Viata in Hristos, cuvinte de folos (XII)

l “ Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12,49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, continuam seria incursiunilor in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. Unul dintre cei mai inzestrati ucenici ai Parintelui Seraphim Rose, ieromonahul Damaschin, aduce in fata noastra, prin marturia experientei sale personale, o problema deosebit de actuala si pentru tinerii din Romania: raportul intre mistica crestina, asa cum e ea inteleasa in Ortodoxie, si experientele mistice ale adeptilor religiilor orientale patrunse masiv in Occident. Parintele Damaschin expune cu multa patrundere si competenta duhovniceasca problemele celor ce au ajuns la Ortodoxie trecand prin religiile orientale, facand totodata distinctiile extrem de necesare intre tipurile de experiente mistice orientale si cele din crestinismul rasaritean. Marturia directa a unui parinte duhovnicesc ce a descoperit comorile ortodoxiei la celalalt capat al lumii se poate dovedi foarte folositoare si multor tineri romani ce inca ratacesc departe de comoara ingropata chiar in ograda casei lor. S-a scris mult despre cei ce vin la ortodoxie dintr-un mediu romano-catolic, anglican sau protestant, insa s-a scris relativ putin despre un fenomen la fel de important: numarul crescand de occidentali care vin la ortodoxie dupa ce au trecut prin religii orientale. Traind in societatea occidentala, aceste persoane au avut de obicei contact cu crestinismul intr-o forma sau alta, dar s-au indepartat de el, gasind ca-i lipseste ceva. Duhurile lor n-au dat marturie despre adevarul din el, caci acel adevar fusese intunecat de catre un tip de religiozitate lipsita de autenticitate. Cautand Adevarul, ei cautau o percepere directa, intuitiva a Realitatii, dar in bisericile crestine vedeau cum perceptia mistica era inlocuita de intelectualism, pe de o parte, si sentimentalism, pe de alta. Falsul crestinism In primul caz, crestinismul devine ceva ce se dobandeste prin invatare mecanica, pornind de la ideea ca, pentru a fi mantuit, e suficient sa stapanesti in mod corect cuvintele - adica doar sa memorezi versetele-cheie ale Scripturii, sa patrunzi in mod intelectual conceptele si sa le repeti, stiind cum sa te porti si sa vorbesti in limbajul religios al sectei tale particulare. Crestinismul devine astfel o religie seaca, intemeiata doar pe cuvinte, un sistem juridic, un set de idei si comportamente, precum si o institutie ce opereaza pe baza acelorasi principii ca institutiile lumesti. In multe locuri, bisericile vor adauga un element de sentimentalism si entuziasm, spre a aduce putina viata sistemelor lor moarte, dar se ajunge la un materialism exact la fel de trivial ca si legalismul religios. Oamenii ajung sa fie hipnotizati atat de starile lor emotionale autoprovocate, cat si de sentimentul ca au “dreptate” in privinta Scripturilor si doctrinelor lor. O astfel de stare nu inseamna perceperea directa a Realitatii; ea nu e ultima. Nu e deci de mirare ca acei ce cauta spiritualitatea, chiar daca au fost crescuti in familii crestine, incep sa priveasca in alte directii, in afara bisericilor. Atractia New Age Astazi apar o multime de carti, majoritatea de autori protestanti, care avertizeaza oamenii asupra pericolului religiilor orientale si amorfei miscari New Age. Adeseori ele sunt excelente carti de apologetica crestina, cu informatii pretioase, avand importantul rol de a-i ajuta pe oameni sa ocoleasca primejdiile spirituale. Insa ceea ce majoritatea cartilor evita sa mentioneze este faptul ca practicantii religiilor orientale si newage-istii au motive serioase sa faca ceea ce fac. Au ajuns sa caute in afara bisericilor crestine deoarece, intr-un fel, bisericile le-au inselat asteptarile. Substituind experierea Adevarului prin cunoastere mentala si exaltari emotionale, ele nu ajung sa-i invete nici macar principiile elementare pastrate de vechile religii orientale. Aceste principii elementare sunt: 1. eliberarea de asuprirea gandurilor si dobandirea pacii mintii; 2. inlaturarea dorintelor si patimilor; si 3. stapanirea emotiilor negative. In forma sa necontrafacuta, crestinismul are mijloace de a atinge toate aceste teluri - si mult mai mult decat atat, caci merge mai departe decat toate religiile in descoperirea caii catre indumnezeire si comuniune desavarsita cu Dumnezeu prin credinta in Hristos. Faptul ca tinerii nostri ajung sa caute in alta parte se datoreaza faptului ca bisericile nu cunosc aceste mijloace sau nu se folosesc de ele. Limitele religiilor orientale Cand cautatorul occidental patrunde intr-o predanie autentica, traditionala a unei religii orientale, poate experimenta anumite forme de trezire spirituale. El poate incepe sa experimenteze lumina constiintei pure si eliberarea de ganduri si, prin aceasta, sa inceapa a-si vedea propria cadere, propria stricaciune launtrica si haosul interior, putand sa porneasca la inlaturarea efectelor negative ale conditionarii sale de catre lume. Multi se multumesc sa ramana pe acest drum, insa in altii se petrece ceva ciudat. Intr-un anumit sens, ei inainteaza spiritual mult mai mult decat o facusera vreodata inainte, dar in acelasi timp sunt in mod inexplicabil neimpliniti. O data cu noua lor descoperire a ceva ce depaseste domeniul egoului si patimilor, devin constienti ca trebuie sa existe ceva inca mai presus - mai presus de ceea ce le da lor autentica traditie orientala. De ce oare se intampla astfel? Unii ar putea spune ca, in calitate de occidentali, ei poarta crestinismul, ca sa spunem asa, in codul lor genetic. Insa noi am spune chiar mai mult: acestia, chiar daca au avut contact cu crestinismul intr-o forma saracita, au ajuns totusi in contact cu “idealul hristic”. Drumul spre Hristos Insusi germenele ideii de Iisus Hristos - Dumnezeu Care S-a intrupat, Care S-a golit pe Sine in creatie, Care a spus cuvintele pe care le-a spus si care a murit pe Cruce pentru readucerea omenirii la starea ei originara - este atat de puternic in sine, incat istorisirile si invataturile lui Buddha, Lao Tze, Confucius, Mahomed si ale zeitatilor hinduse palesc in comparatie cu el. Dar daca Hristos e atat de maret incat se poate distinge prin El Insusi, de ce religia intemeiata pe El se afla intr-o stare atat de jalnica? De ce oare e atat de exteriorizata, materialista si lumeasca? Cu siguranta, gandesc neimplinitii cautatori in religiile orientale, trebuie sa fie mult mai mult decat atat in ceea ce-L priveste pe Hristos. Dar in aceste suflete lucreaza ceva mai mult decat ideea de Hristos. Insusi Hristos lucreaza in ei. O data ce au auzit cele descoperite de Hristos, devin de acum incolo raspunzatori, iar El ii ajuta sa-si duca la bun sfarsit aceasta raspundere, ii ajuta sa vina la El. Si astfel, cautarea lor in religiile orientale ii aduce in pragul Bisericii ortodoxe Rasaritene - cea mai veche si traditionala dintre comunitatile crestine. In religiile orientale, transmiterea directa a intelepciunii de la invatator la discipol are o importanta vitala. Ortodoxia poseda aceasta transmitere, ce merge in urma pana la Hristos Insusi: o linie de dezvoltare istorica neintrerupta, fara vreo schimbare fundamentala a punctului de vedere, asa cum s-a intamplat in Occident dupa schisma din 1054. Ioan BUTIURCA