Un român adevărat, Vasile Şoimaru

„Ziceam că au mers toţi atât de departe şi o lucrat atât de masiv, şi pe-o parte şi pe alta a Prutului, dacă accepta Bucureştiul în 1991, 1992 se făcea reîntregirea. Dacă nu fugeau, dacă nu se temeau, dacă nu existau nişte pârghii, nişte firişoare din cele roşii, care tare bine ne-o hărţuit, aşa ne-o adus ca să nu-şi mai dorească majoritatea populaţiei să se facă reîntregirea”.

Reporter: Cum puteţi defini patriotismul, ce înseamnă patriotismul pentru Vasile Şoimaru?

Vasile Şoimaru: Eu prefer să-l fac, să-l muncesc, vreau fapte, mai mult decât a vorbi despre patriotism, pe onoarea mea că aşa este! Patriotismul înseamnă a nu uita cine eşti, de unde vii. În perioada vieţii în care am ajuns student, chiar şi la doctorate, atât de bine au băgat în sângele nostru, de am început toţi să ne caracterizăm ca patrioţi sovietici. Dar, am pus mâna pe primul manual de istorie a românilor, de Constantin C. Giurescu, a fost prima mea lectură! La cei de la filologie, de la istorie circulau pagini din manualele de istorie, şi le dădeau pe sub mână, chiar şi din opera lui Eminescu, publicistica lui politică, multe din ele le aveau. Erau fotografiate de prin cărţile din România. Mai era o secţiune ascunsă la Biblioteca Naţională şi alta închisă la Biblioteca Academiei a Republicii Moldova. Şi ei reuşeau să le fotografieze, şi asta am vrut să vă zic, cumva erau mai pregătiţi. În 1988 am văzut primul miting democratic la Chişinău, şi nu-mi venea a crede, oare chiar vine Libertatea? Oare asta ne aşteaptă pe noi? Iar în 1990, la Podul de Flori, am întâlnit doi ieşeni, ei mi-au adus primele manuale, primele expuneri. Nu mă mai puteam sătura. A avut loc o transformare foarte serioasă în mine.

Înainte de asta am fost la Bucureşti, la ASE Bucureşti, eu fiind conferenţiar la Facultatea de Economie a Universităţii din Chişinău, şi eram trei la stagiuni ştiinţifice, era un inginer, un informatician şi eram eu, economist. Din toată Uniunea Sovietică, unul era rus, celălalt era lituanian, iar de el ne temeam cel mai tare, că tot timpul trebuia să ne găsească lecturând şi cumva ne feream de el că nu ştiam ce ne aşteaptă acasă. Atunci am prins multe, dar cel mai mult, desigur, mi-a plăcut când am lecturat acest manual de istorie, pe urmă nişte DVD-uri. Mai era Televiziunea, unii o prindeau, dar erau două ore de cântece despre Nicolae Ceauşescu sau ştiri, tot aşa, permanent. Sunt multe care nu le-am învăţat. 

Posturile de Radio Bucureşti şi Iaşi au menţinut piaţa filologiei la noi în Moldova, au determinat să se vorbească o limbă frumoasă românească, o limbă literară. Eu învăţam la economie şi aveam un decan bulgar, dar nu vorbea română şi nici bulgară nu vorbea, era un sovietic adevărat, luptase pe front, într-un fel de Comintern, şi el ţinea tot din scurt, nu-ţi permitea nimic, permanent eram controlaţi, ameninţaţi, şi tot învăţam contabilitate, învăţam economie, economie politică desigur, Karl Marx, Engels şi Lenin, dar uite că a venit într-adevăr o mare deschidere şi cei ca mine abia atunci au coborât cu picioarele pe pământ şi au înţeles cine sunt şi de unde vin.

Din 1990, eu nu am mai scris nicio lucrare în limba rusă, dar până atunci, am şi învăţat în limba rusă şi trei cărţi am scris în limba rusă, doctoratul mi-a fost în limba rusă la St. Petersburg, nici un text n-am făcut în limba română. Asta a fost! Am jurat că nu mai scriu în limba rusă, dar nu era cazul, că a venit libertatea!

Când am intrat în primul Parlament, am avut corespondenţă din Moscova, din Petersburg, şi am putut să mă prezint cum ştiam eu, eram Deputat şi Vicepreşedintele Comisiei pentru Economie şi Privatizare, şi multe altele, Preşedintele Comisiei nu e prea implicat la interviuri, la presă, la televiziuni, la Radio, practic, când veneau ruşii, puteam să prezint care e perspectiva noastră, cum avem de gând să intrăm în această economie de piaţă, că şi acum suntem în această tranziţie şi nu mai putem scăpa de aceasta, pentru că n-am prea avut politicieni pregătiţi, şi mulţi dintre ei au trădat, deschis, inclusiv cei care au fost preşedinţi în partide de Bucureşti, cum a fost Iuliu Roşca, şi nu numai el.

Acum, în alegerile din noiembrie, o să apară alţii la orizont, care o să colaboreze cu alţii, sprijiniţi de Moscova. Deci, eu patriotism bănuiesc că fac zilnic, pentru că nu am mai scris în rusă.

Dar am ţinut una şi bună, am plecat din politică atunci când am văzut că din politicienii noştri, cum ajung în Parlament, îşi schimbă radical poziţiile, votează alte lucruri, votează ce le spun cei care au finanţat campania electorală, şi până acum nimic nu s-a schimbat. Şi, din mari patrioţi, au devenit antipatrioţi, dacă mirosea a bani procedura.

Rep.: Ce părere aveţi de faptul că aici în România sunt mulţi care au început să renunţe la ţară, la ideea de a fi patriot?

V.Ş.: Un argument în favoarea cuvintelor dvs. este şi plecarea românilor din această ţară, unii-s supăraţi aşa de tare că nici nu vor să mai audă şi i-am întâlnit şi pe alte meleaguri pe unde am mai fost. Am observat şi eu şi mă supără foarte tare aceasta, când am scăpat noi la Libertate, anul ’89-’90, am fost în Parlament şi am învăţat aşa-zisa Declaraţie de Independenţă, dar ca un pas spre viitoarea reîntregire a neamului, a ţării. Ziceam că au mers toţi atât de departe şi o lucrat atât de masiv, şi pe-o parte şi pe alta a Prutului, dacă accepta Bucureştiul, în 1991, 1992 se făcea reîntregirea. Dacă nu fugeau, dacă nu se temeau, dacă nu existau nişte pârghii, nişte firişoare din cele roşii, care tare bine ne-o hărţuit, aşa ne-o adus ca să nu-şi mai dorească majoritatea populaţiei să se facă reîntregirea. Şi uite aşa s-au făcut dicţionare de limbă moldovenească-limbă rusă, multe lucruri, articolul 13 din Constituţie care a fost valabil cu 20 de ani în urmă, despre limba oficială a statului Republica Moldova. Cel mai dureros a fost că la Bucureşti multe prostii de astea s-au făcut. Pentru că dacă aici nu se ceda, au fost reprezentanţi de la Chişinău la Bucureşti, care solicitau o mică modificare în Constituţia României, în 1992, când s-a adoptat Constituţia asta post-decembristă, ca să se prevadă o funcţie de vicepreşedinte al României, şi să fie un reprezentant de la Chişinău. Lucrul acesta eu nu-l pot demonstra, şi cred că o să apară vreodată, dar omul care a fost martor a scris în memoria lui despre acest lucru, deci Bucureştiul nu a vrut să se întâmple această minune, şi iată noi, de atunci, din 1992, mai mult de 22-23 de ani, noi tot pe loc!

Dar, nu mai răsare busuioc! Prin atâtea chinuri a trecut populaţia asta, şi nu au vrut să ne recunoască, dacă asta era vrerea poporului, de ce nu au vrut să ne recunoască? Şi scăpam odată! Nu credem că în România treburile merg atât de strălucit, dar măcar de o problemă scăpam. Măcar de cei din Iaşi scăpam să nu ne mai urmărească, să nu ne mai ţină în permanentă presiune, batjocură.

Rep.: Credeţi că unirea Moldovei cu România va avea loc?

V.Ş.: Nu, Unirea a avut loc, acum numai reîntregirea mai poate avea loc. Dar avem o soluţie foarte bună, fără scandaluri, fără presiuni prea mari. Integrarea Europeană, să fim acolo! Şi ne bucură şi intenţiile liderilor ucraineni, şi atunci şi populaţia din Nordul Bucovinei, cea din Herţa şi cea din Basarabia Istorică, de la Cetatea Albă, Ismail, va fi şi ea, va fi alături de noi.

Când am scăpat la Libertate şi am zis uite cât de aproape suntem de România, am găsit o altă Românie! O Românie în care o etnie se numeşte rromă, aproape ca şi un român, unde reprezentanţii acestei etnii fac atâtea bazaconii, şi toate cad pe români, adică dacă îs rromi, înseamnă că-s români, dar cine o făcut asta? Nu cumva tot liderii de ieri? Observ că în ultimul timp este o schimbare, când am văzut operaţiunea asta cu pădurile, cu retrocedările astea, parcă s-o început în sfârşit curăţirea rândurilor, corupţilor ăstora cărora li-i totuna. Eu cred că aceste coaliţii cu minoritarii la aşa-zisele retrocedări, uriaşe, de mii şi mii de hectare. Poate ne-a ajuta Dumnezeu şi să ne curăţim de aceşti lideri, şi cred că mai repede se va întâmpla şi reîntregirea noastră şi salvarea! Că ar merita, ar merita populaţia din Republica Moldova, din Basarabia, din Bucovina, chiar şi cea din Transnistria, că sunt buni patrioţi şi acolo.

Aţi urmărit în Transnistria la şcolile acelea care învaţă limba română şi latină, mulţi patrioţi sunt acolo. Unul din ei e bulgar, tatăl bulgar, mama româncă, dar e un luptător extraordinar pentru idealurile noastre, e unul din cei mai mari Unionişti, ei au trecut prin mari greutăţi, au trecut până acum, Europa i-a apărat. Mai târziu şi România, cu cărţi, calculatoare, chiar şi un microbuz, copiii aceia sunt în siguranţă, ei vin de pe satele din împrejurimi, adeseori îi atacau, nu numai verbal, dar uneori şi fizic, îi atacau pentru că învăţau în şcoala românească acolo.

Rep.: Integrarea europeană a adus la noi o teorie, pe care probabil o ştiţi, se tot vorbeşte de mai mulţi ani de modificarea Constituţiei, de regionalizare, de faptul că vom fi o Europă a Regiunilor. Graniţele nu mai reprezintă nimic, decât aşa pe hartă, în contextul acestor discuţii, acestor, poate, realităţi care vor urma, în perioada imediat următoare, problema aceasta a reîntregirii, cum spuneţi, până la urmă îşi mai are un rost?

V.Ş.: Eu sunt specialist în domeniul Economiei Regionale, şi teza mea de Doctorat era bazată pe regionalizare. Dar, regionalizarea de tip sovietic. Ceea ce se încearcă aici în România, asta e altceva. Aici e mai mult politic în politica asta a regionalizării! Aici există o minoritate care de 20 de ani participă la guvernări, ea are un singur interes, are cel mai mare interes, să-şi vadă populaţia celor trei judeţe într-o grămăjoară. Dar având diferite intenţii, de mai mare perspectivă decât asta de a forma o regiune acolo. România de-acum a ajuns că nu mai încape în judeţ şi nu poate promova politica regionalizării în aceste judeţe? Asta eu cred că ar fi o mare greşeală şi politicienii care vor vota, cei care propun şi mai ales cei care vor vota o astfel de regionalizare, în România, vor trebui să suporte mari responsabilităţi în viitor, pentru ceea ce se va întâmpla în viitorul României.

Rep.: Dumneavoastră credeţi în teoria aceasta că s-a-ncercat şi se încearcă în continuare o rupere a ţării?

V.Ş.: Da, da, chiar din 1989, se tot încearcă! Este adevărat, mai târziu am prins aceste lucruri, au ajuns şi pe la noi nişte documente, investigaţii jurnalistice ş.a.m.d.p., ce o fost cu Revoluţia Română, noi numai nu vrem să schimbăm acest termen de revoluţie, să ne batem joc de acei care cu inima curată o venit să participe la acel eveniment, mulţi şi-au pierdut şi viaţa, neştiind la ce participă atunci!

Dar a fost un scop, Ceauşescu, el trebuia să plece sau cel puţin trebuia să revină măcar la Gorbaciov, dar el nu a putut, nu s-a autodepăşit, nu o putut să facă lucrul acesta, adică dacă ceda puterea unor noi forţe, dacă el punea umărul atunci la democratizarea României, România rămânea o ţară foarte puternică, şi avea industria, acum e toată la pământ, dar rămâneau măcar 75%-80%, rămânea întreagă, eram respecializaţi, modernizată, retehnologizată, deci România ar fi rămas o ţară tare. România a fost tare în perioada socialistă, Ceauşescu nu vroia să-i dicteze cineva, să-i dicteze ce producţie să facă.

Asta era dictatura de pe malul Râului Volga, din capitala Uniunii Sovietice.

Rep.: Putem vorbi, în cazul acesta, de faptul că Ceauşescu ar fi fost patriot?

V.Ş.: Da, eu cred că Ceauşescu a fost un foarte mare patriot şi o să rămână în istoria României, el o să rămână ca un patriot-dictator. Dar interesele lui, aţi văzut cu Europa liberă, atunci, zi şi noapte vorbea despre miliardele lui Ceauşescu, unde îs ascunse conturile lui, unde îs conturile, nu s-au mai găsit, nu au apărut nicăieri.

Dar ce au făcut actualii lideri după 1990? Drumurile nu s-au reparat, unde e industria, unde e economia reală? E pierdută, e fier vechi, şi startul l-o dat unul din prim-miniştrii ai României. Că ce, asta e industrie? Asta e fier vechi.

Cum îi fier vechi, domnule, în 20 de ani se putea retehnologiza această industrie, în baza creditelor, în baza sprijinului din Occident, când ţara devine democratică, înseamnă că trebuie să aibă tot sprijinul din Occident!

Rep.: V-am citit CV-ul şi am constat că îţi trebuie mult timp ca să poţi citi, câte lucruri aţi realizat, nu v-a tentat o carieră politică aici în România? Aţi avut mai mulţi fraţi de-ai dvs. care au venit.

V.Ş.: Nu m-a tentat, că atunci când am gătat eu din politică, în 2001, am fost de două ori deputat în primul Parlament, în 1990-1994, Parlament care a votat şi Declaraţia de Independenţă, şi cel de-al treilea, 1998- 2001, aceste două Parlamente au pus bazele reformelor economice în Republica Moldova.

Cu mare greutate, atâta scârţâit a fost, nu vă imaginaţi cât de greu a trecut o lege a privatizării, cât de greu a fost votat Codul Funciar, în Republica Moldova, noi, democraţii, am venit cu un cod de retrocedare a pământurilor foştilor proprietari, noi alcătuiam o treime din acel Parlament, câte convorbiri au avut loc cu ei, să votăm ce e, toţi că nu, pământul trebuie să rămână, dar mai târziu, cu mare greu am reuşit să votăm ceea ce ei au vrut, adică pământul se întoarce celor care îl lucrează astăzi, de la 1991-1992, celor care lucrau atunci în gospodăria sătească.

Deci, oamenii au primit cota parte şi din proprietate şi din cota parte a pământurilor, a terenurilor din gospodărie, dar mai ales capii, preşedinţii şi directorii locali din acele gospodării, ei au pus mâna pe acele pământuri.

Nici acum, cu mare greu, foarte greu merge, au trecut 20 de ani şi încă noi nu putem face cultură modernă, bazată pe principiile moderne ale agriculturii agrare. Nu putem că astea sunt consecinţele acelor reforme care s-au făcut atunci, o reformă cu mari greşeli, dar noi am acceptat şi asta fiindcă altfel era să stăm pe loc. Nici asta nu era făcută dacă mai aşteptam.

Rep.: Aveţi o energie deosebită, ce vă alimentează această energie, să mergeţi, să faceţi, să scoateţi, să scrieţi?

V.Ş.: Nu ştiu dacă aş putea eu să determin lucrul acesta. În primul rând, eu nu-mi pot ierta mie şi nu pot ierta regimului care ne-o diriguit până în 1990. Ei o vrut să facă din noi praf, sovietici, asta înseamnă praf, nimic. O nouă etnie, sovietică, toţi să fim de-o măsură, să vorbim aceeaşi limbă, limba rusă, toţi să gândim la fel, aşa au vrut ei să facă. Eu când m-am trezit ce aveau ei de gând să facă din noi, din moldoveni, din românii din Basarabia, atunci am zis că 10 ani de mai dura acel dictat stalinist, eu nu mai eram ca entitate românească, şi ceea ce am făcut după asta e un fel de răzbunare. Eu mă răzbun pe ei, şi pe mine mă răzbun, cum de am putut eu să nu înţeleg lucrurile acestea atunci?

Născut la 30 aprilie 1949, în comuna Cornova, fostul ţinut al Orheiului. 

Economist, conferenţiar universitar, publicist, maestru fotograf. Licenţiat al Facultăţii de Economie al Institutului Politehnic din Chişinău (1971). Studii de doctorat (1973-1977) la Institutul de Finanţe şi Economie din Leningrad (Sankt Petersburg), susţinând, în 1978, teza de doctor în economie „Prognozarea productivităţii muncii în industria RSSM”.

În anii 1971-1973 este asistent la Catedra de Economia Muncii de la Politehnica din Chişinău. Între 1977 şi 1990 a lucrat la Facultatea de Economie a Universităţii de Stat din Moldova. În 1991-1994 este vicerector al nou-fondatei Academii de Studii Economice din Moldova (ASEM), ctitorită de prof. univ. dr. Paul Bran de la ASE Bucureşti.

Între anii 1998-2001 este preşedinte al Asociaţiei Economiştilor din Moldova. De două ori a fost ales deputat în Parlamentul R. Moldova (1990-1994 şi 1998-2001), în ambele mandate fiind vicepreşedinte al Comisiei permanente pentru economie.

A întemeiat „Curierul economic” (1999), prima revistă economică în limba română din Basarabia postbelică. Vasile Şoimaru a scris articole pentru numeroase ziare şi reviste (inclusiv versiuni electronice) de la Chişinău, Bucureşti, Cernăuţi, Moscova, Toronto, Montreal, New York, din Germania, Franţa, Ucraina, Kazahstan, Australia etc.

Realizează volumul monografic „Cornova” în anul 2000, colectiv de autori. Alt volum monografic, „Neamul Şoimăreştilor” (coautor, dr. Al. Furtună), este un omagiu adus memoriei străbunilor din ultimele cinci secole.

În 2004 editează albumul „Poeme în imagini”, iar în 2008 – albumul-monografie „Românii din jurul României în imagini”.

În 2010 publică „Căderea comuniştilor: Enciclopedia minciunilor comuniste”. În noiembrie 2012, la aniversarea a 70-a a catastrofei militare de lângă Stalingrad, lansează cartea „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”.