Vara in Mozambic

* E octombrie. A venit vara. Serios, a venit vara. Afara sunt 42 de grade Celsius si inca nu e amiaza. Suntem, ce-i drept, in emisfera sudica, iar peste zi, uneori chiar si noaptea, ne simtim ca prajiturile in cuptor, vine caldura de peste tot. Ma trezesc la 5 dimineata ca sa fiu sigura ca prind o chapa, microbus de 15 persoane, ce are vesnic peste 20. Ajung la autogara in aer liber si incep sa caut un autobus decent cu care sa calatoresc. Stramb din nas la mamutul ruginit ce pare sa fi trait vremuri coloniale in Mozambic. Deasupra s-au incarcat zeci de valize, legate cu sfori de tot felul, inauntru e o harmalaie continua, de la prunci treziti prea devreme si pui de gaina inghesuiti in custi metalice sau de lemn. Mai ocolesc cateva baltoace ramase de la ploaia torentiala din zori si ajung la un microbus ce merge in directia dorita. Ocup, bucuroasa, un loc langa sofer, numai ca masina, nefiind atat de plina pe cat isi doreste proprietarul, pornim abia dupa o ora si jumatate spre provincia Gaza, unde ma asteapta un grup de colegi. Drumul e anevoios, iesim din Maputo, dupa un slalom printre gropi, masini ce stau justificat sau nu pe marginea drumului si soferi ce par sa nu stie ce inseamna liniile acelea albe de pe sosea ori culoarea rosie de la rarele semafoare. Ajungem la destinatie sifonati si amortiti de la inghesuiala din masina. Poposim cateva ore in Gaza, cat sa pregatim calatoria spre Inhambane, provincia cu cele mai frumoase plaje, imi spun colegii mei care sunt in Mozambic de ceva vreme. Si pornim a doua zi, dis de dimineata, intr-o calatorie de 6 ore. La fiecare oprire, zeci de femei si copii inconjoara masina sa ne vanda legume, fructe, paine, sau piri-piri, condiment din ardei iuti sub forma de praf sau pasta. Ne incurajam unii pe altii in privinta vremii, ploua, dar poate ca la destinatie e cald si bine. Se lucreaza la imbunatatirea drumului inspre Xai-Xai, resedinta districtului Gaza, care detine o plaja frumoasa si numai buna de pus pe piata. Chinezii sunt cei care finanteaza si dirijeaza lucrarile. Localnicii, cu un ochi rad, cu unul plang. E de bine, vor avea un drum decent. Dar e un drum pincipal, intre doua orase, ii ajuta pe cei ce au masina, nu pe cei din satele de la kilometri distanta, de unde trebuie sa vina prin acelasi praf, pe vreme uscata, si acelasi mal pe vreme ploioasa. Si se mai intreaba: Oare astia ce vor lua de la noi in schimbul drumului? Pe marginea soselei se arata primul indicator ca am intrat in Inhambane, fetele dau un chiot de bucurie. Orasul e mai curat decat capitala, are chiar cosuri de gunoi ici colo si e mai linistit. Mergem si descarcam bagajele, ca apoi sa putem fugi urgent la plaja. E racoare, ba chiar cad niste stropi de ploaie, dar nu conteaza, important e sa lasam oceanul sa ne scalde picioarele. Unul dinte colegi face pe ghidul, ne explica pe indelete cum sta treaba pe acolo, Inhambane, orasul, nu are plaja, trebuie sa mergem in Tofo sau in Maxixe. Nicio problema. Ne impachetam din nou in masina si pornim. Drumul pana la Tofo ar putea fi paradisiac, caci pe ambele laturi se gasesc plantatii de cocotieri, dar la capitolul amenajare de spatii verzi, Mozambicul mai are de lucru. Localnicii nu au bani pentru asa ceva, investitorii, majoritatea straini, pompeaza bani in baruri, cabane si vile cu destinatie turistica, dar drumul pana acolo e dincolo de aria lor de interes, ca investitie. Ajungem in Tofinho, o plaja mai mica, privata, oceanul ne intampina spumegand, valurile fac un zgomot teribil lovindu-se de roci. Neptun e suparat pesemne. Noi facem concurs, cine ajunge primul in apa pregatit de inot. Splas! Brrrrrr! E rece si nici nu am ajuns prima! Fetele ma ajung din urma si incepe joaca de-a fugitul in fata valurilor. Vremea insa nu ne lasa sa poposim mult, fulgerele incep sa lumineze orizontul, semn ca e mai bine sa ne indepartam. Seara e rost de mers la dans, in jurul plajei e doldora de terase ce permit accesul la nisip si ocean. E doar de ales. Cei ce au decis sa investeasca in baruri si discoteci au marsat pe ideea pastrarii specificului local, banci din trunchi de cocotier, podea de piatra sau de lemn, acoperis de stuf. In fond, discotecile nu sunt pentru localnicii care au asta si acasa, ci pentru turistii care vin sa guste exotismul zonei. Si functioneaza. Zeci, sute, mii de sud-africani vin sa isi petreaca vacanta acolo. De altfel, majoritatea locatiilor turistice le apartin. Mozambicanii intra pe piata turistica cu tarabe cu legume, bratari multicolore si eventual cate un bar stramt, varuit multicolor. A doua zi e o vreme excelenta. Numai buna de mers, din nou, la plaja. Si mergem. Ghidul nostru ne duce sa vizitam cateva locatii luxoase, unde pretul pe noapte, cu doua mese incluse, depaseste cu 100 de dolari alocatia pe care o primeste un voluntar lunar. Cabane private construite deasupra apei, sprijinite pe piloni solizi, cascada si piscina interioara, acces la plaja cu nisip aproape alb... Facem poze, cerem o brosura si plecam spre Tofo. Absolut minunat. Simplu, curat, apa limpede, spatiu pe indelete. Ma intind pe prosop, inchid ochii si imi afund degetele in nisipul arzator. Aud doar oceanul si strigatele vesele ale colegelor mele in timp ce joaca volei... pana cand un... nene vine sa imi intrerupa reveria cu propunerile lui nepotrivite. Imi infranez reactia si ma mut mai aproape de colegi, sa vada ca mulunga (alba) nu e singura pe plaja. Pielea alba pe o plaja mozambicana atrage mai multa atentie decat ar vrea mulungu care merge acolo doar ca sa se relaxeze. Cei ai locului au de invatat lectia despre siguranta si respect pentru turist, idiferent de culoarea pielii. Se anunta plecarea. Trebuie sa ne impachetam si sa pornim spre casa. Maine e luni, zi de lucru. Dar avem bateriile incarcate. Pe drum insa ne opreste politia, soferul e chemat la povesti, mita suntem hotarati ca nu dam. Oprim din drum sa cumparam nuci de cocos, inca necoapte pe deplin, pe care baietasii cu catanele (baionete) le deschid la un capat, cat sa ne permita sa savuram delicioasa apa de cocos in timp ce privim un apus de soare african. Superb. In emisfera sudica a venit anotimpul cel mai calduros, ne transmite reporterul GAZETEI, Adriana Szabo. Desi pare ciudat, si pe acolo lumea merge la plaja, la o baie in oceanul nesfarsit. Intr-una din cele mai sarace tari africane, turismul poate fi o oportunitate. Depinde de cei care conduc. Va prezentam o „poza” cu nisip, ocean, cocotieri, discoteca, stuf… Au trecut mai bine de doua luni de cand am aterizat in Mozambic. Daca la acea ora dormeam bine captusiti in sacul de dormit, acum singura, plasa impotriva tantarilor ne mai acopera noaptea. Dormim cu geamul deschis, ventilatorul pornit, si chiar si asa e prea cald. Dar nu despre conditiile meteo vreau sa scriu, ci despre prea putin exploratul potential turistic al acestei tari aflate la sud de Ecuator. Exista multe motive, dar hai sa le luam pe rand, in drum spre una din cele mai frumoase plaje, Tofo-Inhambane. Adriana SZABO