Vendeta apasului Geronimo

Pluteste misterul privind craniul indianului apas Geronimo, despre care se spune ca ar fi fost furat de bunicul presedintelui Bush. Potrivit The Wall Street Journal, furtul ar fi fost pus la cale de o societate secreta a studentilor de la Yale. Indienii apasi ar fi negociat cu familia presedintelui american pentru a-i fi restituit craniul. „Cel care casca” Daca este firesc sa banuiesti despre orice lider politic ca ar ascunde un schelet in dulap, atunci cand citesti ce scrie foarte seriosul ziar The Wall Street Journal si nu mai putin seriosul ziar al studentilor de la Universitatea Yale, Yale Herald, in dulapul familiei Bush s-ar ascunde de-a dreptul un craniu, cel al ultimului erou al rezistentei indiene impotriva “omului alb”, Geronimo al apasilor, zis si “Geronimo cel Groaznic”. Acesta a murit in captivitate, in 1909, in urma unei banale pneumonii. Indiferent despre ce ar fi vorba (gluma studenteasca, bravada de necrofili sau profanare grava) povestea craniului groaznicului Goyathlay (“Cel care casca” - numele real al indianului) continua sa circule de un secol, intre mania apasilor care negociaza revenirea craniului in mormant si familia Bush, acuzata de a fi profanat mormantul ultimului luptator din rezistenta indiana, prin mana bunicului actualului presedinte al SUA, senatorul Prescott Bush, si de a ascunde acest craniu. Astazi, fantoma lui Geronimo a reinceput sa bantuie, in urma unei scrisori datand din 1918, in care furtul craniului liderului razboinicilor pare sa se confirme. De altfel, este exact ce i-ar lipsi nelinistitului presedinte Bush, prins intre colapsul popularitatii si epurarile de primavara ale propriului guvern, si anume sa fie chinuit de vendeta lui Geronimo, un om care sta, in cultul americanilor nativi, alaturi de martirii supremi ai exterminarii albilor, precum Crazy Horse, Sitting Bull, sau neimblanzitul Osceola din tribul indienilor Seminole. Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Dana Perino, a respins cererile de clarificare solicitate de jurnalisti, desi s-a descoperit ca, intr-adevar, un emisar al familiei Bush a negociat in trecut, in tacere, cu o delegatie a indienilor apasi. Care este adevarul? Misterul craniului furat de un membru al familiei Bush s-a nascut in ziua in care bunicul, la vremea aceea tanar ofiter de artilerie, iar apoi un important senator, acuzat de FBI ca ar fi facut afaceri cu bancherii lui Hitler in timpul razboiului impotriva Germaniei, isi efectua serviciul militar la Fort Sill, in Oklahoma. La fel ca mii de alti indieni deportati cu forta in faimoasele “marsuri ale lacrimilor”, si Geronimo, invins de “vestoanele albastre” in teritoriile din sud-est, a fost incarcerat in acea baza. Cand a murit in urma unei pneumonii, in 1909, a fost inhumat. Exact din acea groapa bunicul Bush ar fi luat cu el capul, potrivit legendei sau istoriei, pentru a-l incredinta ca simbol de initiere in societatea secreta a studentilor, infiintata la Yale, si numita “Skull and Bones” (“Craniu si Oase”). Prea frumoasa pentru a fi adevarata, zadarnic dezmintita de cercetatorii care s-au deplasat la mormantul lui Geronimo si l-au gasit acoperit de iarba, legenda razboinicului decapitat nu va mai pieri. Adunarea secreta a studentilor din cele mai bune familii din New England ar reuni nume si personalitati celebre in secolul al XX-lea, de la staruri de cinema (precum Tommy Lee Jones), la candidati la Casa Alba (precum John Kerry si, desigur, toate generatiile Bush care se recomandau din tata in fiu, George H., fiul lui Prescott si George W., fiul lui George), dar toti legati prin juramantul de a pastra secretul acelor schelete, oase si cranii. Singurii care au avut intotdeauna certitudinea ca acel craniu a fost incredintat familiei Bush si a trecut de la bunic la nepot, ca o bijuterie de familie, au fost apasii care au purtat tratative pentru restituirea craniului, cu unul din unchii presedintelui George jr., Jonathan Bush, in anii ‘80. Nimeni nu a reusit sa demonstreze ca acele “suveniruri” lugubre s-ar afla in mainile familiei Bush sau in casele de fier ale asociatiei studentesti, dar nimeni nu a dovedit ca nu s-ar afla acolo si pana si scepticii devin banuitori pentru faptul ca nici unchiul presedintelui si nici purtatorul de cuvant al Casei Albe nu au dezmintit acest lucru vreodata. Solutia Reduse la tacere de juramantul pastrarii secretului si in conditiile puterii politice si sociale a membrilor asociatiei, zvonurile unor profanari de morminte celebre au luat amploare, atribuind acestei bizare grupari secrete de studenti orice fel de furturi de ramasite omenesti. Printre lugubrele acte de bravura atribuite, s-ar fi numarat cele privind craniile lui Pancho Villa, Che Guevara si Martin Van Buren, al optulea presedinte al SUA. Tocmai un student care a scotocit in arhivele adanci ale acestei mari Universitati, fondata in urma cu 205 ani, in Connecticut, la New Haven, a fost cel care a descoperit scrisoarea unui “bonesman”, om al scheletelor, cum se numesc membrii societatii, in care acesta ii informeaza pe ceilalti conspiratori ca acel “craniu al lui Geronimo a fost luat din Fort Sill, in Oklahoma, iar acum se afla in siguranta, in mainile noastre”. Scrisoarea dateaza din 1918, anul in care bunicul Bush isi efectua serviciul ca sublocotenent in acel Fort. O coincidenta, ar spune un avocat al apararii, posibil un fals, dar suficient pentru a reaprinde curiozitatea apasilor care, in anii ‘80 au primit o cutie cu oase umane insotita de o scrisoare anonima cu dedicatia: “Din partea familiei Bush”. O solutie simpla si pragmatica ar exista. Sa se deschida mormantul, sa se dezgroape sicriul lui Geronimo cel Groaznic, care avea ticul cascatului, si sa se vada daca mai are craniul. Dar a tulbura odihna mortilor ar fi un sacrilegiu intolerabil, iar sefii comunitatilor indiene din Oklahoma, statul american unde traiesc mai multi descendenti ai populatiei native decat in oricare alt stat din SUA, se opun. Ar fi un act care ar atrage o mare nenorocire, spun ei, chiar daca pana acum neinduplecatul Geronimo pare sa fi adus mai mult nenoroc propriilor descendenti, mai degraba decat profanatorilor. The Wall Street Journal