Viata in Hristos, cuvinte de folos (IX)

l “Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12,49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, continuam seria incursiunilor in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. E mult mai tarziu decat iti inchipui, frate! Grabeste-te sa savarsesti lucrarea Domnului!”. Acesta a fost crezul de viata al Parintelui Seraphim Rose, una din figurile cele mai importante ale ortodoxiei contemporane. Nascut in 1934, in Statele Unite, intr-o familie de americani protestanti, viitorul Parinte Seraphim a studiat in tinerete filosofia occidentala si vechea intelepciune a Orientului, dedicandu-se carierei de orientalist. S-a convertit la ortodoxie in 1962, dupa ce s-a convins ca adevarul este Hristos. Ajuns la cunostinta Adevarului, parintele Seraphim Rose si-a pus intreaga viata in slujba propovaduirii lui, intr-o lume pascuta de dezduhovnicire si haos, pe care a certat-o si a pilduit-o ca un adevarat prooroc. A plecat la cele vesnice in 1982, lasand in urma o serie de scrieri de mare insemnatate si actualitate pentru omul contemporan. Parintele Seraphim a insistat mai ales pe nevoia de atentie duhovniceasca - trezvie - in pregatirea luptelor ce vor veni in vremurile apocaliptice pe care le traim deja. Libertatea i-a fost daruita omului pentru a-l lasa sa aleaga intre adevaratul Dumnezeu si sine, intre adevarata cale spre indumnezeire in care sinele este smerit si rastignit in viata aceasta, pentru a fi inviat si inaltat intru Dumnezeu si in vesnicie, si calea mincinoasa a indumnezeirii proprii, ce fagaduieste inaltarea in viata aceasta, dar sfarseste in prapastie. Acestea doua sunt, in cele din urma, singurele optiuni deschise libertatii omului; si pe ele au fost intemeiate cele doua Imparatii, Imparatia lui Dumnezeu si Imparatia Omului, care pot fi deosebite in aceasta viata numai cu ochiul credintei, dar vor fi despartite in viata ce va sa fie, ca Rai si Iad. Este limpede careia dintre acestea doua Imparatii ii apartin civilizatiile moderne... Vechea porunca biblica a lui „Tu trebuie”, spune Zarathustra al lui Nietzsche a devenit demodata; noua porunca este „Eu vreau”. Viata centrata in jurul sinelui si de satisfacere a propriei persoane, traita de majoritatea “crestinilor” de astazi, este atat de intruziva incat ii pecetluieste pe acestia in afara oricarei intelegeri a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca “viata duhovniceasca”, o fac numai ca pe un alt mod de satisfacere a propriului eu. Fapt ce poate fi vazut destul de limpede in idealurile religioase cu desavarsire false atat ale miscarii “harismatice” cat si ale diferitelor forme de “meditatie crestina”: toate promit (si ofera extrem de rapid) experienta multumirii si a pacii. Dar acesta nu este catusi de putin idealul crestin, care, decat orice altceva, poate fi rezumat ca fiind un razboi si o lupta infricosatoare. Hristos in inimile noastre Compromisul crestin in gandire si in vorba, precum si nepasarea in fapta, au deschis calea catre izbanda puterilor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Veacul actual al absurditatii este dreapta rasplata a crestinilor ce nu au reusit sa fie crestini. Este inutil, de fapt, mai corect, este absurd a vorbi despre reformarea societatii, despre schimbarea cursului istoriei, despre ajungerea intr-un veac dincolo de absurditate, daca nu il avem pe Hristos in inimile noastre; iar daca il avem pe Hristos in inimile noastre, nimic altceva nu mai conteaza. Crestinii ortodocsi ai acestor vremuri din urma se afla cu adevarat intr-un somn duhovnicesc si au o nevoie disperata sa fie treziti de o trambita a Duhului asemenea Sfantului Simeon Noul Teolog. Cei ce sunt ortodocsi prin nastere si din traditie nu sunt neaparat si cei ce vor mosteni vesnica Imparatie a Cerurilor; trebuie treziti intru implinirea stiutoare a poruncilor lui Hristos si la primirea stiutoare a Sfantului Duh al lui Dumnezeu, precum atat de graitor a invatat Sfantul Simeon. Pentru Sfantul Simeon, ca si pentru toti crestinii ortodocsi, teologia este viata; adevaratele “cuvinte ale lui Dumnezeu” care graiesc inimii crestinului, o ridica din trandavie si nepasare, si o insufletesc intru lupta spre Imparatia vesnica ce poate fi pregustata chiar acum, in trairea harului pe care Dumnezeu il pogoara asupra credinciosilor sai prin sfintitorul Sau Duh. Crestinilor ortodocsi! Tineti aproape harul pe care il aveti; nu il lasati niciodata sa devina o chestiune de obisnuinta; nu il socotiti niciodata doar dupa masurile omenesti sau nu va asteptati sa fie logic sau pe intelesul celor ce nu pot patrunde nimic din ceea ce depaseste omenescul... Lupta impotriva patimilor Vremurile noastre, inainte de toate, cheama spre nevointe smerite si tacute, cu dragoste si simpatie pentru alti luptatori pe calea vietii duhovnicesti ortodoxe si cu o hotarare profunda care nu descurajeaza din cauza atmosferei nefavorabile. Si noi, crestinii vremurilor de pe urma, suntem chemati sa lucram cu staruinta asupra noastra, sa ascultam de parintii duhovnicesti si de autoritati, sa ducem o viata ordonata cu cel putin un minim de disciplina duhovniceasca si cu lectura regulata a literaturii duhovnicesti ortodoxe de care Sfantul Paisie Aghioritul a fost principalul raspunzator in a o inmana vremurilor noastre, sa ne privim pacatele si caderile proprii si sa nu ii judecam pe ceilalti. Daca facem aceasta, chiar si in vremurile noastre groaznice, putem nadajdui – din mila Domnului – la mantuirea sufletelor noastre. Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe Hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau “corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere. Vladimir Soloviev, in parabola sa asupra Antihristului, are o intuitie valoroasa, scriind ca Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi - precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi - ortodocsi, dar nu si crestini. Desi pare sa fie aproape, noi nu cunoastem vremea sfarsitului. Desi apropiata, ea se situeaza inca in viitor, iar acum, in prezent, avem doar aceeasi lupta de veacuri impotriva puterilor nevazute, impotriva lumii si impotriva patimilor noastre, pe al carei rezultat ni se va hotari soarta vesnica. Sa luptam atunci cat timp mai este inca zi, cu timpul si cu armele pe care Atotmilostivul Dumnezeul nostru ni le-a dat! Ioan BUTIURCA