Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
UN Re-link ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR PRIN PREZENT
Există în noi nevoia permanentă de a reconstitui, din când în când, ceea ce am parcurs, în primul rând pentru a ne raporta la acel ceva, pe urmă pentru a vedea mai clar spre ceea ce dorim să ne îndreptăm. Ultimul an a însemnat pentru breasla artistică băimăreană un demers prin care am început să consolidăm o infrastructură puternică, având ca bază de pornire patrimoniul material şi imaterial moştenit, şi mă refer aici la patrimoniul Colonia Pictorilor, care să genereze ulterior schimburi culturale ce să pună în valoare creaţia artiştilor.
Aceste spaţii de creaţie au fost concepute atunci, acum un secol, când activitatea de bază a Şcolii Băimărene era pictura. Specificul funcţionalităţii lor este legat de specificul utilităţii pe care o deserveau. Ele sunt azi piese frumoase ale istoriei noastre de care ne bucurăm de fiecare dată, în special atunci când descoperim admiraţia celor care vin pentru a se întâlni cu acest loc. De aceea, acest patrimoniu merită să primească îngrijirea şi respectul nostru.
Acum, după un secol, artiştii noştri vin din orizonturi estetice diferite, întregind astfel sfera artelor plastice, pictura grafică şi sculptura, cea a artelor decorative, ceramica, design-ul industrial, design-ul ambiental, design-ul vestimentar, ajungând până la ceea ce înseamnă azi reprezentările multimedia. O altă cerinţă este dată de nevoia tinerilor băimăreni, absolvenţi ai institutelor superioare de artă din ţară ce doresc să revină după studii în Baia Mare. În acest sens, ne propunem construirea de spaţii noi de creaţie, respectând specificitatea fiecărei specializări în parte, pentru a asigura o plajă cât mai mare de satisfacere a acestor nevoi.
Din punctul de vedere al structurii administrative şi funcţionale al organizaţiei am recurs la o reformulare parţială, deocamdată, imperios necesară datorită schimbărilor care au loc zi de zi în societatea actuală, cerinţe ce trebuie îndeplinite pentru a rămâne în prezent.
Pentru a forma o piaţă de artă la Baia Mare, la o fază incipientă, am organizat două licitaţii cu lucrări ale artiştilor băimăreni contemporani. De asemenea, pe tot parcursul anului am derulat proiecte culturale internaţionale finanţate de Primăria Municipiului Baia Mare şi Consiliul Judeţean Maramureş, şi de curând s-a încheiat a II-a ediţie a Taberei Internaţionale de Arte Plastice cu tema Landscape no borders. Independent de aceste acţiuni, artiştii au fiecare în parte parcursul lor individual, accentuând diversitatea.
Ca prim pas în demersul de consolidare al infrastructurii amintesc reabilitarea Galeriei de Artă, proiect derulat în perioada ianuarie-martie 2012, finanţat de Primăria Municipiului Baia Mare şi sponsori SC 9Opţiune SRL, SC Ceral SRL, Feva Internaţional, SC Pacris SRL, SC Rustic SRL, TLB Elektro. Prin reducerea spaţiului destinat depozitului s-a câştigat în favoarea simezelor. Au rezultat astfel separarea a trei spaţii distincte, şi anume spaţiul propriu-zis al Galeriei destinat expoziţiilor temporare, spaţiul magazin cu vânzarea lucrărilor de artă şi spaţiul magazin pentru comercializarea materialelor de artă.
Al doilea pas este reabilitarea împrejmuirii incintei şi construirea şi inaugurarea Punctului de informare şi documentare la Colonia Pictorilor, proiect derulat în perioada aprilie-septembrie 2012 şi finanţat de Primăria Municipiului Baia Mare. Prin acest reper arhitectural contemporan minimalist, estetica arhitecturii face o abordare sinceră a materialului pus în operă, propunându-şi un contrast între elementul natural şi obiectul în sine, fără a pune în concurenţă elementele care participă la ansamblu. Ambele proiecte mai sus amintite au fost realizate de arhitecţi de la firma SC Opţiune SRL.
Şi cum tot ceea ce facem este rezultatul relaţiilor dintre oameni şi nu dintre instituţii, îi mulţumesc Primarului Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pentru susţinerea proiectelor legate de viaţa culturală băimăreană, tuturor celor care au participat la iniţierea şi realizarea ideilor noastre, prietenilor şi celor dragi, pentru care implicarea şi dăruirea înseamnă bucurie.
Este timpul să învăţăm să ştim să dăm ceea ce am primit de la bunicii, părinţii şi dascălii noştri copiilor şi tinerilor.
Laura Teodora GHINEA, grafician