Viata in Hristos, cuvinte de folos (XIII)

l “ Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12,49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, continuam seria incursiunilor in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. Unul dintre cei mai inzestrati ucenici ai Parintelui Seraphim Rose, ieromonahul Damaschin, aduce in fata noastra, prin marturia experientei sale personale, o problema deosebit de actuala si pentru tinerii din Romania: raportul intre mistica crestina, asa cum e ea inteleasa in Ortodoxie, si experientele mistice ale adeptilor religiilor orientale patrunse masiv in Occident. Parintele Damaschin expune cu multa patrundere si competenta duhovniceasca problemele celor ce au ajuns la Ortodoxie trecand prin religiile orientale, facand totodata distinctiile extrem de necesare intre tipurile de experiente mistice orientale si cele din crestinismul rasaritean. Marturia directa a unui parinte duhovnicesc ce a descoperit comorile ortodoxiei la celalalt capat al lumii se poate dovedi foarte folositoare si multor tineri romani ce inca ratacesc departe de comoara ingropata chiar in ograda casei lor. Cautatorii spirituali din zilele noastre gasesc in Ortodoxie o indrumare clara intru dobandirea linistii, stapanirea patimilor si gandurilor si cultivarea virtutilor, ca si invataturi precise despre amagirile spirituale, calauzindu-i cu mai multa siguranta pe calea comuniunii cu Dumnezeu. Insa mai presus de toate, ei afla Chipul neschimbat al lui Hristos, pe care nu-L intrezarisera in celelalte biserici. In El afla inceputul si sfarsitul dorintei inimii lor si poarta catre viata vesnica. In profunda traditie mistica si contemplativa a Rasaritului crestin, acestia sunt capabili sa treaca cu bine dincolo de realizarile pe care le-au avut in religiile orientale. In unele privinte, cei ce se convertesc la ortodoxie de la religiile orientale au un anumit avantaj asupra celor convertiti de la confesiunile crestine occidentale, insa in alte privinte sunt dezavantajati. Spiritul protestant Cand vorbim despre protestantii convertiti la ortodoxie, nu ne referim la toti si nici la protestantism in intregime, ci vorbim doar despre tendintele cele mai grave dinauntrul protestantismului si despre problemele ce apar atunci cand acestia intra in Biserica Ortodoxa. Originea protestantismului se gaseste in dorinta demna de lauda de a iesi din ipocrizia religioasa si din coruptie, cultivand legatura personala cu Hristos. Insa conform cu firea umana cea cazuta, aceeasi ipocrizie si coruptie au patruns si in protestantism, asa incat pentru foarte multi, singura motivatie ramane spiritul de protest, ideea de a fi mai “drept” decat catolicii, intemeiata pe propria parere. Pornind cu o astfel de motivatie, protestantii ce devin ortodocsi, in dorinta lor de a continua sa fie drepti, se comporta in acelasi mod. Daca inainte erau experti in citarea Scripturilor spre a-si dovedi parerile personale, ajung acum experti in citarea Sfintilor Parinti, a canoanelor si a dogmelor, pentru a se indreptati; daca inainte ii combateau si ridiculizau pe catolici, acum ii combat si ridiculizeaza pe catolici si pe fostii lor confrati protestanti; daca inainte erau implicati in conflictele dintre denominatiunile protestante, acum se implica in conflictele dintre diversele jurisdictii ortodoxe. Ei cauta sa devina mai drepti nu numai decat catolicii si protestantii, ci chiar decat ceilalti ortodocsi. Ca urmare, protestul lor se continua si in Biserica ortodoxa. Neavand predania directa de la duhovnici cu viata sfanta, cuvintele lor nu au putere lucratoare, ci raman in domeniul bidimensional al parerilor omenesti. Adevarata convertire Exista o multime de protestanti ce sunt mult mai buni crestini decat fratii lor ce au devenit ortodocsi. In aceeasi lumina, protestantii convertiti la ortodoxie ar face bine sa ia in seama cerinta protestantismului evanghelic de a ajunge sa fie nascuti din nou, nu doar prin Botez, ci printr-o convertire radicala, proces ce preschimba dinlauntru si-i fac sa nu mai fie din lumea aceasta. Exista mult adevar in aceasta cerinta; problemele apar atunci cand crestinii nascuti din nou vin la ortodoxie fara sa fi fost cu adevarat nascuti din nou: cand sunt doar niste protestanti ratati, oameni ce inca sunt din lumea aceasta si vor sa-si ascunda lipsa de profunzime spirituala devenind mai drepti decat toate denominatiunile protestante la un loc. In astfel de cazuri, convertirea lor ramane in mare parte la nivel intelectual. Un protestant nu poate fi cu adevarat ortodox pana ce nu s-a nascut din nou, exact asa cum spun protestantii ca trebuie sa faca. Numai atunci cand s-a convertit in mod autentic la Hristos poate fi convertit cu adevarat la Ortodoxie. Acela poate intelege profunzimea Ortodoxiei si poate sa-i patrunda esenta, asa cum multi protestanti de buna credinta convertiti la ortodoxie au facut-o deja. Unitate cu orice pret In vreme ce motivatia gresita a protestantismului este aceea de a fi drept, gresita motivatie a romano-catolicismului este autoritatea. Gratie accentului pus pe absoluta autoritate exterioara si infailibilitatea institutiei ecleziastice, Biserica Romano-Catolica a mentinut cel mai vechi imperiu in viata din lume - insa cu un pret deosebit de mare. In Biserica ortodoxa, cand un patriarh sau episcop cade in erezie, credinciosii nu sunt obligati sa i se alature. Insa in romano-catolicism nu exista cale de scapare. Daca papa adopta cea mai gresita atitudine si proclama cele mai primejdioase erezii. poporul trebuie sa-l urmeze, altminteri nu mai poate ramane catolic. Linia de demarcatie a existentei ca romano-catolic nu consta in a ramane credincios anumitor doctrine, ci mai degraba in a te afla sub si a fi recunoscut de autoritatea unui papa. O dovada elementara a acestui fapt se poate vedea la catolicii de rit bizantin, care nu sunt obligati sa accepte doctrina catolica a lui Filioque, atata vreme cat accepta autoritatea papala. Mentalitatea papala Majoritatea romano-catolicilor ce au venit in Biserica Ortodoxa in ultimele decade au facut-o datorita falimentului spiritual rezultat din Vatican II. Dar facand aceasta, unii dintre ei nu au facut decat sa vanda venerarea unei autoritati in schimbul alteia. Criticand catolicismul, aduc totusi cu ei aceeasi mentalitate papala in Biserica ortodoxa. Ortodoxia lor consta in primul rand din a fi sub si recunoscuti de o autoritate bisericeasca ce este, la randul ei, recunoscuta. Ei vor face tot posibilul sa mentina acest statut de recunoastere, caci le da siguranta protectiei institutionale pe care au avut-o in romano-catolicism. Cand unii romano-catolici inrobiti acestei mentalitati se convertesc la Ortodoxie, ei otravesc atmosfera cu o eclesiologie straina. Subliniem din nou, nu e vorba de toti catolicii convertiti la Ortodoxie, ci doar despre capcanele in care ei ar putea sa cada. Multi dintre acesti convertiti ii dau de rusine pe cei nascuti ortodocti, prin profunzimea pietatii lor. Cand s-au convertit cu adevarat la Ortodoxie, si nu doar si-au transferat loialitatea catre o alta autoritate, ei impodobesc Biserica ca minunati crestini ortodocsi. Ioan BUTIURCA