Un muzeu de autor cum nu vezi în această parte de Europă!

Cu atât mai mult cu cât rareori poți avea bucuria și privilegiul de a întâlni un muzeo­graf care să-ți prezinte cu atâta însuflețire, cunoaștere și conexiuni cu domenii complementare artei, provocând în dialog, incursiuni în culturile și filosofiile ancestrale ale Egiptului, Greciei Antice, Persiei, precum și în cele europene! Acest dialog cu muzeograful care ne-a propus traseul de vizitare al colecției s-a extins de la sine, atunci când discuția noastră a adus în prim-plan personalități pe care le-am întâlnit, pe care le cunoscusem, scriitori, istorici, critici de artă, artiști, astfel că timpul a devenit prea scurt pentru a ne bucura reciproc de acest dialog.

Cu admirație am reflectat pe drumul înspre casă despre șansa de a întâlni un om care să sfințească locul și să pună în valoare cu rigoare, știință și dăruire personalitatea și traseul unui artist care a traversat secolul XX - Ion Irimescu. Abia ajuns în fața calculatorului am descoperit cu admirație că muzeograful care ne însoțise și care se prezentase modest ca un „angajat” al muzeului era de fapt profesorul Gheorghe Dăscă­lescu, care timp de 26 de ani a fost Directorul Muzeului de Artă din Fălticeni și care l-a cunoscut personal pe artist și cu care au conlucrat în anii cei din urmă ai vieții artistului.

Vremurile s-au schimbat și odată cu ele, s-au schimbat și oamenii din funcții! Revenind la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, se cuvine să precizăm că este găzduit într-o deosebit de frumoasă casă boierească din secolul XIX, modificată și transformată de-a lungul vremii, când a constituit sediul a numeroase instituții administrative și educative. Anul 1975 este anul înfiin­țării acestui muzeu, printr-un ordin dat de fostul Ministru al Culturii de atunci - Miu Dobrescu.
Ion Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903, la Fălticeni și a trecut la cele veșnice în 29 octombrie 2005. Este al doilea artist român aflat în viață la Sărbătoarea Centenarului său – 2003 – după Cella Delavrancea. Absolvent al Academiei Belle Arte din Iași, urmează cursurile Academiei de la Grande Chaumiere Paris. La revenirea în țară, în anul 1932, întreprinde numeroase itinerarii ca profesor de desen, în orașe din România, iar în 1940 devine profesor la Academia de Belle Arte din Iași. În 1950 este profesor la Cluj, iar din 1966 funcționează la catedra de sculp­tură de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.

Muzeul conferă atmosferă mai degrabă intimă, creând în jurul lucrărilor expuse, fie că sunt din bronz, piatră, marmură, lemn, căldura ce te determină să te apropii la o lectură a dialogului dintre forme, cât și a particularităților în sine ale lucrărilor de artă expuse. Din spusele muzeografului, traseul de parcurgere al expoziției a fost configurat de însăși autorul, etalarea lucrărilor pe socluri și înălțimi, cât și desenele expuse au fost gândite și aranjate de către artist. Am aflat totodată, deși știam din relatările de presă, că artistul în anul 1999 se retrage la Fălticeni, după pierderea soției sale, aranjându-și în cadrul muzeului un spațiu de locuit, o „odăiță” după cum menționează scriitorul Grigore Elisei într-un dialog avut cu artistul la aniversarea Centenarului, pe un post de televiziune regional. Ce privilegiu să te trezești în fiecare dimineață să îți revezi munca de un secol, să meditezi, să reflectezi și să continui să modelezi în lut noi variante și teme de creație.
Colecția însumează 314 lucrări de sculptură în diferite tehnici și 1.000 de lucrări de grafică, structurate pe tema­tici anume și totodată se constituie
într-un jurnal de călătorie pe care a avut bucuria să le viziteze. Prietenul său de o viață și de atelier în Pangratti, din București, pictorul Corneliu Baba menționa în prefața unei cărți dedicate sculptorului – „Irimescu, demiurgul de tăceri” - „Ai în urma ta, ca și mine, un trecut de credințe, de strădanii, de datorii împlinite față de oameni și față de sublima noastră preocupare – jocul cu iluziile – un privilegiu rar, pe care viața ni l-a rezervat și pentru care mulți cei din jur se pare că ne respectă. Să faci oamenii să se oprească câteva momente și să viseze, privindu-ți darul pe care încerci să li-l oferi, să-i înveți să uite - un timp cât de puțin – povara cotidianului cu grijile și dramele lui mari și mici, este un har ce merită acest respect.”

Despre universul artei și etapelor de creație ale sculptorului Irimescu cât și despre calitatea și virtuţile de desenator mă voi opri în numărul viitor, întrucât din imaginile aduse doresc să le prezint studenților ca un adevăr re­levat despre viața și spiritul formelor, mai mult de atât am fost privilegiați ca studenți în vizita de studiu și de documentare organizată de către profesorul și pictorul Dan Hatmanu, să vizităm atelierul maestrului Ion Irimescu și Corneliu Baba la București, bucurându-ne de prezentarea etapelor importante ale creației sale. Din discuția avută cu colega mea Lect. univ. dr. Papiu Greti care mă ajută, ca de fiecare dată, la redactarea acestor materiale, am convenit că este necesar îndemnul artistului Ion Irimescu să-l menționăm ca un motto pe frontispiciul Atelierelor Specializării Arte Plastice – Pictură și anume: „Conținutul unei lucrări de artă, fie că este vorba de o revoluție sau de o floare, nu spune nimic, dacă este văduvit de virtuţile unui mare meșteșug”.
 

„Conținutul unei lucrări de artă, fie că este vorba de o revoluție sau de o floare, nu spune nimic, dacă este văduvit de virtuţile unui mare meșteșug”.
Ion Irimescu