Vasile Șușca - un dresor la Curtea boierilor Întunericimii

Se știe că în Maramureș timpul se măsoară în sărbători, iar cea mai populară sărbătoare a Creștinătății este Crăciunul, căci așa cum există războaie și revoluții ale țăranilor, tot așa există și Crăciunul lor. Una dintre fascinantele și spectaculoasele măști a acestei sărbători este aceea de drac, iar meșterul Vasile Șușca este unul arhetipal, sporind inefabilul și numinosul sărbătorilor de iarnă.

Dr. Ilie Gherheș

Vasile Șușca s-a născut, a copilărit, a învățat, a trăit, trăiește și mun­cește în satul Săcel din Maramureș, localitatea cea mai din amonte a vestitei Văi a Izei. De mic copil, Vasile Șușca s-a integrat în lumea satului tradițional, fiind profund pătruns de fiorul sărbătorilor de iarnă, de vraja lor, sesizând că în fiecare an se iscă o adevărată competiție între mascați, pentru a obține trofeul celei mai frumoase măști, acordat de către comunitate - juriul cel mai exigent. Așadar, masca a fost și este destinată pentru o singură reprezentație, deoarece personajul cu mască nu trebuia să fie recunoscut și să rămâne un unicat insolit.
Evoluând într-un asemenea context spiritual, Vasile Șușca a scăpărat mai întâi, iar apoi s-a aven­turat în acest teatru burlesc al sa­tului, asumându-și provocarea, venind pe un filon tradițional, total dezinhibat, poate atavic și remanent, de avatar. Măștile sale poartă, totuși, amprenta propriei sale personalități, pentru că el stâmpără și energizează combustia numinosului Crăciunului, în metodă proprie. Ceea ce face creatorul popular Vasile Șușca este mai mult decât o simplă îndeletnicire manieristă, el trece dincolo de pragul muncii cotidiene, chiar dacă, de cele mai multe ori, răspunde unei comenzi sociale utile, de conjunctură, dar el transformă munca sa în pasiune, în artă, într-un produs memorabil, care să-i placă în primul rând lui, pentru că el crede în arta sa.
Materialele folosite și ornamentele sunt strict din oferta lumii rurale locale, de origine animală sau textile care sunt apoi combinate, funcție de inspirația meșterului popular, pentru că el este un spirit ingenios, mereu frământat. El creează continuu, fiind convins că o mască cu cât este mai hidoasă și insolită, cu atât va fi mai dătătoare de fiori și mai validată social. În același timp, creatorul lucrează parcă și pentru o altă lume, pentru una de graniță sau chiar pentru lumea de Dincolo care are un alt tărâm, cu personaje aparținând ima­ginarului colectiv popular mara­mureșean, prezumat doar, dar adus mereu în actualitate (mai nou, dracii și moartea au adrese de facebook - ca de exemplu cimitirul ș.a.).
Se spune, de multe ori, că statuile sculptorilor au ceva din personalitatea acestora, poate chiar din aura fizionomiei lor. Cu siguranță că această asumpție se verifică în cazul lui Vasile Șușca, pentru că măștile lui se disting prin rafinament și acuratețe, sunt parcă mai spiritualizate, arătând ca „un lucru spălat” - așa cum îi place lui să zică, adică sunt limpezite, lămurite, ca mesaj.  
Vasile Șușca este un om hâtru, el se autoironizează mereu, promovându-se în acest fel, el este un personaj pitoresc, burlesc, de carnaval, iar ca persoană încearcă parcă să ne asigure de legătura și relația dintre spiritul vechilor Saturnalii romane și Crăciunul nostru, făcându-ne astfel să retrăim și să reconfigurăm mitul. L-am apreciat mereu și pentru simplul fapt că poartă barbă, că face giumbuș­lucuri adevărate cu copiii, mascat sau nu, că nu se rezumă în a fi un personaj fad, ferchezuit și anost, împachetat pentru expoziție, într-un context oarecare, în spatele unei mese personalizate. El atrage atenția, magnetizează și impune, iar apoi te cucerește prin repre­zentațiile meșteșugului său, cu narativul lui șugubăț, presărat cu regionalisme de substanță, devenind el însuși un adevărat prestigitator, care te păcălește, te ade­menește și te atrage până când, la un moment dat, te trezești acaparat, captiv în scenariul lui, în care deja și evoluezi. El reușește, așadar, prin arta sa să fie seducător, fermecător și un adevărat actor.
Chiar dacă spectacolul dracilor, al mascaților, dincolo de subiectul religios al teatrului popular numit Viflaim, este cel mai așteptat moment al sărbătorii augurale, costumul de drac, masca, sunt destinate în a alunga spiritele mefiențelor, iar mesajul sacru, ancestral al
binelui își face loc într-o lume bântuită încă de un misticism în­duio­șător, în care Împielițatul își vinde cu greu și pe mulți arginți pielea-i îndrăcită, dar n-are ce face în fața lui Vasile Șușca, pentru că acesta se dovedește a fi un dresor la Curtea boierilor Întunericimii.
În orice manifestare de gen l-ai întâlni, la târgurile de Crăciun sau la altele, ținute de către  meșterii populari din țară și din străinătate, Vasile Șușca se impune ca un ambasador incontestabil și inconfundabil al culturii tradiționale mara­mureșene, un creator aparte, făcând parte din fibra, din țesutul acesteia. El este un exponent al patrimoniului cultural maramu­re­șean, fiind perceput ca un re­­pre­­zentant de marcă, fundamental, al identității noastre locale, naționale și chiar europene.

Meșterul Vasile Șușca transmite tot timpul din munca sa, fiind prezent la diferite ateliere de creație, tabere, cercuri de educație muzeală. El este o prezență activă în presa de specialitate, în emisiunile TV, iar piesele lui se regăsesc în diferite muzee din țară, în colecții particulare de la noi și din străinătate, fiind gratulat, cu asupra de măsură, cu distincții, diplome, premii ș.a.
Așa cum Vasile Șușca se dăruiește și se lasă „prădat” de către ade­vărații admiratori ai artei sale, tot așa consider că și noi nu este suficient să ne mulțumim cu statutul de simpli  locuitori ai cetății, de admiratori ai conjudețeanului nostru și, de aceea, cred că este oportună propunerea ca Domnia Sa să fie onorată cu calitatea de candidat pentru includerea în galeria „TEZAURE UMANE VII”, titlu care-l va răsplăti atât pe el, cât și arta populară maramureșeană, fiind un imbold și pentru ceilalți meșteri populari.