Viata in Hristos, cuvinte de folos (X)

l “ Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12,49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, continuam seria incursiunilor in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. Unul dintre cei mai inzestrati ucenici ai Parintelui Seraphim Rose, ieromonahul Damaschin, aduce in fata noastra, prin marturia experientei sale personale, o problema deosebit de actuala si pentru tinerii din Romania: raportul intre mistica crestina, asa cum e ea inteleasa in Ortodoxie, si experientele mistice ale adeptilor religiilor orientale patrunse masiv in Occident. Parintele Damaschin expune cu multa patrundere si competenta duhovniceasca problemele celor ce au ajuns la Ortodoxie trecand prin religiile orientale, facand totodata distinctiile extrem de necesare intre tipurile de experiente mistice orientale si cele din crestinismul rasaritean. Marturia directa a unui parinte duhovnicesc ce a descoperit comorile ortodoxiei la celalalt capat al lumii se poate dovedi foarte folositoare si multor tineri romani ce inca ratacesc departe de comoara ingropata chiar in ograda casei lor. Primul pas pe calea spirituala, spunea Parintele Serafim Rose, este contactul cu Realitatea, aflarea unei Realitati mai adanci decat realitatea de fiecare zi ce se schimba atat de iute, piere fara sa lase nimic in urma si nu aduce sufletului o fericire statornica. Al doilea pas este cunoasterea acelei realitati ca persoana? Intuneric, neant fara sfarsit, existenta in afara spatiului si timpului, acolo unde totul este Acum iar timpul nu are sens. Acela exista dincolo de toate, dedesubtul tuturor lucrurilor, sau poate ar fi mai bine sa spunem deasupra tuturor lucrurilor, caci atunci cand l-am zarit am zarit si nenumarate forme si fiinte urcand catre el ca niste sageti de lumina, intinzandu-se, cautandu-L pe Acela cu toata fiinta lor. Insa era clar ca acestui intuneric sau neant nu-i pasa! In el salasluia totala indiferenta, totala impersonalitate. Am avut aceasta experienta pe cand practicam meditatia zen. Pana si astazi o socotesc a fi fost o experienta reala, o intrezarire a eternitatii. Problema mea nu era aceasta intrezarire, ci interpretarea pe care i-am dat-o; caci pe atunci credeam ca ceea ce vazusem era Dumnezeu. Ce oare altceva putea sa fie o astfel de eternitate existand in mod transcendent, dincolo de tot ce fiinteaza? Taina La scurt timp dupa aceasta experienta m-am dus la o intrunire a crestinilor in campusul Universitatii Santa Cruz, doar ca sa vad cum Il adora pe Dumnezeu cei mai putin luminati decat mine, din perspectiva privilegiata a inaltei cunoasteri pe care o primisem. Imi amintesc cum, in timpul intrunirii, imi spuneam ca acei oameni aveau nevoie de un Dumnezeu personal, intrucat erau inca prinsi in plasa ego-ului; ca aveau nevoie sa se identifice cu un asemenea Dumnezeu, deoarece nu ajunsesera la transcenderea propriei personalitati, ca erau inca antropocentrici, prinsi in propria forma omeneasca, trupeasca, si deci simteau nevoia sa-si creeze un Dumnezeu antropomorf. Nici o problema, gandeam eu, daca ei simt nevoia sa nascoceasca un astfel de Dumnezeu. Tot e mai bine decat sa nu-L caute deloc. Eu insa socoteam ca stiu taina pe care ei nu erau in stare sa o cunoasca, o taina ce li s-ar parea inspaimantatoare, caci inca se identificau cu ego-ul, dar care pe mine nu ma nelinistea defel. Taina era aceasta: da, Dumnezeu exista, dar nu e de loc asa cum Il cred majoritatea oamenilor. El - sau mai degraba Acela - este Impersonal. Cere-i lui Dumnezeu orice vrei, Lui nu-i pasa. Nu e impotriva ta, dar nici de partea ta. Nu e nimic anume. Nu poti sa spui cu adevarat nimic despre Acela. Pur si simplu se afla acolo si va fi totdeauna acolo. Majoritatea oamenilor ce participau la intrunire imi pareau plicticosi, totusi era un tanar cu care ma gandeam ca as putea intra in legatura. Arata ca un hippie tipic din Santa Cruz, cu par lung ce-i cadea peste ochi si un pulover sud-american, iar cand vorbea parea sa aiba o adevarata pasiune pentru Adevar. Dupa intrunire am avut o lunga convorbire cu el care mi-a confirmat prima impresie, aceea ca nu facea parte din tipul obisnuit de crestin american modern. Se numea Tim. Era un individ foarte creativ, ce stia sa gandeasca cu capul, un artist, si pe deasupra, si putin filosof. In perioada urmatoare am citit carti de mistica si am stat de vorba cu oameni care la fel ca mine, avusesera experienta Dumnezeului Impersonal. Unii II descriau mai mult ca un Dumnezeu Transpersonal - adica fiecare om poseda acest neant Absolut etern in strafundul fiintei sale, deci fiecare e Dumnezeu - dar, practic vorbind, aceasta e totuna cu a spune ca Dumnezeu e Impersonal. Unii au avut o asemenea experienta prin zen, yoga, altii prin droguri psihedelice. Deviatii LSD Un tanar ce nu avea nimic de a face cu vreo practica spirituala mi-a povestit cum, in timpul unei transe provocate de LSD, mersese din ce in ce mai departe, tot mai adanc inauntrul sau, pana ce a ajuns la un glob minuscul. Intrand in acel glob, s-a trezit invaluit in neantul infinit, infinitate pe care a considerat-o a fi Absolutul. Era “Eternul acum”, despre care vorbeau maestrii spirituali din Occident cu impersonalul “Acest”, “Id Suprema”, “Marele Sine” Transpersonal al fiecaruia, despre care Alan Watts (orientalist si scriitor, care a trait intre anii 1915 si 1973, care a promovat meditatia zen in Statele Unite si a scris lucrari de religie comparata si mistica orientala - n. tr.), spunea ca oamenii occidentali trebuie sa ajunga sa-l realizeze spre a-si gasi pacea launtrica. Oare aceasta Realitate Ultima, aceasta Forta Impersonala a universului era ceva ce omul modern putea ajunge sa cunoasca doar cu o picatura de LSD, pe cand oamenii sfinti din vechime s-au nevoit intreaga viata spre a-L cunoaste, iar pana la urma au ajuns doar la o varianta degradata, antropomorfa? Dar, asa cum am invatat la zen, adevarul unui lucru nu se putea descoperi gandindu-te la el, ci mai degraba experimentandu-l. Deci haide sa experimentez roadele proaspetei mele constientizari a Dumnezeului, ceea ce, asa cum spun cunoscatorii, imi va aduce pacea launtrica si desavarsita acceptare a tuturor lucrurilor. Dar timpul trecea si explorarea a ceea ce credeam a fi Dumnezeul Impersonal ma lasa neimplinit. Dar de ce sa-mi mai bat capul cu propria neimplinire de vreme ce ajunsesem la transcenderea ego-ului? Totusi, parca nu era tocmai in regula ca ego-ul meu ce fusese depasit (fie macar si pentru o clipa), sa ramana in iad. Dar al meu ramasese. Imi amintesc cum ascultam mereu si mereu un cantec numit Arunca-te in foc, despre un om care gemea de parca ar fi fost in iad; ma puteam identifica perfect cu el si, ascultandu-l, ma simteam ceva mai bine. Aflandu-ma intr-o asemenea stare nu cred ca mi-a trecut vreodata prin minte sa-l convertesc pe Tim la credinta in Dumnezeul Impersonal, dar voiam sa aflu ce gandea. Ioan BUTIURCA