Urs in livada privatizarii

Fosta ferma pomicola din Somcuta Mare a fost acaparata de un actionar incisiv. Florin Urs a ajuns, utilizand diferite artificii financiare, principalul actionar al Fermei. Dar preocuparile sale nu se indreapta spre productie, ci spre valorificarea imobilelor societatii. In paralel, proprietarilor de teren cu care are incheiate contracte de arenda nu le da nimic din productia realizata, invocand ingheturile din primavara. In urma unor sesizari, am demarat o ancheta de presa referitoare la modul dubios in care Ferma Pomicola din Somcuta Mare, odinioara foarte profitabila, a incaput acum pe mana unui grup restrans. La fel ca si in alte privatizari, momentul a fost speculat de actualii actionari majoritari ai societatii, care au acaparat-o prin diverse mijloace, adesea acestea fiind la limita legii. Inainte de 1990, Ferma pomicola functiona in cadrul Intreprinderilor Agricole de Stat, iar dupa desfiintarea IAS-urilor, aceasta a apartinut SC Agroindustriala Baia Mare. In 1999, FPS a decis divizarea SC Agroindustriala in cinci societati: Agroindustriala Baia Mare (care a ramas cu partea consistenta a ciolanului - abator, crescatorie de porci, ferma pomicola de la Seini, magazinele Prodas, ferma pomicola de la Grosi, terenuri la Ocolis etc), Agrozootehnica Seini, Agroindustriala Satulung, Pomicola Somcuta si UGIRA Baia Mare. Aceste impartiri nu s-au facut fara o coordonare politica, dovedita de faptul ca partidele coalitiei de atunci si-au numit directori la societatile desprinse. Taranistii au luat Agroindustriala Satulung, liberalii au avut Pomicola Somcuta, democratilor le-a revenit ferma de la Seini, iar maghiarii au primit un post la UGIRA. Asa se face ca in anul 2001, la momentul privatizarii, directorul Pomicolei Somcuta era Doru Pop, zis “Bijutierul”, pe atunci un ilustru liberal de opozitie. Ascensiunea lui Urs La privatizare, pachetul de 70% din actiuni, detinut de FPS, a fost scos la vanzare, iar restul actiunilor (30%) a ramas in proprietatea Fondului Proprietatii Private (devenit ulterior SIF). Patru dintre angajatii societatii (Florin Urs, Rodica Rus, Livia Talos si Gheorghe Danciu) au cumparat actiunile in mod egal, fiecaruia revenindu-i 17,5%. De la an la an, ferma a inregistrat o productie in crestere, avand sute de tone (in 2003, au fost vandute la export 17 tiruri de fructe). Intre timp, “Bijutierul” a fost debarcat si in locul sau a fost numit Florin Urs, unul dintre actionari, fost economist al fermei. De la acel moment, Urs a fost mai putin preocupat de productie si mai interesat de partea financiara. Iar cu timpul, Urs a ajuns sa-i indeparteze pe doi dintre actionari, pentru a controla activitatea cu puteri depline. Primul pas a fost la vanzarea pachetului detinut de SIF. Acest pachet a fost scos la vanzare, dar Talos si Danciu nu au stiut nimic. In schimb, actiunile au fost cumparate de Teodor Pop, originar din Valea Chioarului (consatean cu Urs, pe care acesta l-a folosit ca un intermediar). Astfel, Urs a ajuns sa detina controlul a aproape jumatate din actiuni. Deposedarea Urmatorul pas a fost acela de a mari capitalul social al Fermei. Luati prin surprindere, Danciu si Talos nu au reusit sa subscrie aportul de capital cerut de numarul de actiuni (aceasta majorare avand doua etape, ultima fiind aceea din 2004, cand fiecare trebuia sa depuna 150 milioane lei) si au fost inlaturati din schema, diminuandu-li-se drastic numarul acestora. In paralel, Agentia Domeniilor Statului, printr-o lege ciudata, a intervenit cu o majorare de capital, prin terenurile din incinta sediilor si de sub cladirile aferente acestora. Astfel ca in cazul Pomicolei Somcuta ADS detine acum 11% din actiuni. Ceilalti actionari sunt Urs (cu 36%), Rus (cu 36%), Pop (cu 7%) si Talos cu Danciu (4% fiecare). Practic, in acest moment, societatea este la discretia tandemului Urs - Rus (nu e nici o gluma cu anagrame sau scrabble la mijloc), dupa ce ultimilor doi li s-a spus ca societatea nu mai are nevoie de ei. Astfel ca Talos, inginerul horticol, cel care a asigurat ani la rand productia ridicata a fermei a plecat din firma in martie 2004, iar Danciu, fost sef de ferma (inainte de privatizare), s-a pensionat. Cabana lui Ceausescu O situatie aparte o reprezinta un proces pe care Ferma Pomicola l-a avut cu Agroindustriala Baia Mare. Dupa divizarea firmei baimarene, societatile nou formate au avut atat o parte de pasiv, cat si una de activ. In cazul Pomicola Somcuta Mare, pasivul a fost constituit in mare masura de un debit mostenit de la Agroindustriala, rezultat dintr-un credit bancar, contractat de Agroindustriala cu fosta Banca Agricola. Dupa divizare, noua societate a fost obligata de Agroindustriala sa plateasca debitul, dar conducerea de atunci a refuzat. S-a ajuns la un proces, pe care Pomicola l-a castigat. La fel cum a castigat in toate etapele cailor de atac. Totusi, in 2003, Agroindustriala a redeschis procesul si a castigat, Pomicola Somcuta fiind obligata la plata unei datorii, care se ridicase in final la aproape doua miliarde lei. Pentru acoperirea acestei datorii, Urs a apelat la ajutorul unor prieteni, respectiv patronii unei societati baimarene, care au cumparat vechea cabana de protocol a Fermei, unde au fost cazati doar Nicolae Ceausescu si ex-prim-secretarul de partid al judetului, Vasile Barbulet. Aceasta s-a vandut la peste 2 miliarde lei, bani cu care Urs sustine ca s-a achitat datoria catre Agroindustriala. Versiunea lui Urs e estetica. Numai ca ceilalti actionari au dezvaluit ca la sfarsitul acelui an, Urs le-a spus ca datoria a fost platita din beneficiile firmei, contrazicand astfel versiunea oferita astazi de Urs. Ce s-a intamplat exact cu banii si care sunt legaturile lui Urs cu societatea baimareana careia i-a vandut nu numai cabana, ci si mai multe imobile apartinand sediului societatii, nimeni nu stie. Aceste aspecte si altele legate de contabilitatile duble cu care Urs ar lucra, au fost sesizate politiei de catre ceilalti actionari, dar dupa o ancheta stereotip, dosarul a fost clasat, Urs fiind gasit curat. Primavara inghetata Terenul pe care se afla livezile Pomicolei nu sunt in proprietatea acesteia, cele mai multe fiind private, cu o serie de proprietari incheindu-se contracte de arendare. In fiecare an, acestor proprietari de terenuri li se dau intre 200 si 700 kg fructe din productia realizata sau echivalentul in lei. Anul acesta, proprietarii nu au primit fructe. Managementul prost si lipsa preocuparii pentru productie, coroborate cu vremea nefasta din primavara au facut ca productia de prune sa fie foarte mica, asa ca oamenii nu au primit nimic. Urs are argumente simple: “in 23 aprilie a avut loc un inghet. Le-am spus oamenilor ca nu s-au facut fructele si nu avem ce sa le dam. Societatea de asigurari nu despagubeste decat 70% din cheltuielile facute pana in momentul producerii calamitatii. Si am primit doar 540 milioane lei. Suprafata Fermei este de 200 ha, din care, doar 95 ha sunt cultivate. Avem incheiate contracte de arendare pe 5 ani, care vor fi reinnoite. Acum, sigur, sunt nemultumiri legate de actiunile unora. Dar la majorarile de capital nu au venit cu bani. E normal ca s-au diminuat!” Fara a detalia suplimentar, politica pasilor marunti de acaparare a firmei de catre Urs a fost una bine regizata, iar banii pe care Ferma ii mai produce inca isi gasesc o destinatie preferentiala. Vom reveni cu modul in care Politia a inchis „Dosarul Urs” (probabil unii, cu vile in preajma si beciuri incapatoare, stiu cum sta treaba). Ciprian DRAGOS