Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Un primar dinamic şi profesionist, pentru un oraş european
Florin Vasile Talpoş este unul dintre cei mai tineri, dinamici şi activi primari ai judeţului. În numai doi ani de mandat a reuşit să rezolve o serie de probleme importante ale cetăţenilor din Şomcuta Mare. Mai mult, face eforturi pentru promovarea identităţii culturale şi a patrimoniului inestimabil al oraşului pe care îl reprezintă, pentru a reda localităţii prestigiul pe care îl merită.
Reporter: Aţi împlinit recent doi ani de mandat. Care sunt cele mai importante realizări din această perioadă?
Florin Vasile Talpoş: Investiţiile majore au început practic să intre în execuţie de anul acesta. Pe programul guvernamental aprobat prin Ordonanţa 28, noul PNDR, avem trei investiţii mari la Şomcuta: alimentare cu apă la Vălenii Şomcutei, a început deja lucrarea. Apoi avem continuarea drumului Buciumi-Runc-Văleni-Şomcuta Mare, DC 64, am semnat deja contractul cu firma de construcţie, mai avem câteva avize de obţinut şi vom demara partea de execuţie. Drumul va avea 15 km, în mandatul trecut s-au făcut 3 kilometri, apoi s-a blocat programul, acum am reuşit să-l deblocăm şi continuăm lucrarea. Al treilea proiect este reabilitare DC 75, drumul acela de la Buteasa. De asemenea, ne-am preocupat în permanenţă de modernizarea şi reabilitarea drumurilor, asfaltări, pietruiri. Bineînţeles, o altă prioritate a constituit-o salubrizarea, pentru că măsura civilizaţiei dintr-un oraş este dată şi de curăţenie. Astfel, am reuşit să mai cumpărăm o maşină de salubrizare. Facem faţă nevoilor şi necesităţilor şi din acest domeniu.
Acum prioritatea numărul unu este canalizarea, am fost incluşi spre finanţare la Fondul de Mediu.
Reporter: Practic, primul an de mandat a fost unul de pregătire a documentaţiilor, iar acum aţi început execuţia lucrărilor.
Florin Vasile Talpoş: Da. N-am început uşor, au fost multe proiecte şi multe probleme care au trebuit rezolvate, dar am reuşit să găsim soluţii, iar acum se văd şi rezultatele acestei munci de echipă. Săptămâna viitoare ne vom muta sediul primăriei în fosta Judecătorie. Din 2012 până anul trecut în decembrie, a avut loc procedura de preluare a clădirii, ceea ce a însemnat hârtii, hotărâri, decizii pentru transferul clădirii de la Ministerul Justiţiei. Transferul s-a făcut în decembrie 2013. Am reuşit să facem reabilitările necesare în valoare de circa 300.000 de lei din bugetul local, iar săptămâna viitoare Primăria Şomcuta Mare se va muta în acest imobil, un sediu frumos, european, care se mulează pe necesităţile noastre.
Se va putea muta acolo şi Serviciul de Evidenţă a Persoanei care în acest moment funcţionează în sediul Poliţiei, astfel că toate serviciile primăriei vor fi în acelaşi sediu, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor.
Reporter: Şomcuta Mare este unul dintre puţinele oraşe din ţară care a reuşit să redeschidă spitalul.
Florin Vasile Talpoş: Am reuşit să redeschidem clădirea, s-o reabilităm, este practic o secţie externă a Spitalului Judeţean, acum dorim să dezvoltăm această activitate. Avem, de asemenea, un centru de permanenţă, şi dorim în permanenţă îmbunătăţirea acestui sector, care alături de infrastructură şi educaţie se numără printre priorităţile noastre. Dacă tot am vorbit de educaţie, aş dori să menţionez o realizare importantă din acest domeniu: am reuşit să reabilităm în 2011, la Şcoala veche, două săli de clasă unde funcţionează clasele pregătitoare.
Reporter: Ce proiecte aveţi în pregătire pentru perioada următoare?
Florin Vasile Talpoş: Avem un proiect la Compania Naţională de Investiţii, două cămine culturale, Buteasa şi Buciumi şi un centru cultural la Şomcuta Mare. Proiectele sunt depuse, aşteptăm finanţarea. Sigur însă că ne-am pregătit un portofoliu de proiecte pentru următorul exerciţiu financiar al UE şi vom încerca să atragem cât mai mulţi bani europeni. Încercăm însă totodată să realizăm investiţii şi din bugetul local. De exemplu, reabilitarea bazei sportive care s-a făcut din bugetul local. Proiectul a fost început în cadrul programului naţional, eu am găsit proiectul blocat şi l-am continuat din fonduri proprii şi sperăm ca în curând să dăm în folosinţă suprafaţa de joc, avem şi echipă de fotbal locală şi dorim să sprijinim sportul şi tinerii.
Reporter: Şomcuta Mare are o zestre culturală importantă. Cum o puneţi valoare?
Florin Vasile Talpoş: Ne lăudăm cu o zestre culturală impresionantă, într-adevăr, avem 4 coruri, Corul de la Şomcuta Mare are 125 de ani de activitate neîntreruptă, motiv pentru care vom organiza un eveniment festiv sâmbătă 26 iulie. Avem, de asemenea, Corul de la Finteuşu Mare care este de anvergură naţională, avem de asemenea Corul de la Buciumi şi un cor tânăr la Vălenii Şomcutei. Programul evenimentului va începe la ora 16 şi va fi axat pe împlinirea a 125 de ani de activitate corală la Şomcuta Mare. Avem invitate autorităţile judeţului, precum şi două coruri prieteni: cel de la Hunedoara şi Câmpulung Moldovenesc.
Ne dorim o sărbătoare pur culturală, anul acesta „Zilele Culturale ale oraşului Şomcuta Mare” vor fi axate pe activitatea corurilor şi programul artistic susţinut de acestea, deoarece reprezintă o pagină importantă din istoria şi identitatea oraşului nostru. Ne dorim însă ca „Zilele culturale” ale oraşului să devină tradiţie şi să promovăm an de an zestrea culturală a oraşului.
„Ne-am pregătit un portofoliu de proiecte pentru următorul exerciţiu financiar al UE şi vom încerca să atragem cât mai mulţi bani europeni. Încercăm, însă, să realizăm investiţii şi din bugetul local”.
Florin Vasile Talpoş