Un model de Constituţie

Constituţia Statelor Unite ale Americii este legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie şi 17 septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787, odată cu adoptarea sa de către Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale Americii, care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să intre în vigoare în ziua de 4 martie 1789.

După cum bine se ştie, naţiunea americană provine dintr-o lume de colonişti, la început predominant de origine engleză, la care s-au adăugat, în timp, milioane, proveniţi din toate statele lumii, din cele europene în primul rând. Ca şi în unele state europene (Italia, Ţările Balcanice, Polonia etc.), popoarele de pe continentele american şi asiatic, aflate sub dominaţie străină, şi-au format conştiinţa naţională datorită luptelor de eliberare şi de constituire a statelor proprii. Astfel, lupta coloniilor engleze din America de Nord, în anii 1774-1783, s-a soldat cu o revoluţie, care a dus la formarea Republicii Federale S.U.A.. Lupta pentru aceleaşi interese, constituirea unui teritoriu comun şi a unei economii unitare au contribuit la crearea unei noi naţiuni – naţiunea americană –, care a continuat să utilizeze limba engleză.

Cele treisprezece colonii de pe coasta atlantică aveau deja un comandant şef şi un guvern comun, pe numele său Congresul Continental, atunci când acesta a anuţat ruperea definitivă de metropola mamă, respectiv Anglia, la 4 iulie 1776. Luptele care se desfăşurau de aproape un an întreg între colonişti şi armatele regale s-au transformat într-un război de independenţă, în cele din urmă, pentru colonii.

În timpul Războiului de independenţă, cele treisprezece colonii britanice care s-au răsculat contra Imperiului britanic, au format pentru început un guvern central foarte slab şi nu foarte eficient, având Congresul Continental entitate componentă, conform Articolelor Confederaţiei. Congresul Continental era un organ strict legislativ, care adeseori nu putea nici măcar să producă legi datorită absenteismului frecvent al membrilor acestuia. Puterile executivă şi judecătorească nu existau. Congresul Continental fiind de fapt doar un organ legislativ, nu avea nici o putere ca să impună nici un fel de legi, incluzând colectarea de taxe. Inexistenţa unor ramuri executive şi juridice care să aplice legile şi, respectiv, să-i pedepsească pe cei care nu le respectau, făcea ca puterea Congresului Continental să fie nu doar foarte limitată, dar, de cele mai multe ori, să fie nerespectată, ignorată sau chiar ridiculizată. Absenteismul membrilor săi era de multe ori intenţionat pentru a nu se realiza quorumul necesar trecerii unei legi. Astfel, în mod frecvent, chiar şi cele mai moderate propuneri sau schimbări erau blocate.                                                                                      

Războiul a durat până în 1783, la început cu rezultate defavorabile coloniştilor în revoltă, care vor recupera ulterior, beneficiind şi de ajutor extern (francez, spaniol şi olandez), o dată cu perfecţionarea în arta conducerii şi ducerii luptelor. Adoptarea Declaraţiei de Independenţă de către Congresul american la 4 iulie 1776 a dat un hotărâtor impuls celor 13 colonii. Apărea astfel un nou stat de sine stătător unde, pentru prima oară în istorie, se proclamă într-un act oficial principiul suveranităţii poporului. Noua republică americană, prin diplomaţia sa, aducea în arena istoriei un suflu nou, idealuri noi, simplificând întregul ritual, greoi, opunând diplomaţiei monarhice, diplomaţia naţiunii.

De la bun început, s-a simţit lipsa unui guvern naţional şi a unei Constituţii. Puternica criză din 1776 i-a îndemnat pe mulţi americani nehotărâţi să accepte noul şi puternicul guvern central. Contradicţiile erau atât de puternice, încât se vorbea chiar de un război     ce-ar putea surveni între noile state independente. Astfel, un grup de oameni adunaţi în jurul lui George Washigton, Alexander Hamilton şi Robert Morris, dorind să întărească statul naţional, să promoveze o economie puternică şi să asigure prestigiul noii naţiuni pe lângă curţile Europei, au încercat adoptarea unei constituţii.

În septembrie 1786, reprezentanţi ai cinci state s-au întâlnit în ceea ce urma a fi numită Annapolis Convention pentru a discuta modificările necesare care urmau a fi aduse Articolelor Confederaţiei pentru a netezi relaţiile economice, şi în special comerţul. Cu această ocazie, participanţii i-au invitat pe toţi reprezentanţii celor 13 state să se întâlnească ulterior în Philadelphia, Pennsylvania, ca să discute ce ar trebui să facă pentru îmbunătăţirea şi nuanţarea creării organelor necesare conducerii federale.                                                                                     

După terminarea Convenţiei de la Annapolis, Maryland, Congresul Confederaţiei a aprobat un plan de revizuire a Articolelor Confederaţiei prevăzut a avea loc în ziua de 21 februarie 1787. Aceasta a fost ratificată în 1788 de Convenţii alese în fiecare stat, cu promisiunea votării unei Declaraţii a drepturilor care urma să garanteze indivizilor libertăţile pentru care luptaseră. Constituţia Statelor Unite ale Americii, cu toate că este veche de mai bine de două sute de ani, este un document remarcabil, supravieţuind din momentul în care a fost elaborată, în 1787, aproape neschimbată. Cu foarte puţine schimbări majore, ea a continuat să furnizeze un cadru de lucru exemplar pentru administraţie prin reprezentanţi şi admirabilă protecţie pentru drepturile fundamentale.                                                       

Constituţia Statelor Unite ale Americii este legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie şi 17 septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787, odată cu adoptarea sa de către Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale Americii, care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să intre în vigoare în ziua de 4 martie 1789. La Convenţie au participat cei mai de seamă oameni politici americani: Washington, Franklin, Madison etc.

Constituţia a creat o uniune federală de state suverane şi un guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar definită şi cu o constituţie mai ambiguă, Articolele Confederaţiei. Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor treisprezece foste colonii britanice, fiind votată şi acceptată de adunările celor treisprezece state originare la date diferite, între 7 decembrie 1787 de către statul Delaware, primul, şi 29 mai 1790 de către statul Rhode Island, al treisprezecela şi ultimul dintre cele treisprezece state originare.

Ca fapt divers, există constituţii ale statelor care compun federaţia americană mai vechi decât Constituţia federală, cum este cea a statului Massachusetts, din 1780, constituţie care este încă în vigoare.

După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact aşa cum a fost iniţial preconizat de către un grup al Părinţilor Fondatori, respectiv validând Uniunea şi Constituţia însăşi, la 21 iunie 1788, când “pragul critic” de nouă state semnatare a fost atins prin ratificarea sa de către statul New Hampshire, Constituţia Statelor Unite a servit ca model multor naţiuni. Astăzi, constituţia Statelor Unite este cea mai veche constituţie de tip federal din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 200 de ani. În acelaşi timp, este cea mai veche constituţie scrisă din lume care funcţionează neîntrerupt de la adoptarea sa.

Separarea puterilor

Constituţia prevedea ca la nivel central puterile să fie separate astfel:

Puterea executivă era deţinută de un preşedinte ales pe patru ani de un colegiu electoral.

Preşedintele era şeful statului, al Guvernului, ai cărui membri erau numiţi şi demişi din funcţie de către preşedinte. Tot preşedintele era comandantul suprem al armatei, conduce politica externă, are drept de veto legislativ şi numeşte judecătorii de la Curtea Supremă, precum şi alţi funcţionari.

Puterea legislativă este deţinută de un Congres bicameral, compus din Senat şi Camera Reprezentanţilor. Senatul este compus din doi senatori aleşi de cetăţeni din fiecare stat. Camera Reprezentanţilor este compusă dintr-un număr de congresmeni proporţional cu populaţia fiecărui stat.

Puterea judecătorească este deţinută de Curtea Supremă de Justiţie, compusă din judecători numiţi pe viaţă de preşedinte. Această curte interpretează şi constituţionalitatea legilor.

Influenţa istorică a Constituţiei SUA

De mai bine de două secole, Constituţia Statelor Unite ale Americii este documentul de bază al celei mai importante şi mai influente republici pe care a cunoscut-o istoria omenirii. Constituţia americană din 1787 a influenţat decisiv constituţiile statelor europene, de la Constituţia Norvegiei monarhice a anului 1814, până la Constituţia republicană a Franţei lui de Gaulle, din 1958. Constituţia Germaniei din 1949 a fost scrisă sub supravegherea autorităţilor de ocupaţie americane. La retragerea administraţiei britanice din Cipru, în 1962, a rămas în urmă nu o constituţie parlamentară de tip englez, ci un regim prezidenţial de tip american, bazat pe o constituţie care este şi astăzi în vigoare. Dincolo de influenţa sa istorică, prezenta Constituţie a Statelor Unite ale Americii exprimă un set de idei indispensabile înţelegerii funcţionării şi legitimităţii unui stat liber şi modern.

Principiul supremaţiei legii, ideea regimului reprezentativ, separaţia puterilor sau garanţiile drepturilor individuale sunt doar câteva dintre acestea.