Un recurs la memorie şi valori: Turul rezistenţei anticomuniste

La 25 de ani de la căderea comunismului, considerăm că avem datoria de onoare de a ne aduce aminte de oamenii care au plătit cu preţul vieţii şi libertăţii lor, libertatea şi demnitatea noastră. Pentru al şaselea an consecutiv, GAZETA de Maramureş a organizat „Turul rezistenţei

anticomuniste”, o lecţie vie şi adevărată despre istoria recentă a României şi Maramureşului. Aproape 60 de elevi şi profesori au avut ocazia să afle ce a însemnat comunismul şi rezistenţa anticomunistă chiar de la foştii deţinuţi politici şi familiile lor. Un gest simbolic şi educativ, pentru ca istoria însângerată a acelor vremuri să nu se mai repete niciodată.

Există multe feluri de frică. Frica de întuneric, frica de încercuire, frica de a fi zdrobit în bătaie de un călău pentru „vina” de a nu-ţi turna fratele, soţul, duhovnicul, frica de a muri în lanţuri şi sârmă ghimpată fără să mai vezi vreodată cerul, frica de a te fi jertfit zadarnic. Ei, eroii rezistenţei anticomuniste au trăit toate aceste „frici”, dar dominantă a fost, cum spunea Ion Gavrilă Ogoranu, una singură: teama că, atunci când vor ajunge la bătrâneţe şi le vor povesti nepoţilor despre teroarea comunistă vor fi întrebaţi: „Şi tu, bunicule, ce ai făcut?”. Şi să trebuiască să-şi plece privirea şi să răspundă „nimic”.

Puţini dintre eroii rezistenţei anticomuniste au ajuns să fie bunici. Iar noi, generaţiile de azi, nu-i mai întrebăm ce au făcut atunci. Iar în curând nu va mai avea cine să răspundă. Cei mai mulţi

s-au stins în lupte, în închisori, în munţi. Neştiuţi, fără groapă, fără cruce, fără slujbă. Alţii, puţinii deţinuţi politici care mai sunt în viaţă, se sting încet în uitare. Nimeni nu ştie exact câţi români au suferit în regimul comunist.

Î.P.S. Justinian, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului spune că tot poporul. Oricum, milioanele de români închişi, torturaţi, ucişi, urmăriţi, nu demonstrează biruinţa regimului comunist, ci, dimpotrivă, faptul că acest regim demonic n-a învins cu adevărat niciodată în România. Decenii întregi, o mână de oameni adevăraţi au reuşit să păstreze o bucăţică de ţară liberă. Iar atunci când nu s-a mai putut fizic, şi-au păstrat cea mai importantă libertate: cea a conştiinţei.

Arhimandritul Justin Pârvu, unul dintre mărturisitorii temniţelor comuniste spunea că, „adevărata libertate înseamnă să ne asumăm menirea pentru care ne-am născut”. Ei, generaţii de tineri, preoţi, intelectuali, oameni politici, toată elita României interbelice şi-au asumat menirea de generaţie de sacrificiu. Prin jertfa lor au redat acestui Neam demnitatea şi onoarea. Ei n-au luptat pentru bunuri materiale, nici pentru funcţii sau demnităţi lumeşti. Au luptat pentru credinţă, neam şi libertate. 

Pentru suferinţa lor, ei nu au aşteptat nicicând recunoştinţă sau răzbunare. Testamentul lor, sintetizat în ultimele cuvinte ale lui Mircea Vulcănescu „Să nu ne răzbunaţi!”, asta arată. Dorinţa de a ierta. Numai că, atunci când ierţi ceea ce nu cunoşti e ignoranţă. Atunci când ierţi ceea ce cunoşti şi ai trăit e virtute.

Noi, generaţiile de azi, avem obligaţia să iertăm. Şi dreptul să nu uităm. Comunismul va învinge în România doar atunci când vom uita cine suntem şi ce suntem.

De aceea, de 6 ani, GAZETA de Maramureş face apel la memorie printr-o manifestare unică: Turul rezistenţei anticomuniste. O altfel de lecţie de istorie, dar mai ales de viaţă, pe care 60 de tineri de la şcolile Fărcaşa, Dumbrăviţa şi Şcoala gimnazială „Dr. Victor Babeş” din Baia Mare au putut să o afle şi o înveţe chiar de la cei care au scris-o, în urmă cu mai bine de şase decenii, cu preţul vieţii, libertăţii şi tinereţii lor: foştii deţinuţi politici.

Într-o zi ploioasă, de început de octombrie, clădirea fostei închisori din Sighetu Marmaţiei pare şi mai înfricoşătoare. Curioşi, majoritatea venind pentru prima dată în memorialul sighetean, elevii din cele trei şcoli au început programul cu un tur al memorialului. După aproape o oră în care au cercetat cu mirare fostele celule şi fotografiile expuse, s-au adunat în sala de conferinţe a memorialului. Cei mai mulţi ştiau vag ce a însemnat comunismul pentru România, asociindu-l cu casa şi slujba sigură, aşa cum au auzit pe-acasă. Au aflat că, în urmă cu 66 de ani, un grup de tineri puţin mai mari decât ei, inaugurau închisoarea din Sighet, fiind „vinovaţi” doar pentru credinţa şi crezurile lor, conştientizând că, atunci, şi ei ar fi putut intra aici nu ca şi vizitatori, ci ca şi foşti deţinuţi politici.

Au avut ocazia apoi să-i cunoască pe doi dintre supravieţuitorii „lotului Vişovan”, Petru Codrea şi Ioan Ilban, care le-au vorbit despre zilele petrecute în închisoarea sigheteană şi regimul din penitenciar de atunci.

Copiii au fost „şocaţi” să vadă că „bandiţii” de atunci sunt nişte bătrânei senini şi simpatici, care n-au nicio urmă de resentiment sau răzbunare. Care, deşi aveau toate condiţiile pregătite pentru a fi înfrânţi, spiritual şi fizic, au învins. Cum a fost posibil? Într-un singur fel: prin credinţă şi libertate interioară. Celule s-au transformat în amfiteatre universitare şi chilii. Foştii deţinuţi politici învăţau orice, dar mai ales se rugau. Iar minunile au devenit obişnuite în închisorile comuniste. Poate cea mai mare minune e faptul că azi călăii lor sunt demult morţi, iar ei, care au suferit zeci de ani în frig, foame şi teroare, trăiesc. Despre sfinţii şi eroii din închisorile comuniste a vorbit pe larg Mircea Crişan.

După masa de prânz, programul turului a continuat cu un popas Dragomireşti, unul dintre cele mai importante nuclee ale rezistenţei anticomuniste din Maramureş. La Muzeul ţărăncii române, elevii s-au întâlnit cu Ileana Cristescu-Zubaşcu, fiica lui Ilie Zubaşcu, ucis de securitate în mod bestial în timpul anchetei. Ilie Zubaşcu a cunoscut comunismul la el acasă, în Rusia şi şi-a jurat că va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca ororile de acolo să nu se repete în ţara sa. Când în Dragomireşti s-a constituit o organizaţie anticomunistă, Ilie Zubaşcu a fost printre primii înscrişi. Dar gruparea a fost rapid deconspirată, iar membrii ei arestaţi. Cei care au scăpat, printre care şi Zubaşcu, s-au retras în munţi. Ca să-i determine să se predea, le-au arestat familiile. Astfel, Ileana Zubaşcu a devenit cel mai tânăr deţinut politic din ţară, avea doar 6 luni. Tatăl său s-a predat şi în câteva zile a fost ucis. Familia n-a aflat însă nimic despre el. Abia după 17 ani au primit certificatul de deces.

Mult mai târziu, un gardian din Rona i-a transmis soţiei lui Zubaşcu că vrea să-şi ceară iertare ca să treacă în lumea cealaltă împăcat. I-a povestit că gardienii au încins o partidă de poker şi au adus nişte deţinuţi să se distreze. L-au nimerit pe Ilie Zubaşcu. L-au udat şi l-au electrocutat. Prigoana familiei a continuat însă ani buni. Peste tot copiii au fost urmăriţi de stigmatul de „fiul al unui duşman al poporului”, au fost prigoniţi şi terorizaţi.

A urmat apoi Casa Dunca-Pâţu din Ieud, locul în care a fost împuşcată prima victimă a Securităţii din Maramureş: Lică Popşa. După încă o oprire la Şieu, unde au fost întâmpinaţi de preotul paroh Daniel Magdău, care a rostit un frumos cuvânt de învăţătură, elevii au plecat spre casă convinşi că, dacă peste ani, cineva îi va întreba ce au făcut pentru memoria celor care au luptat pentru libertatea ţării, nu vor trebui să-şi plece privirea şi să răspundă: „nimic”.

Grupurile de elevi au fost însoţite şi coordonate de: Mioara Ştefan - şcoala gimnazială „Dr.Victor Babeş” din Baia Mare, Tomşa Magdalena, Dancu Vasile, Bonaţ Paula, Dănilă Mihaela - Şcoala Dumbrăviţa; Sava Gheorghe şi Pop Cristian – Şcoala gimnazială „Lucian Blaga” Fărcaşa.

Mulţumim de asemenea UAC Europe pentru transportul elevilor din Dumbrăviţa, Urbis SA pentru transportul elevilor din Baia Mare şi Primăriei Fărcaşa pentru transportul celor din Fărcaşa; Memorialului victimelor Comunismului şi al rezistenţei, AFDPR Maramureş, subfiliala Sighet şi primarului municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş.

„Pe mine m-a impresionat cel mai mult în excursie puşcăria din Sighetu Marmaţiei, unde am aflat cum erau trataţi deţinuţii şi în ce condiţii inumane trăiau, însă mulţi au rezistat datorită credinţei în Dumnezeu. Învăţătura mea din această lecţie este că omul prin credinţa în Dumnezeu şi împreună cu Dumnezeu poate birui răul de lângă el”

Gherghel Diana Ştefania, clasa a VIII-a B

 

„Mi-a plăcut mult această excursie deoarece am aflat mai multe despre comunism, despre deţinuţii din închisorile comuniste şi miracolele care s-au petrecut acolo”.

Csizmodia Alex

 

„Ne bucurăm că astăzi trăim în libertate, că avem dreptul la opinie, dar cel mai important este să nu-l scoatem din sufletele noastre pe Dumnezeu care ne vrea binele şi ne călăuzeşte paşii”

Câmpean Denisa, Muntean Alexandra, Iulia Balaj

 

„Am aflat în acest Tur al rezistenţei că deşi pe vremea comunismului era bine că aveau un loc de muncă, un acoperiş deasupra capului, mureau foarte mulţi oameni”.

Hoban Iulian