Viata in Hristos, cuvinte de folos

“Eu am venit sa arunc un foc pe Pamant. Si ce vreau decat sa fie aprins chiar acum!” (Evanghelia dupa Luca - 12,49) “A crede ca Dumnezeu exista este un lucru, a-L cunoaste pe Dumnezeu este altceva”. Sub semnul acestor cuvinte ale Cuviosului Siluan Athonitul, initiem o serie de incursiuni in profunzimea vietii si invataturii crestine autentice. Pentru cei care se intreaba cum poate fi urmata calea adevarului, experienta duhovniceasca a stalpilor Bisericii Ortodoxe poate servi drept calauza, intr-o vreme in care credinta multora s-a racit sau s-a ratacit. Unul dintre cei mai profunzi Parinti ai Bisericii Ortodoxe este Sfantul Teofan Zavoratul (1815-1894), canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa in 1988. Scrierile sale duhovnicesti, care s-au bucurat de o imensa popularitate in Rusia, atat in secolul al XIX-lea, cat si in secolul al XX-lea, sunt astazi mai actuale decat oricand. Ceea ce il deosebeste pe Teofan Zavoratul de aproape toti teologii, pastorii si invatatorii monastici ai vietii duhovnicesti este faptul ca a intuit profetic prapastia spirituala a lumii contemporane. Episcopul Teofan si-a dat seama ca omul zilelor noastre se va desparti de cele mai elementare norme de crestinism practic si se va transforma, din punct de vedere psihologic, in minte neo-pagana. Pentru a-l ajuta pe omul modern sa nu se rataceasca definitiv, Sfantul Teofan a scris “Calea mantuirii”. Prezentam de-a lungul catorva numere fragmente din lucrare, in care Sfantul Teofan Zavoratul pune diagnosticul omului modern si ofera cele mai potrivite metode de vindecare duhovniceasca. La fel ca si Siluan Athonitul, Teofan Zavoratul spune ca viata adevarata este “viata traita in Duhul Sfant, un taram in care intelepciunea acestei lumi nu poate patrunde”. “Cand cel pacatos, sustinut de harul dumnezeiesc, pune inceput pocaintei sale, are de infruntat numeroase ispite. Omul incepe sa se apropie de Hristos, iar satana il urmareste indeaproape, ii intinde tot felul de curse, ii ravaseste gandurile si intentiile, incercand sa-l arunce iar in prapastia pacatului. La aceasta se adauga obiceiurile si inclinatiile care inchid pe om in pacat. Pacatul incurca sufletul in mrejele sale nenumarate sau se ascunde de suflet sub si mai numeroasele sale invelisuri. Invelisul cel mai adanc si mai aproape de inima e alcatuit din AMAGIREA DE SINE, NEPASARE SI NEPURTARE DE GRIJA; deasupra lor si mai aproape de suprafata stau IMPRASTIEREA MINTII SI GRIJA DE MULTE, cele mai de seama lucruri care ascund si hranesc pacatul, obiceiurile si imprejurarile pacatoase. Deasupra tuturor sta STAPANIREA CARNII, cel mai vadit invelis, dar nu mai putin tare sau insemnat. Primul invelis, (amagirea de sine, nepasare si nepurtare de grija) e cel mai de seama. El impiedica omul sa vada primejdia starii in care se afla si ii submineaza dorinta de schimbare. Celelalte doua nu sunt decat unelte - ele sporesc si intaresc starea de pacat. Atunci cand harul dumnezeiesc intra pana la despartitura sufletului de duh, loveste direct in primul invelis si il sfasie. Sub lucrarea lui, omul pacatos e scos la iveala cu totul si sta inaintea propriei sale constiinte in toata hidosenia lui. Cand omul cauta trezirea prin har, trebuie sa inceapa din afara si sa isi faca drum pana inauntru. Astfel, daca vrei sa urmaresti cum se cuvine gandul care ti s-a dat cu privire la viata ta pacatoasa, incepe prin indepartarea invelisurilor pacatului asa cum ar indeparta cineva straturile de pamant pentru a scoate la iveala comoara ingropata dedesubt. Orbirea de sine Cel mai gros si mai intunecat val al orbirii este tocmai aparenta buna-cuviinta a purtarii din afara si legaturilor cu cei din jur! Sa-ti fie cat mai limpede ca cele din afara nu au nici o insemnatate fara cele din launtru. Buna purtare in afara e frunza, in vreme ce bunatatea dinlauntru e roada. Frunzele smochinului fagaduiau roada, dar Mantuitorul, neafland nici una, l-a blestemat. Acelasi lucru se intampla si cu orice om cu o buna randuiala exterioara, dar care sta inaintea fetei lui Dumnezeu fara o inima cu adevarat buna si tematoare fata de El. Din inima iese tot binele si tot raul. Dupa cum ti-e inima, asa esti si tu inaintea Domnului. Daca inima ti-e mandra, atunci oricat de smerit te-ai arata in afara, Domnul tot mandru te va socoti. Grabeste-te sa risipesti ceata cugetarii pagubitoare care te tine in orbire si nu te lasa sa te vezi asa cum esti. Constientizeaza starea primejdioasa in care esti. Putin cate putin, vei incepe sa nimicesti nadejdea desarta in tine insuti sau in cele ale tale; incetul cu incetul vei inceta sa te mai indreptatesti pentru pacate, adica vei pune capat acestei porniri de a te indreptati mereu si in orice privinta. Incredinteaza-te ca ceea ce numesti tu crestinismul tau nu inseamna nimic; ca, daca esti rau, inzestrarile tale intelectuale si trupesti mai degraba te mustra decat sa te indreptateasca; ca, daca inima nu ti-e in buna randuiala, purtarea ta buna exterioara nu e decat un balci prin care il batjocoresti pe Dumnezeu, ca nici laudele celorlalti, nici cercul larg de prieteni la pacat nu te vor apara de judecata dreapta a lui Dumnezeu. Incetul cu incetul te vei desparti de gandurile tale si nu va mai ramane decat unul - un singur gand inaintea ochilor mintii si constiintei tale, care va grai raspicat impotriva ta, mai ales dupa ce te vei fi unit cu ceea ce se asteapta de la tine sa fii in Hristos. Vei descoperi cat de mare este diferenta intre imaginea pe care o aveai mai inainte despre tine si adevaratul tau chip launtric. Urcarea pe Golgota Intoarce-ti apoi gandul catre Dumnezeu si aseaza-te asa cum esti, intinat si impovarat de multe pacate, inaintea fetei Lui, prezent pretutindeni, atotstiutor, intru tot indurat si indelung-rabdator! Inca vei mai supara ochiul lui Dumnezeu cu infatisarea ta pacatoasa, prihanita? Inca ii vei mai intoarce cu nerusinare spatele Celui ce cuprinde toate si pretutindeni? Tot iti vei mai astupa urechile la glasul parintesc care te cheama cu atata mila? Oare tot vei mai respinge mana intinsa pentru a te primi? Intelege singur aceasta nebunie si grabeste-te sa te trezesti si sa intaresti in tine dumnezeiasca mila si durere. Adu-ti aminte ca esti crestin, rascumparat prin Sangele lui Hristos, curatat prin apa Botezului. Ai primit darul Duhului Sfant; ai sezut la masa Domnului si esti hranit cu Trupul si Sangele Sau. Iar tu ai nesocotit toate acestea de dragul pacatului care te ucide! Urca-te in gand pe Golgota si intelege urmarile pacatelor tale. Tot vei mai rani fruntea Domnului cu spinii pacatelor tale? Inca il vei mai tintui pe Cruce, Ii vei mai strapunge coasta si batjocori indelunga Sa rabdare? Sau poate nu vezi ca pacatuind iei parte la chinuirea Mantuitorului. Daca vei lepada pacatul si te vei cai, te vei impartasi din puterea mortii Lui. Alege una din doua: fie rastigneste-L, apoi pieri vesnic - fie rastigneste-te si mosteneste cu El viata cea vesnica. In cazul in care ai ales calea cea buna o raza de har va cadea si asupra ta, asa cum a cazut si asupra altor pacatosi ca tine. Ioan BUTIURCA