Veselia din educație sau despre relaxarea din învățământul românesc

 Declinul școlii și degradarea calității în învățământul românesc nu sunt de azi, de ieri. Ele sunt mult mai vechi. Le putem sesiza de mult timp, numai că, într-un mod oarecum obiectiv, accelerarea galopantă a acestor fenomene s-a petrecut în perioada pandemiei de covid, când nu am avut parte decât de un simulacru de educație formală sau de o glumă proastă, după cum plastic se pronunța într-un eseu un elev de-al meu.

Or, cu toate că de ceva vreme a trecut această molimă și s-a revenit la normalitate, relaxarea practicilor pedagogico-educative - un lucru oarecum firesc pe timpul pandemiei care a surprins atât instituțiile statului, cât și cetățeanul – și a politicilor și strategiilor din învățământ a rămas la fel. Starea despre care vorbesc poate fi lesne de sesizat și în activitatea diferitelor comisii naționale, care au furnizat și furnizează continuu, cel puțin sistemului de învățământ preuniversitar, o puzderie de proiecte și planuri de reformare radicală a învățământului nostru.

În acest răstimp, de câteva ori m-am încumetat să scriu despre aceste tentative ambițioase și revoluționare. Ultima dată s-a întâmplat în vara anului trecut, când am dat curs invitației venite din partea revistei Observator Cultural de a mă implica în dezbaterea organizată pe tema noului proiect al Legii Educației, inițiat și promovat de către fostul ministru al educației, d-nul Sorin Câmpeanu. Cu acel prilej, am redactat textul România ne/educată (vezi nr. 1120 din 01.08.2022), în care comentam critic documentul supus dezbaterii publice, conchizând că atât prin elementele ce țineau de fondul sau conținutul său, dar mai ales prin forma jalnică de elaborare, unde regăseai o sumedenie de erori logico-gramaticale impardonabile și definiții hazlii ale unor concepte, respectivul document infirma involuntar – nu voluntar, căci atunci s-ar fi putut numi sabotaj – intenția generoasă a președintelui Klaus Iohannis despre România educată.

Numai că, după rocada de la conducerea Ministerului Educației și instalarea d-nei Ligia Deca, specialiștii eminenți din pedagogia românească au rămas nestingheriți în aceleași comisii, continuând cu mult curaj proiectul lor inovator- revoluționar de reformă a școlii. Atunci încă mai speram că poate onorabilii experți în științele educației vor veni cu propuneri realiste, capabile să combată lucrul de mântuială, superficialitatea și relaxarea din sistemul nostru de învățământ. M-am înșelat! Relaxarea nu a fost trecută pe... linie moartă!

Dimpotrivă, acum, când scriu aceste rânduri, cred că fenomenul despre care vorbesc s-a accentuat în ultimul an, tocmai din cauza măsurilor revoluționare propuse de aceiași pedagogi de școală nouă, măsuri prin care s-a renunțat, de exemplu, la teză, s-a trecut de la semestre la module, fragmentându-se astfel structura anului școlar, și s-a introdus, alături de Săptămâna altfel, Săptămâna verde. Chiar și succint, cred că e necesar să le comentez. Astfel, ca dascăl cu peste trei decenii de activitate la catedră, pe baza propriilor observații, sunt încredințat că teza era extrem de utilă în procesul de învățare, întrucât ea reprezenta un stimul foarte puternic pentru elevi în creșterea motivației învățării, iar prin eliminarea ei a fost eliminată și sursa motivațională. Fără putință de tăgadă, cu excepțiile de rigoare, consecința acestei măsuri se oglindește în creșterea relaxării elevului.

Mai mult, tot pe baza propriilor observații, sunt la fel de încredințat că fragmentarea anului școlar în cele 5 module, dincolo de a genera o creștere a atenției la ore și a motivației învățării, a accentuat fenomenul relaxării în rândul liceenilor, întrucât prima săptămână a fiecărui modul era/ este una de acomodare cu procesul instructiv-educativ, deci mai relaxantă, la fel ca ultima săptămână a modulului, când elevul se gândea/ se gândește la viitoarea vacanță. Pragmatic vorbind, dacă ne gândim la raportul continuitate/ discontinuitate în orice activitate umană, nu se poate admite, iar viața a dovedit-o și o dovedește continuu, că eficiența acesteia crește direct proporțional cu cea a fragmentării ei. Dimpotrivă, lucrurile stau tocmai pe dos! Prin urmare, dacă elevul are patru vacanțe pe parcursul anului școlar, comparativ cu două vacanțe, cum avea până de curând, randamentul învățării nu are cum să crească.

Pe de altă parte, la un simplu calcul aritmetic, dacă ținem seama că șase săptămâni elevii sunt în vacanțele dintre module, exceptând firește vacanța mare, la care adăugăm două săptămâni de microvacanță, rezultată din zilele libere stabilite de guvern, cu ocazia diferitelor sărbători laice ori religioase, plus încă cele zece săptămâni de la începutul și sfârșitul celor cinci module, rezultă 18 săptămâni de... relaxare! Și asta, o repet, fără vacanța mare! Iar anul școlar are 36 de săptămâni! Mă întreb cu ce mai rămâne elevul după ce a parcurs anul școlar? Poate cu... amintiri frumoase! E veselie mare în școala românească!

În fine, de curând, aceleași autorități epistemice din științele educației, pesemne empatizând cu elevii, lansează în spațiul public un nou proiect ce conține alte obiective revoluționare oglindite în noul plan-cadru pentru învățământul liceal. Inovative fiind, nu am fost capabil să le ignor. Așa că mă încumet să comentez trei dintre propunerile ce se regăsesc în documentul adus la cunoștința publicului de platforma Edupedu.ro. Mai întâi am reținut că orice licean din clasele a XI-a și a XII-a, indiferent de profilul la care este înscris, va fi obligat să studieze două ore de matematică, odată cu introducerea lor în trunchiul comun al programei școlare. E admirabil! De la Pitagora și Platon știm că matematica e vitală în educație și în formarea omului! Nimeni nu contestă acest adevăr, după cum nimeni nu contestă că ea încheagă și dezvoltă gândirea riguroasă, clară și precisă. Cu toate aceste adevăruri indubitabile, mă întreb dacă un licean care studiază, de exemplu, pianul ori vioara e musai să știe ce sunt integralele, logaritmii ori calculul infinitezimal? Nu o fi cumva stranie, paradoxală și absurdă această generalizare forțată?

La fel de stranie mi se pare a fi și propunerea ce se referă tot la clasele a XI-a și a XII-a, propunere ce vizează exclusiv liceele cu profil real. Conform noului plan-cadru, din discipline obligatorii, Fizica, Biologia, Chimia și Geografia devin materii opționale. Eu nu cred că acest lucru ar fi un mare bai. El se ivește, însă, atunci când ne raportăm la prevederile din noua lege a învățământului preuniversitar, unde este scris negru pe alb că aceste discipline intră în grupul celor pe care elevii le pot alege la examenul de bacalaureat. Și atunci nu era mai bine ca ele să fi rămas în trunchiul comun?

În fine, cireașa de pe tort, la fel de stranie și de absurdă, a acestui proiect-cadru este, în opinia mea, reprezentată de intenția autorilor în raport cu Logica și Psihologia, care cred că ar trebui să fie suprimate definitiv din programa școlară, indiferent de anii în care ar fi studiate, de tipul liceului, profilul ori specializarea acestuia. Asta înseamnă că două materii emblematice în înțelegerea și definirea omului, dintre care una – Logica - este studiată de mai bine de două milenii, adică de la Aristotel încoace, ar trebui să dispară chiar și din programa de studiu a liceelor umaniste. În raport cu această absurdă intenție, nu pot să nu îmi aduc aminte de cel puțin două tentative – prima reușită, a doua eșuată – de eliminare a disciplinelor socio-umane din programa școlară. Începuturile acestei lupte de clasă pe ogorul educației le-au dat bolșevicii. Mai întâi pe vremea lui Gheorghiu-Dej și apoi pe timpul lui Ceaușescu, când au fost eliminate Logica, Sociologia și Psihologia din programa liceelor, pe motivul că ele erau discipline reacționare, subversive și retrograde, din pricina faptului că nu se puteau plia pe noua ideologie, așa cum s-a întâmplat, de pildă, cu Istoria, Filosofia ori Economia, care au fost adaptate de ideologii noului regim.

Mai mult, cu toate că după 1989 disciplinele socio-umane și-au recâștigat demnitatea terfelită de comuniști, de curând, mai exact în anul 2009, când la cârma învățământului românesc se afla profesoara Ecaterina Andronescu, bravii urmași ai celor de odinioară au încercat, fără să izbutească, să excludă din câmpul cunoașterii Logica și Filosofia.

În fine, prin noul proiect-cadru, In Anno Domini 2023, are loc cea de-a treia tentativă de eliminare a unor materii umaniste. Acum, alte autorități din științele educației, dar care au probabil, la fel ca și iluștrii lor antecesori, aceleași obsesii și convingeri, continuând lupta de clasă cu materiile umaniste, au de gând să elimine pentru totdeauna din programa școlară Logica și Psihologia. Raportându-mă la această intenție, nu pot accepta sub nicio formă ca aceste discipline, din care una explorează mintea, iar cealaltă sufletul omului, ar putea să fie eliminate din câmpul cunoașterii obligatorii al unui licean, pentru simplul motiv că rațiunea-mintea și psihicul-sufletul exprimă și definesc însăși umanitatea noastră. Ba mai mult, dacă mă gândesc că ele ar putea să fie excluse și din liceele umaniste, atunci profilul acestor licee ar fi îngrozitor de amputat și înfiorător de schimonosit. Iar profilul umanist al acestor licee n-ar mai avea nicio acoperire, impunându-se în această situație un nou nume care să exprime noua realitate.

Parcurgând scurta istorioară a tentativelor mai mult sau mai puțin izbutite de ostracizare și stigmatizare a disciplinelor socio-umane, nu poți să nu conchizi că Logica s-a dovedit a fi cel mai redutabil și mai periculos adversar al artizanilor exterminării acestor discipline din universul formativ al liceanului. Oare din ce motive? Probabil pentru că au observat - ceea ce de fapt este de domeniul evidenței - că tinerii care au studiat această disciplină cu vechime bimilenară - care de la Aristotel și până în zilele noastre a fost predată neîntrerupt în școlile europene - sunt capabili să se folosească exclusiv de propriul lor cap și să judece corect cu mintea lor, să aibă opinii personale clare și precise și să le argumenteze coerent și convingător, să emită judecăți și evaluări corecte și obiective, să se exprime limpede și cursiv, să fie în stare să poarte dialoguri articulate și închegate cu interlocutorii săi și să respingă orice sofisme ale acestora, să aibă discuții și discursuri închegate și articulate, să fie autonomi, atât în gândire, cât și în acțiune...

Iar astăzi, când lumea întreagă se află sub asediul neîntrerupt al noilor tehnologii de comunicare digitală și al inteligenței artificiale, mai mult ca niciodată este foarte multă nevoie de Logică, pentru a identifica și a respinge avalanșa neîntreruptă de fake-news-uri, pentru recunoaște și a combate sumedenia de teorii conspiraționiste, pentru a ne proteja cât mai bine în fașa manipulării continue la care suntem expuși prin intermediul presei scrise, digitale și audio-vizuale, dar mai cu seamă prin intermediul Internetului.

P.S. Printr-un comunicat oficial, Ministerul Educației infirmă informațiile apărute în mass-media referitoare la noul plan-cadru al programei liceale. Ar fi bine să fie un fake-news. Totuși, vorba aceea, nu iese fum fără foc!