Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Vrei să vorbim despre asta? / „Niciodată mânios”
Antropologul Jean Briggs a petrecut mult timp alături de comunitatea Utku, un grup de eschimoşi care trăiesc lângă cercul polar. O familie Utku a primit-o în igluul său şi i-a oferit şansa să observe modul acestora de a interecţiona unii cu alţii, precum şi cu vecinii lor.
Lucrul absolut formidabil al acestor oameni este absenţa aproape totală a oricărui semn de agresivitate în relaţiile dintre ei. Utku dezaprobă orice manifestare a furiei. Modelul spre care tind ei este de a deveni o persoană întotdeauna caldă, protectoare şi echilibrată care nu va manifesta niciodată ostilitate sau violenţă în comportamentul ei. Sunt permise doar nişte acte minore precum tachinarea, bârfa sau răceala faţă de alţii. Chiar dacă furia este exprimată în relaţie cu câinii lor, aceasta se numeşte „disciplină”, Furia este dezaprobată de oamenii Utku tocmai pentru că este incompatibilă cu valorile în care cred aceştia. Principiile după care Utku se ghidează sunt afecţiunea şi grja faţă de celălalt. Dacă cineva totuşi manifestă furie, acest lucru este perceput ca un semn al pierderii raţiunii, iar individul este considerat că are un comportament infantil, pueril, imatur. Persoanele Utku neagă faptul că ar simţi furie în unele situaţii, refuzând să le recunoască nu doar faţă de alţii, cât şi faţă de ei înşişi. Au convingerea că astfel de gânduri negative ar fi capabile să omoare persoana care le experimentează. În consecinţă, toate neînţelegerile trebuie rezolvate paşnic, prin mijloace asertive.Copiilor Utku, în primii ani de viaţă, li se permite să exprime sentimentele de furie şi mânie, dar după aceea părinţii le arată tot mai clar că astfel de manifestări nu sunt acceptate şi tolerate. Cea mai mare parte din educarea şi socializarea copiilor o ocupă canalizarea emoţiilor negative înspre alte direcţii pentru a-i ajuta să dobândească răbdare şi auto-control. Educarea copiilor în acest spirit nu se face prin ceartă sau ameninţări, ci prin transmiterea calmă a dezacordului părinţilor prin cuvinte sau priviri. Copiii sunt rareori pedepsiţi fizic şi ei învaţă că orice manifestare exterioară a emoţiei negative este dezaprobată.Ca urmare a acestei educaţii, copii Utku, în comparaţie cu cei occidentali, prezintă surprinzător de puţine semne de agresivitate. De foarte timpuriu, ostilitatea în grupul de copii este un fenomen foarte rar.