Vernisarea Expoziției „Găvrilă Hotico Herenta - maistărul arhetipal al Maramureșului” la deschiderea Muzeului Satului din Baia Mare

Luni, 25 aprilie 2022, a doua zi de Paști pentru toți creștinii ortodocși sau greco-catolici, a avut loc deschiderea oficială a programului de vizitare a Secției în aer liber a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, respectiv a Muzeului Satului Baia Mare.

Evenimentul de anul acesta a ținut neapărat să aibă loc o dată cu Hramul Bisericii de lemn „Sfântul Gheorghe”, conform tradiției. Muzeul nostru este singurul locaș de gen din țară, care s-a „strâns”, s-a coagulat în jurul unei biserici, cum odinioară satele, așezările se orânduiau în jurul unor mănăstiri, iar monumentul propriu-zis este o biserică din categoria celor călătoare, fiind strămutată aici din satul Chechiș, datând de la anul 1630.  La liturghia de hram, printre credincioși s-a observat și prezența discretă a domnului Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, care apoi a postat câteva cuvinte alese despre evenimentul în sine și despre județ: „Cu smerenie și credință, am participat astăzi la slujba de celebrare a Hramului Bisericii monument «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe», din cadrul Muzeului Satului din Baia Mare. […] Maramureșul este un loc unic în lume, pe care vă invit să-l descoperiți, începând cu o vizită la Muzeul Satului din Baia Mare. Cu siguranță veți reveni!”
A urmat, conform programului, vernisarea expoziției „Găvrilă Hotico Herenta - maistărul arhetipal al Maramureșului”.
În deschidere, doamna manager Monica Mare, vădit emoționată, a ținut să mulțumească celor pre­zenți că, în această zi de mare sărbătoare, au binevoit să-și rupă din timpul lor liber, care ar fi putut fi petrecut cu familia sau prietenii, dar au preferat să ne fie alături.
Un moment de o aleasă ținută și anvergură l-a creat părintele consilier Virgil Jicăreanu, delegat al Episcopiei Ortodoxe al Mara­mu­reșului și Sătmarului, care s-a dezlănțuit, pur și simplu, recitând poezia „Bisericuță din Ardeal” a lui Octavian Goga, vorbindu-ne, totodată, despre misterul construirii unei biserici, al pictării acesteia, cunoscut fiind faptul că Domnia Sa este și un recunoscut pictor și restaurator de locașuri de cult.
A fost prezentată expoziția ca atare, precum și personalitatea nepereche a celui evocat, a maistărului Găvrilă Hotico Herenta, un dregător al dălții, ca nimeni altul, de către autorul acestor rânduri, care l-am cunoscut și prețuit în mod deosebit.
Emoționant pentru mine a fost să văd smerenia cu care priveau obiectele expuse, planșele cu fotografii, albumul de autor, fiul cel mare al celebrului meșter care-i poartă numele - Găvrilă Hotico Herenta.
Uluitoare a fost, pentru toți cei care l-au cunoscut, asemănarea fizică dintre fiu și tată, de-a dreptul izbitoare, făcându-ne să ne amintim, „dureros de dulce”, de chipul meșterului arhetipal, unul aspru și pronunțat, dar, în același timp, blând și bun.
Scenariul vernisării expoziției l-a cuprins și pe poetul Iacob Oniga, care a citit din creațiile sale destinate lumii satului, poezii selectate din volumul „Trăiri uitate pe raftul vieții”.
La vernisarea expoziției, dar și la alte momente din program, au mai fost prezenți, între alții: doamna prof. univ. Anamaria Hordău, actorul Claudiu Pintican, precum și domnul Mihai Coroianu, unul dintre prietenii devotați ai meșterului referențial.  
Ziua a fost umplută fericit de un spectacol adecvat sărbătorii pascale, prin prestația elevilor cursanți de la Palatul Copiilor din Baia Mare - director prof. Ion Iuga, structura școlară Târgu Lăpuș - coordonatori prof. Ioan Farcaș, Adriana Diaconu, Mihai Chiș.
Atmosfera a fost animată și între­ținută de numărul mare de vizitatori care au putut intra gratuit, mai ales de turiștii care au poposit în județ cu ocazia sărbătorilor pascale, procurându-și suveniruri atât de la standul instituției, cât și de la meșterii populari prezenți: Ana Mețenti, Maria Brete, Livia Șovre, Mihaela Tibil ș.a.
După ce a cioplit în lemn atâția și atâția ani, la cununa vieții, aici în țara „epocii de lemn” a Mara­mu­reșului, meșterul Găvrilă Hotico Herenta este plecat acum la ceruri să continue să sculpteze, la cununa veșniciei.
* * *
Găvrilă Hotico Herenta a fost un meşter popular din Ieud, dar nu un oarecare „maistăr”, ci poate unul dintre cei mai mari din lume, care a răspuns foarte bucuros şi natural atunci când i te adresai cu apelativul „uncheşu’ Herenta”. Aşa l-am cunoscut, când amândoi eram angajaţi ai Muzeului Maramureşului din Sighetul Marmaţiei; apoi, cu timpul, aveam să descopăr în „meş­terul de pe Deal”, un Om de-o aleasă omenie, un OM care sigur este printre cei care reprezintă stirpea aleasă a „nobililor de opincă”.
S-a născut la 15 august 1938, din tată maistăr, dar era şi nepotul unui alt vestit meșter cu același nume (fost delegat, cu credenţional, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918), eroul acestor rânduri s-a angajat „în câmpul muncii” începând cu 15 iunie 1958, la Direcţia Monumentelor Istorice Bucureşti, ca restaurator. A lăsat din mână dalta, la 9 aprilie 2015, după o carieră de succes.
Purtând mai multe dialoguri, în timp ce Domnia Sa sculpta poarta ridicată la Muzeul Satului din Baia Mare, îmi spunea, printre altele, că prin anii ’60, atunci când circulau zvonuri despre „sfârşitul sigur al lumii” în anul 2000, el a calculat că exact atunci ar trebui să iasă la pensie; aşa că şi-a propus că, dacă „va ajunge”, o pensie pe an o va dona bisericii. N-a fost să fie după profeția acelor culte, aşa că prim-curatorul bisericii greco-catolice din Ieud a donat în fiecare an, cât a trăit, cu acordul soției Ioana, pensia pe luna ianuarie unei biserici din Ieud sau de oriunde din țară, unde se afla la lucru.
Ființând în cuprinsul unei astfel de paradigme morale, Găvrilă Hotico Herenta avea bucuria unui bilanț impresionant de realizări profesionale, în domeniul conservării: 68 de monumente istorice (biserici), de lemn şi de zid, între care şi Complexul Şişeşti (Şcoala şi Casa Dr. Vasile Lucaciu). Unele dintre aceste obiective au avut norocul să fie restaurate chiar de două ori (după 40 - 45 ani) de către acelaşi Găvrilă Hotico Herenta: Șurdești, Rogoz, Lăpuș, Ieud Deal, Ieud Șes, Rona de Jos. Adăugându-mi că fiecare biserică, fiecare monument îşi are propriul său istoric, (i-am zice propria  diagnoză), mi-a mai completat: „De la Şurdeşti am plecat în armată, iar de întors m-am întors la Plopiş”. Cu alte cuvinte, o viaţă dedicată muncii fără nicio zăbavă, sus, pe acoperișurile lumii noastre religioase.
După revoluția din 16-22 decembrie 1989, în evoluția meșterului popular Găvrilă Hotico Herenta a început să bată vânt nou, în fapt o resurecție profesională, trecând de la migăloasa operă de restaurare, la magnifica provocare a con­struc­țiilor noi, monumentale. Astfel au fost construite, (unele după planuri minuțios elaborate de către mari arhitecți ai genului), vestite biserici maramureșene de lemn, care au devenit repede brand inconfundabil pentru Țara voievozilor întemeietori Dragoș şi Bogdan.

I. Ctitorii herentiene:

Biserica ma­ra­mureșeană din Caracas (Venezuela), cea din Washington (S.U.A.) - locul I la Expoziția mon­dială (1999), Biserica Memorială „Mihai Viteazul” din Dealul Furcilor - Cetatea Albei Iulii, Dobricel (Bistrița-Năsăud), Vişeul de Sus, Dragomirești, Ieud, Rohiiţa, Constanța ș.a.
Un alt capitol care poartă marca şi efigia Herenta îl constituie crucile (de mormânt, de la „răspântiile” drumurilor, de la intrarea în sat, ale unor mari scriitori ș.a.), mai multe altare de vară.

II. Distincții:
- Brevet ASTRA
- „Maestru al artei lemnului” - Academia Artelor Tradiționale din România
- Medalia națională „Serviciul credincios”, clasa a III-a - Președinția României, 2002
- Certificat de apreciere (locul I) - Washington, 1999.

Noi, cei de la Muzeul Satului din Baia Mare, ne bucurăm că ne-am învrednicit cu poarta de la intrare, opera lui Găvrilă Hotico Herenta, precum și cu două cruci cenotaf, împlântate în proximitatea bisericii din incinta muzeului.
Cu toții cred că-i suntem recunoscători meșterului arhetipal Găvrilă Hotico Herenta, care, prin autoritatea sa profesională, a împiedicat, de-a lungul vieții sale, alunecarea în kitsch și derizoriu, în efer­ves­cența construcțiilor de lemn din Maramureș și, mai ales, a bisericilor noastre vernaculare.
Pe lângă admirația noastră istorică, îi aducem, post-mortem, un „omagiu ligiu”, cu sinceritate!