Vadu Izei, vechea moşie a lui Lupu

Comuna Vadu Izei este aşezată la confluenţa râului Iza cu Mara, la o distanţă de 7 km de municipiul Sighetu Marmaţiei şi la 56 km faţă de reşedinţa de judeţ, municipiul Baia Mare. Comuna are un singur sat aparţinător, "Valea Stejarului".

Primul document scris, considerat certificatul de naştere al comunei Vadu Izei, apare la 27 iunie 1383, în limba latină, emis la Sighet, prin care se adevereşte că "nobilul Lupu din Vad este împroprietărit în dauna lui Codrea, care nu a dovedit nimic" (Diplome maramureşene sec. XIV și al XV - lea, Ioan Mihaly de Apsa). De-a lungul vremurilor, localitatea a cunoscut diferite nume: Satul lui Lupu, Vadu Lupului, Vad şi Vadu Izei. Tot la Vadu Izei s-a descoperit un depozit de 12 brăţări din epoca bronzului, lucrate artistic cu un desen geometric, fapt care demonstrează că localitatea este mult mai veche.

Comuna Vadu Izei este cunoscută prin "Porțile maramureșene" executate de Gheorghe Borodi, prin vocea Mariei Trifoi, cu cântecul "Mocirița cu trifoi", ale virtuosului violonist Gheorghe Covaci Cioată, care în 1976 câştiga cu taraful său "Discul de aur" Dijon (Franţa), precum şi prin poezia lui Tiberiu Utan şi a desenelor valorosului artist grafician Vasile Kazar.

• Birou de informare turistică (Agro-tur-art OVR)
• Pensiuni Rurale (cca. 150 locuri de cazare)
• Biserica din lemn de la Valea Stejarului (sec. XVIII)
• Casa Muzeu "Vasile Kazar"
• Circuit artizani (Sculptura, icoane pe sticlă, țesătoare lână în culori vegetale)

Telefon: +40 262 330 358

Vasile Kazar (1913-1998) a fost cel mai de seamă grafician pe care l-a dat Maramureşul şi unul din cei mai influenţi artişti români ai secolului XX. Muzeul este găzduit în casa de vară a artistului, datând din secolul XVIII, şi prezintă veşminte şi obiecte de uz casnic folosite într-o gospodărie maramureşeană.

Este o casă tradiţională de secolul al XVIII-lea, pe care graficianul Vasile Kazar a achiziţionat-o în vederea folosirii ei pentru creaţie. În timp, a mai achiziţionat o casă mai mare (de început de secol), iar vechea casă a donat-o muzeului, împreună cu colecţia etnografică. A fost restaurată şi amenajată muzeal. Este situată pe uliţa bisericii într-o mică gradină. Construită din bârne rotunde de stejar, are planul clasic: camera, tinda, cămara rece şi prispa cu stâlpi şi arcade pe faţă. Acoperişul este în două ape, confecţionat din draniţe şi prevăzut cu două lucarne. Gradina şi curtea cu cele două case, de primăvara până toamna târziu, sunt un agreabil loc de popas.