivat de mistici si metafizicieni. Sincretistii nu pot accepta intelesul deplin al Revelatiei treimice, tocmai pentru ca ea se plaseaza in afara scopului urmarit de intelectul lor si pentru ca, de fapt, ar trebui sa-si rastigneasca propriile intelecte in fata ei. Transcendenta Treimii Cu toate acestea, se intampla cateodata ca sincretistii sa ajunga in Biserica Ortodoxa cu ideile lor intacte. Ei isi vor marturisi credinta in Sfanta Treime, dar cu rezerva ca dogma Treimii se refera doar la imanenta sau manifestarea in lume a lui Dumnezeu, si ca in ultima instanta, Dumnezeu e dincolo de o asemenea distinctie sau “limitare”. Acest lucru, desigur, duce la denaturarea adevaratului inteles al crestinismului, care afirma ca Revelatia Treimii se refera inainte de toate la deplina transcendenta a lui Dumnezeu, este revelarea ultima a Esentei reale a lui Dumnezeu, dincolo de intelegerea mintii. A intelege transcendenta Revelatiei treimice inseamna sa intelegi ca nu toate religiile poseda acelasi adevar, caci numai crestinismul poseda Revelatia ultima asupra Naturii lui Dumnezeu, adusa omenirii prin Intruparea lui Iisus Hristos.