Vasile Ciolpan, comandantul închisorii

Părintele greco-catolic Alexandru Raţiu, închis la Sighet pentru refuzul de a trece la religia ortodoxă, definea închisoarea ca „un spaţiu-metaforă al statului comunist, o cale de exterminare a tuturor celor care nu sunt de acord cu noua societate”. Sistemul concentraţionar creat în România avea menirea de a-i izola pe duşmanii obiectivi sau potenţiali ai regimului comunist recent instalat la putere şi de a reeduca pe cei care nu s-au integrat docil noului model  uman. Depersonalizarea individului a fost una din caracteristicile sistemului concentraţionar, în care, personalul administrativ al penitenciarelor şi coloniilor de muncă a avut aceeaşi soartă cu cea a deţinuţilor, deşi, în cazul lor, au fost utilizate alte mijloace. Scopul sistemului a fost de a transforma fiecare individ într-o rotiţă a unei imense maşini, încât să nu mai poată dispune de voinţa sa. Gardienii, personalul din penitenciare, în general, au  reprezentat ei înşişi o mărturie a acestei transformări, spunând mereu că se supun ordinelor, luând supunerea drept o datorie, nedându-şi seama că o astfel de supunere implica în fapt propria lor depersonalizare. 

În cadrul sistemului concentraţionar românesc, închisoarea din Sighet a avut un loc aparte, atât din perspectiva celor care au fost întemniţaţi între 1950-1955, cât şi din cea a personalului administrativ. Istoricul Constantin C. Giurescu, închis la Sighet în perioada 1950-1955, defineşte foarte bine caracteristica principală a personalului închisorii: „Neîncrederea tuturor în toţi, spionajul tuturor contra tuturor, acestea erau principiile de bază în raporturile dintre cei ce alcătuiau personalul închisorii. O atmosferă de teroare nu numai în ceea ce priveşte pe deţinuţi, dar şi pe gardieni”. Acest demers urmăreşte să surprindă elementele esenţiale ale profilului comandantului penitenciarului Sighet din perioada 1950-1955, Vasile Ciolpan. Documentarea are la bază informaţiile existente în dosarul de cadre, aflat în arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, completate cu descrierile făcute de memorialiştii Sighetului.

Vasile Ciolpan s-a născut la 8 ianuarie 1920 în comuna Vişeul de Jos, judeţul Maramureş, într-o familie de ţărani săraci, tatăl său, Dumitru Ciolpan, a fost muncitor forestier, iar mama, Nastasia, casnică. A urmat şcoala în comuna natală, reuşind să termine în anul 1930, trei clase primare, după care a lucrat în gospodăria părintească sau pe diferite şantiere din ţară. În timpul celui de al doilea război mondial, în cursul anului 1942, a fost concentrat în armata  maghiară, iar după perioada de instrucţie a fost lăsat la vatră. În luna martie 1944 a fost înrolat în armata maghiară, în Batalionul 12 Vânători de Munte, luptând pe Frontul de Est, în zona Colomeea din Ucraina. La 23 iulie 1944 a fost luat prizonier de armata sovietică, fiind dus în lagărul 100/i din localitatea Novozaporoje.

În timp ce era în lagăr, la 8 aprilie 1945, s-a înscris în Divizia „Horea, Cloşca şi Crişan”, alcătuită din prizonieri de război români în URSS, comandată de generalul Mihail Lascăr. În luna octombrie 1945, Vasile Ciolpan s-a întors în ţară, fiind lăsat la vatră în februarie 1946. În primăvara anului 1947 s-a angajat pe şantierul Salva - Vişeu, iar după absolvirea Şcolii de partid de trei luni de la Baia Mare a fost numit secretar cu propaganda în zona natală. Nemulţumit de situaţia sa, la începutul anului 1949, a adresat Comitetului judeţean de partid Maramureş o cerere prin care solicita un post ,,la o muncă de răspundere, mai mare, unde va crede partidul de cuviinţă”. În vara anului 1949, în urma recomandării trimise de Comitetul Judeţean de Partid Maramureş, prin decizia ministrului adjunct de Interne, Marin Jianu, a fost angajat educator politic la penitenciarul Sighet. Misiunea sa era, potrivit unui interviu acordat în 1990, de a asigura ,,legalitatea, ordinea şi liniştea în penitenciar, ca deţinuţii să nu fie bătuţi, iar gardienii şi miliţienii să se achite corect de datoriile ce le aveau şi de a prelucra în rândul deţinuţilor problemele partidului, ce vrea partidul şi încotro se îndreaptă ţara”.

După absolvirea unui curs de pregătire profesională, desfăşurat la penitenciarul Jilava în luna aprilie 1950, a fost numit, începând de la 1 mai 1950, director al penitenciarului Sighet. La 1 iulie 1951 a devenit cadru militar, primind gradul de locotenent şi funcţia de comandant al Penitenciarului Principal Sighet. Într-un interviu acordat în 1990, Vasile Cioplan îşi aminteşte astfel de momentul repartizării sale: ,,Mi s-a spus să mă întorc la Sighet, unde voi avea o misiune specială, de care voi răspunde cu viaţa. Mi s-a dat o gardă de 23 oameni, soldaţi, sergenţi, caporali şi plutonieri de miliţie. Mi s-a spus că la Sighet va fi o unitate specială de care nimeni nu trebuie să ştie absolut nimic. Secretul era marea noastră misiune”.

Câteva fragmente din memorialistica detenţiei de la Sighet ne oferă o imagine asupra modului în care era văzut directorul Vasile Ciolpan de către foştii deţinuţi politici: „De statură potrivită, slab, cu faţa smeadă, cu o privire pătrunzătoare, Vasile Ciolpan, este un fiu al Ardealului. Felul cum vorbea, întrebuinţarea unor expresii şi a unor cuvinte dialectale – spunea, de pildă, cioante la oase (din ungurescul csont), nu-i baiu, lucră etc. Vasile Ciolpan, zis de noi P.H. (Pe Haş) sau Pi Eici (iniţiale în englezeşte) nu avea o sănătate grozavă; era bolnav de ficat. La chip arăta deseori rău, cu obrajii supţi, scofâlciţi. De mai multe ori i-au ieşit buboaie la gât sau la tâmplă; pe acolo răsuflă răutatea, constatau unii dintre noi. Poate că sănătatea îi era precară şi din cauza băuturii. Îi plăcea să bea, de nenumărate ori l-am văzut cu chef la raport, seara, uneori însă şi la prânz. În asemenea împrejurări era în general bine dispus; rostea câte un cuvânt amabil, făcea câte o făgăduială, chit că a doua zi să nu-şi mai aducă aminte de ea. Era gelos de autoritatea lui; când dădea un ordin, înţelegea să fie executat imediat”.

Generalul Gheorghe Mihail considera că directorul închisorii era „o brută”, dar istoricul Constantin C. Giurescu a menţionat în memoriile sale că Vasile Ciolpan „în general, ştia să se stăpânească”, deşi ,,din când în când, avea izbucniri care arătau adevărata lui fire, adâncurile violenţei lui”. Fragmentul următor este sugestiv în această privinţă: „Când a fost adus Aurelian Bentoiu de la Bucureşti, bolnav, cu duba căilor ferate, în gara Sighet aştepta directorul şi cu câţiva gardieni ca să-l ia în primire. Bentoiu a arătat că, în starea de boală în care se găseşte, nu-şi poate duce tot bagajul: avea un sac greu şi un alt pachet destul de voluminos. «Da ce, vrei să ţi-l duc eu? » i-a răspuns Vasile Ciolpan şi i-a şi tras două palme. (…) Altă dată, la o percheziţie, a găsit asupra lui Sever Dan o cruce, făcută din două bucăţi de lemn. «Ce e asta, mă? », i-a strigat directorul furios şi l-a lovit cu crucea peste cap; după aceea, a rupt-o în bucăţi şi a zvârlit-o pe jos”. Cu  alte ocazii, acelaşi director îşi manifesta şi latura umană: „A venit, într-o zi, însoţit de doi şefi de secţie, şi mi-a spus: «Ţi-am adus un tovarăş». M-am uitat la el ca să văd dacă nu glumeşte şi, în acel moment, a întins una din mâini pe care o ţinuse până atunci la spate: avea în ea o vrabie. «Păstreaz-o în celulă şi dă-i firmituri de pâine; o să-ţi ţie de urât»”. În 1990, întrebat dacă a bătut personal vreun deţinut din  penitenciar, Vasile Ciolpan a răspuns: ,,L-am lovit pe unul cu o curea. Bătea mereu în calorifer şi m-a scos din sărite. L-am lovit peste corp cu o curea. Atâta tot. Ni s-a interzis să ne atingem de ei”. Începând din anul 1954, Alexandru Satmari, ofiţerul informativ al penitenciarului, a trimis superiorilor săi de la Bucureşti mai multe rapoarte în care erau prezentate anumite ilegalităţi săvârşite de Vasile Ciolpan. Un fragment dintr-o notă-raport din 19 februarie 1955, redactată de lt. maj. Velianu Velian este sugestiv pentru ilegalităţile comise de Vasile Ciolpan: „Lt. maj. Ciolpan Vasile la data de 27 septembrie 1954 a sustras o masă şi o ladă de capacitate de 500 kg, confecţionată de deţinuţi cu materialul instituţiei. De asemenea, a sustras din unitate unele cantităţi de ciment, nu se ştie cât, se presupune că în jurul a 150-200 kg. Serg. maj. Lucian Ion, magazionerul penitenciarului şi omul de încredere al sus-numitului ofiţer a dus acasă la director, la sfârşitul anului 1954, un sac de făină de grâu sau de porumb ce aparţinea unităţii. Sus-numitul ofiţer în fiecare zi sustrage câte 3-4 găleţi de mâncare de la bucătăria deţinuţilor cu care îşi creşte porcii săi de acasă, iar în ziua de 27 septembrie a sustras şi cca. 20 kg mămăligă de la bucătăria deţinuţilor. 

Lt. maj. Ciolpan Vasile este semnalat că ar fi creat unele favoruri deţinutului contrarevoluţionar Pop Dumitru prin aceea că i-a dat acestui deţinut suplimente de mâncare, pături şi lenjerie corporală mai bună. Acestea sunt întărite şi de sergentul major Enuţac Ion, care a semnalat şi el că lt. major Ciolpan Vasile, în mai multe rânduri, a fost surprins de el când discuta foarte amical cu unii deţinuţi contrarevoluţionari. Faţă de cele arătate mai sus propun ca nota să fie îndrumată Direcţiei Cadre MAI pentru cercetare şi luare de măsuri”. Pe baza rapoartelor întocmite de comisiile de anchetă, Vasile Ciolpan era acuzat de ,,abateri grave de la regulament, prin reaua gestionare a obiectelor de valoare şi a efectelor particulare ale deţinuţilor, prin lipsa unei  evidenţe legale, prin lipsurile constatate la efectele particulare ale deţinuţilor şi prin încurajarea şi tolerarea sustragerii de alimente din raţia deţinuţilor, alimente ce au fost consumate de cadrele unităţii în frunte cu comandantul”. În raportul comisiei de anchetă se menţiona printre altele: ,,S-a constatat că Vasile Ciolpan a folosit unele obiecte ca stilouri, ceasuri, serviete, atât în interiorul unităţii, cât şi afară. De asemenea, când se aducea laptele pentru  deţinuţi, se lua smântâna de deasupra, întrucât comandantul spunea că deţinuţii sunt bandiţi şi nu trebuie să consume asemenea alimente, iar în mod frecvent, lt. maj. Ciolpan Vasile, împreună cu alte cadre, au luat de la penitenciar mâncare ca pâine sau mămăligă şi le-au dus la porcii lor”.  

O solicitare adresată de Vasile Ciolpan la 14 mai 1955, colonelului Ion Slobodă, directorul Direcţiei Penitenciare Lagăre şi Colonii, exprima teama comandantului închisorii din Sighet de a nu deveni o victimă a ilegalităţilor sale, săvârşite în urma unor ordine precise, din păcate pentru el verbale, primite din partea superiorilor săi: ,,Întrucât Penitenciarul Principal Sighet a fost un penitenciar cu un specific oarecum aparte, el nu s-a încadrat în legile ce sunt în vigoare, ci s-a încadrat în politica partidului nostru. 

Constituind un secret de stat şi de cea mai mare importanţă, au fost date ordine şi directive verbale şi nu scrise, referitoare la decesele deţinuţilor. Adică, când un deţinut va deceda, el să fie dus la groapă şi înmormântat fără nici un fel de forme legale şi în mod secret, fără ca cineva să ştie că în Penitenciarul Sighet Principal se întâmplă asemenea cazuri. Noi am căutat să îndeplinim toate aceste ordine date verbal de către conducerea M.A.I. şi de către conducerea Direcţiei Penitenciare. Astfel, încă din luna mai 1950, am îndeplinit cu cel mai mare secret şi cu cea mai mare vigilenţă ca, deţinuţii care decedează să nu se ştie cum îi cheamă, cine a fost sau unde s-au înmormântat. Doar conducerea Direcţiei Penitenciare şi Biroul Operativ din Direcţia Penitenciare cunoşteau acest lucru. S-a lucrat în felul acesta din anul 1950, luna mai, până în anul 1955, luna martie, când am primit ordin ca să întocmesc actele de deces deţinuţilor care vor deceda. Deşi noi considerăm că am îndeplinit o sarcină măreaţă şi grea, dată de partid şi de poporul muncitor, şi credem că am reuşit în mare măsură să păstrăm acest secret. Faţă de cele de mai sus, raportez că sunt foarte îngrijorat şi cu o frică permanentă, întrucât tot ceea ce s-a făcut este în afara legii. De aceea vă rugăm pentru a interveni locului în drept de a se da îndrumări şi dispoziţii pentru a se putea obţine actele celor 50 de deţinuţi decedaţi în perioada mai sus arătată. Aceasta dacă nu se poate, să se ia măsuri pentru ca eu, personal, să nu fiu tras la răspundere pentru cele arătate mai sus. Spun acest lucru fiindcă patria noastră pe măsură ce trece timpul se întăreşte şi se trece tot mai mult la respectarea legalităţii populare. Nu aş vrea ca, fiind un comunist care am dus la îndeplinire o sarcină dată de partid, să cad victimă nerespectării legilor patriei noastre”. La sfârşitul lunii iunie 1955, în urma ordinului generalului Ady Ladislau, ministrul adjunct de Interne, o nouă comisie de anchetă s-a deplasat la Sighet pentru a stabili ,,modul în care a fost respectată legalitatea la penitenciarul Sighet”. Pe baza informaţiilor existente în raportul întocmit de comisia de anchetă, la 9 iulie 1955, colonelul Ioan Slobodă, şeful Direcţiei Penitenciare, Lagăre şi Colonii, a propus ca Vasile Ciolpan „să fie scos din funcţia de  comandant şi retrogradat la gradul de locotenent”. Astfel, la 31 august 1955, Vasile Ciolpan a fost trecut în rezervă şi trimis în judecată fiind învinuit de ,,abuz şi neglijenţă în serviciu”. Însă, la 27 aprilie 1956, Procuratura Militară Cluj a hotărât clasarea dosarului întrucât ,,din ancheta efectuată nu rezultă o lipsă reală cu privire la obiectele personale din pachetele deţinuţilor, iar cei interesaţi, adică deţinuţii,  nu au reclamat acest fapt”. 

După trecerea în rezervă, Vasile Ciolpan a lucrat la un centru de colectare a laptelui, la Sfatul Popular Raional Sighet şi la Centrul raional de cinematografie. După ce în anii 1991 şi 1995, pentru participarea pe front în timpul celui de al doilea război mondial, la propunerea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război a fost înaintat în grad, la 25 octombrie 1998, de Ziua Armatei, cu prilejul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroului Necunoscut din Sighet, a primit, pe baza unui decret semnat de preşedintele Emil Constantinescu, medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial”. În urma protestelor Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, i s-au retras atât brevetul prezidenţial, cât şi medalia comemorativă. Ridicat de partid şi educat în spirit revoluţionar, fără prea multă pregătire, după cum preciza el însuşi, Vasile Ciolpan a încercat să îndeplinească ordinele primite ,,în cel mai mare secret şi cu cea mai mare vigilenţă”. Nu putea să bănuiască că, în cadrul regimurilor comuniste, aşa cum remarca Piotr Wierzbicki, partidul sau oricare instituţie a statului sunt întotdeauna infailibile, iar când este nevoie de vinovaţi, se găsesc imediat, prin ,,trecerea răspunderii pentru greşelile vinovaţilor numărul 1, 3, 5, 10 asupra vinovaţilor cu numărul 2, 6, 20”. A fost şi cazul lui Vasile Ciolpan, găsit unicul vinovat pentru o serie de ilegalităţi petrecute în penitenciarul din Sighet în intervalul 1950-1955. 

Într-un interviu acordat în vara anului 1991, fostul comandant al penitenciarului spunea: ,,Atunci era un iureş revoluţionar. Credeam că partidul comunist va face bine pentru toţi. Eu, nefiind destul de cultivat, am fost ataşat regimului, partidului. Până la un timp a fost bine. După ce a început minciuna, am privit cu ură tot ce s-a făcut. La mintea mea de acum nu m-aş fi angajat la o astfel de muncă de răspundere. Regret, dar e prea târziu!” 

A murit în aprilie 2004, la vârsta de 84 de ani.

AUTOR: Andrea Dobeş, muzeograf, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet

Revista "Caietele Bratianu", nr.2 , editată de Societatea Academica "Gheorghe I. Bratianu", filiala Sighet.