Vers InVers: cartea-obiect

Articolul acesta l-aş fi putut scrie în versuri. Versuri tipărite pe pagini cafenii, ce te îndeamnă să le răsfoieşti cu delicateţe şi să insişti cu degetele pe textura foii, atât de atent alese, pe asprimea pânzei tradiţionale ţesute ce îi îmbracă delicat coperta şi pe ceramică, inedit material, ales pentru a însoţi o clipă de artă ce impresionează nu doar prin conţinut, ci şi prin formă.

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a fost locul unei lansări de carte, pe atât de ieşită din cotidian, pe cât de unică este creaţia revelată publicului. Este vorba despre cartea-obiect „Vers InVers”, ce reuneşte creaţia poetică a doi tineri, Ioan Dumitru Horoba (Ionuţ) şi Alexandru Gabriel Buican, dar nu oricum, ci în manieră inedită şi acompaniată de vocea şi muzica artistului Emeric Imre.

Ionuţ, bistriţean stabilit în Maramureş, absolvent de Teologie la Cluj şi ziarist în presa maramureşeană, şi Alexandru, bucureştean şi masterand în Cadrul Facultăţii de Filosofie a Univerităţii din Bucureşti, se ştiu de ceva ani buni, iar publicarea unei cărţi de poezie împreună a venit ca o urmare firească a prieteniei lor şi ca o consecinţă a compatibilităţii literar-culturale dintre cei doi. „Plecând de la premisa unei compatibilităţi poetice şi de la credinţa că Universul creativ este populat de armonia între făuritorii acestuia, am ajuns la concluzia că prin această coabitare întru frumos am sporit a lumii taină, vorba poetului Lucian Blaga”, mărturiseşte Ionuţ.

„Vers InVers” este prima carte lansată atât pentru Ionuţ, cât şi pentru Alexandru. Titlul devine şi mai clar când se ia cartea în mână. Terminată lectura poeziilor unuia dintre autori, fără să fi ajuns la sfârşitul fizic al cărţii, cititorul e îndemnat să întoarcă volumul şi să înceapă o carte nouă. „Vers InVers” e cartea fără sfârşit.

Tehnica folosită e şi ea inedită. Dorinţa autorilor a fost să scoată din banal forma după care este cunoscută o carte. Au vrut să arate (şi au reuşit) că universul creativ este nesfârşit, la fel ca şi metafora din poezie, accentuând ideea că şi formei i se poate descoperi esenţa şi că aceasta este la fel de importantă ca şi cea regăsită în conţinut. O astfel de carte nu putea fi prezentată pe o hârtie obişnuită, motiv pentru care autorii au luat decizia ca fiecare filă să suporte o metamorfoză specială care să intre în armonie cu conceptul ales. Prin urmare, au ales cafeaua ca modalitate de a realiza alchimia urmărită, alegere care s-a dovedit a fi mai mult decât potrivită pentru că, pe lângă efectul vizual obţinut, cititorul se poate delecta şi olfactiv atunci când cutreieră universul metaforei. Dincolo de cafea, pânza ţesută în casă, în vremuri de demult, vine să stabilească un contrast şi în acelaşi timp o armonie între textura poroasă a hârtiei din interior şi fineţea porţelanului lucrat de artista Ileana Horoba-Danci ce decorează cartea. Lucrate fiecare în parte şi reunite ulterior, elementele acestei cărţi constituie, dincolo de toate, un univers vizual plăcut, unic şi armonios. „Forma finală s-a coagulat prin alegerea acelor materiale pe care le-am considerat adecvate din punct de vedere estetic şi tehnic. Am făcut tot posibilul să nu apelăm la materiale industriale”, spune Alexandru.

Cartea a fost ilustrată de Irina Dima, studentă la Arhitectură în Bucureşti şi pasionată în egală măsură de desen şi de Ileana Horoba-Danci, maramureşeancă, artistă cunoscută deja publicului Gazetei ca organizatoarea Târgului de Mărţişoare de la Baia Mare în ultimii cinci ani.

Conţinutul, chiar de la prima lectură, îndeamnă la o pauză de la cotidian. Ionuţ scrie de prin adolescenţă, când licean fiind, s-a îndrăgostit de opera eminesciană şi de creaţia lui Nichita Stănescu, acesta din urmă rămânându-i cel mai aproape de suflet. „Aerul sorescian şi nichitian”, spune Teodor Ardelean în prefaţa „Versului”, „nu poate fi evitat, şi acest lucru e un semn al binelui într-o poezie mereu în alunecare spre teme meditativ-alegorice”.

Alexandru scrie cam de un deceniu, iar în „Pre-text”- ul poeziei sale, mărturiseşte: „Poezia, ca orice act de creaţie, nu se justifică decât ca stare laolaltă, ca întâlnire cu celălalt. (...) Poetul, bunăoară, nu îşi poate fi suficient sieşi, el recuperându-se pe sine tocmai din această întâlnire cu cititorul.”

N-am să vă dezvălui mai mult despre conţinut, decât două fragmente, ca să vă incit la lectură, o lectură ce vă va solicita simţul tactil şi olfactiv, pe lângă cel vizual. Şi puteţi, da, să acompaniaţi lectura cu muzica lui Emeric Imre, care a răspuns atât de prietenos invitaţiei de a da sonoritate melodică unui eveniment atât de inedit.

„Ca să-mbraci veşmântul

Ce sufletu-i îl poartă

Va trebui să te închini

Ţărânei pe care paşii-i îi înseamnă”

 

(Mândra, Ioan Dumitru Horoba)

 

 

„Zădărnicind în faţa morţii, ne-am aşezat... tăcând pustiu

Îngândurând cortina-n teatrul unui vremelnic prea târziu

şi-n scaune cu mâneci roase, îmbătrânind, am îngheţat...

Copile, strânge peste noapte decorul marelui iernat!”

 

(**, Alexandru Gabriel Buican)